Zeci de ieșeni sub tratament, după ce au fost depistați cu TBC

3TBC

Dimensiune font:

| 15-05-2023 20:55

În cadrul proiectului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, inițiat de Ministerul Educației și implementat la nivelul județului Iași, s-au recoltat 3.000 probe de spută. 27 ieșeni au fost depistați cu tuberculoză și puși sub tratament.

Proiectul s-a desfășurat în perioada decembrie 2022 – martie 2023, fiind finalizat cu succes datorită implicării personalului de la Dispensarul TBC și Direcția de Sănătate Publică Iași. Activitatea de depistare activă a avut ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză din populaţia peste 18 ani şi direcţionarea lor cu prioritate către Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei, pentru realizarea diagnosticului de certitudine şi asigurarea tratamentului adecvat, astfel încât acestor pacienţi să le crească şansele de vindecare şi să le scadă probabilitatea de a suferi complicaţii sau sechele ale TB şi, implicit, consecinţe sociale şi economice adverse asociate tuberculozei.

La nivelul județului Iași, în activitatea din teren au fost implicate trei echipe formate din personal din cadrul Dispensarului TBC Iași și DSP Iași. Recoltările de spută au fost lucrate pe echipamente GeneXpert în laboratoarele din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Spitalul Municipal Pașcani. „În urma acestei acțiuni și a prelucrării probelor, au fost depistate 27 cazuri de boală care au fost imediat incluse în tratament. La aceste persoane, conform procedurilor, dacă a fost necesar, s-a extins ancheta epidemiologică în familie și colectivitate. În urma derulării proiectului se poate trage concluzia că depistarea activă, concentrată pe grupurile vulnerabile, revine ca metodă de supraveghere epidemiologică eficientă în privința tuberculozei, în special în această perioadă post-pandemică și în contextul conflictelor din Ucraina. Mai mult, prin intermediul acestui program, au crescut șansele de vindecare ale pacienților și scade probabilitatea de a suferi complicații sau sechele ale tuberculozei”, au declarat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

Ucrainenii și persoanele fără adăpost se numără printre persoanele testate

În județul Iasi s-au recoltat probe de la următoarele categorii de persoane: pacienți și personal din cadrul Spitalului pentru Măsuri de Maximă Siguranta Grajduri; unități de asistență medico-socială din subordinea DGASPC (beneficiari și personal); unități de producție și comerciale: S.C. Fermador, Lear, Termoservice, CET Holboca, Leroy Merlin; UAT-uri: Răducaneni, Ciortești, Trifești, Boroșoaia, Miroslava, Țibana, Slobozia, Voinești, Plugari, Popricani, Bivolari; baia comunală – centru pentru persoane fără adăpost; centrul Nicolina-Tehnopolis – s-au recoltat probe de la refugiați ucrainieni. Denisa PINTILIE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei