Încă o rușine pentru CFR Cluj: A făcut doar egal cu necunoscuta campioană a Andorrei

fotbal UEFA

Dimensiune font:

| 27-07-2022 20:33

CFR Cluj s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu formaţia Inter Club d'Escaldes, 1-1 (0-1), miercuri seara, pe Estadi Comunal din Andorra la Vella, în manşa a doua a turului secund preliminar al competiţiei.


Învingătoare în primul meci cu 3-0, campioana României nu a reuşit decât un egal în Andorra, după un joc slab, mai ales în prima repriză.
 

 

Jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu au practicat un joc lipsit de clarviziune şi angajament şi au fost surprinşi în câteva rânduri de echipa din Andorra, care a arătat mai multă dorinţă în joc.

Gazdele au avut prima ocazie a meciului, însă Andreu a fost imprecis (17).

În min. 21, la o centrare în careul echipei ardelene, portarul Bălgrădean a ieşit greşit, a ratat mingea, iar Soldevila a reluat cu capul din mingea trimisă de De La Torre. Inter a mai avut o ocazie bună prin Chete, însă lovitura sa de cap a fost imprecisă (29). Soldevila (36) a deviat periculos o centrare în careu, însă mingea s-a dus puţin pe lângă poartă.

Unicul şut decent tras la poartă de CFR a fost semnat de Păun (38), însă campioana României a încheiat prima repriză fără şut pe spaţiul porţii.

CFR a început mai decisă partea secundă, iar Bordeianu a prins spaţiul porţii cu un şut (49), însă Munoz a respins. Faza a continuat, iar arbitrul a dictat penalty pentru echipa din Gruia în urma unui duel între Chete şi Roger. Deac a transformat (51) şi a restabilit egalitatea.

Deşi CFR a părut că stăpâneşte jocul, gazdele au rămas periculoase, iar Gallego a trimis în bară la o minge de angajament (59). Inter d'Escaldes a rămas în zece oameni, ''veteranul'' Ildefons Lima (42 ani) primind al doilea cartonaş galben, pentru simulare (61), dar chiar şi în aceste condiţii, andorrani şi-au creat ocazii mari de gol. Bălgrădean a respins în corner şutul lui Cabrera (67), iar Andreu (73) a ratat incredibil singur cu portarul, lovitura sa de cap fiind imprecisă.

CFR putea marca golul victoriei în min. 80, însă mingea expediată cu capul de Roger a fost respinsă de Munoz în transversală.

Cabrera (80) a scăpat spre poarta CFR-ului, dar şi-a prelungit mingea şi Bălgrădean a reţinut, scrie agerpres.ro.

Până la final, clujenii au mai ratat prin Petrila (81) şi Bordeianu (85), iar Inter a încheiat partida cu doi oameni mai puţin, Chus Rubio fiind şi el eliminat pentru al doilea galben.

Meciul din Andorra nu a fost transmis de niciun canal de televiziune, putând fi urmărit doar pe canalul YouTube al clubului, în finalul partidei numărul utilizatorilor care vizionau jocul trecând de 18.000.

În turul al treilea, CFR va întâlni echipa belarusă Şahtior Soligorsk. Prima manşă va avea loc în deplasare (pe teren neutru, n. red.), pe 4 august, iar revanşa se va juca pe teren propriu, în data de 11 august.

Inter d'Escaldes - CFR Cluj 1-1 (1-0)

Au marcat: Genis Soldevila (21), respectiv Ciprian Deac (51 - penalty).

Andorra la Vella, Estadi Comunal

Europa Conference League - turul al doilea preliminar (manşa a doua)

În prima manşă: 0-3.

Au evoluate chipele:

Inter d'Escaldes: 25. Adria Munoz - 49. Adria Gallego Arias, 66. Ildefons Lima, 48. Cristian Gonzalez Lopez ''Chete'', 27. Roger Marce Torres - 17. Angel De La Torre (11. Jordi Betriu, 63), 19. Viti Martinez (23. Jordi Rubio, 87), 20. Jordi Roca (5. Sergi Moreno, 77), 21. Aridai Cabrera - 7. Genis Soldevila (căpitan; 2. Chus Rubio, 63), 9. Sascha Andreu. Antrenor: Raul Obiols Rodriguez.

Rezerve neutilizate: 13. Jesus Coca.

CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 4. Cristian Manea, 33. Denis Kolinger (47. Christopher Braun, 81), 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 37. Mihai Bordeianu, 40. Lovro Cvek - 10. Ciprian Deac (73. Karlo Muhar, 66), 7. Adrian Păun (11. Claudiu Petrila, 45+2), 8. Roger (15. Emmanuel Yeboah, 81) - 22. Gabriel Debeljuh (17. Jefte Betancor, 66). Antrenor: Dan Petrescu.

Rezerve neutilizate: 1. Simone Scuffet, 23. Rareş Florian Gal - 6. Danijel Graovac, 20. Vito Hammershoej-Mistrati, 44. Yuri Matias, 99. Sergiu Buş.

Arbitru: Kristoffer Hagenes; arbitri asistenţi: Anders Olav Dale, Christer Joergensen; al patrulea oficial: Sivert Oe˜ksnes Amland (toţi din Norvegia)

Cartonaşe galbene: Debeljuh (46), Chete (51), Gallego (56), Lima (57, 61), Kolinger (61), Chus Rubio (71, 90+3).

Cartonaş roşu: Lima (61), Chus Rubio (90+3). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Moştenitorii lui Diego Maradona îşi reclamă drepturile asupra Balonului de Aur furat de la tatăl lor
16/05/2024 00:14

Cei cinci moştenitori ai fostului fotbalist argentinian Diego Maradona incearcă să anuleze vanzarea şi să recupereze Balonul de Aur caştigat de tatăl lor in 1986, cand acesta a fost declarat cel mai bun ...

Simona Halep a primit un nou wildcard. Turneul la care va evolua românca după Paris
15/05/2024 22:38

     Organizatorii turneului WTA 125 de la Rabat din Maroc i-au oferit un wildcard Simonei Halep. Romanca va lupta acolo pentru a fi in formă excelentă la Roland Garros şi eventual l ...

Simona Halep s-a retras de la Trofeul Clarins după un set și jumătate
15/05/2024 20:16

 Simona Halep a castigat primul set disputat impotriva americancei McCartney Kessler (locul 123 mondial), dar fosta lideră WTA a acuzat probleme la genunchiul stang si nu a reusit să ducă la capăt prim ...

Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Handbal feminin - Începe Turneul pentru promovarea în Liga Florilor
10/05/2024 07:27

Turneul final al Diviziei A de handbal feminin pentru promovarea in Liga Florilor debutează astăzi, vineri, 10 mai, la Iaşi şi va continua pană duminică. La start se vor alinia cele mai bune opt formaţii ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei