Analiză despre dezastrul României de la testele PISA. Doctor în Ştiinţele Educaţiei: „Se memorează mecanic şi în opt zile uiţi 80%. Ne furăm singuri căciula!”

În cel mai recent raport PISA, România se confruntă cu o situație alarmantă, situându-se pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Desfășurate pentru prima dată în mod computerizat, testele au evaluat aproape 7.400 de elevi cu vârsta de aproximativ 15 ani din întreaga țară, într-un eșantion declarat reprezentativ.

Potrivit rezultatelor, liceenii români au atins un nivel de competență evaluat ca fiind critic, cu 42% dintre aceștia neînțelegând ceea ce citesc. Mai mult, 49% nu au putut identifica operațiunea matematică necesară pentru a converti prețurile într-o altă monedă, iar 30% au fost distrași de telefoanele mobile în timpul orelor.

Dr. Ovidiu Pânişoară, specialist în Științele Educației, a analizat aceste rezultate, subliniind gravitatea situației. Cu toate acestea, ministrul Educației nu pare îngrijorat, argumentând că este mai relevantă o comparație între perioadele pre și postpandemice. „Suntem rezilienți”, a declarat Deca, însă criticii insistă asupra necesității unor măsuri imediate pentru a îmbunătăți sistemul educațional. Pentru a aduce mai multă lumină asupra acestui subiect, dr. Ovidiu Pânişoară a oferit o analiză detaliată a situației la Observator.

Este demn de menționat că, în clasament, doar Bulgaria se află într-o situație mai precară decât România. Cu 260 de unități de învățământ participante, din care 69% sunt din mediul urban și 31% din mediul rural, este clar că problema se extinde pe întreg teritoriul țării.

Ovidiu Pânişoară: „Se memorează mecanic şi există o lege a memorării mecanice, care spune că în opt zile uiţi cam 80% din ceea ce ai învăţat”

Ovidiu Pânişoară, doctor în Ştiinţele Educaţiei, a făcut mai multe declarații semnificative cu privire la situația educațională actuală din România. Iată câteva dintre observațiile sale:

Reziliența cu dublu tăiș: Pânişoară aduce în discuție conceptul de reziliență, subliniind că, în ciuda capacității noastre de a face față, nu ar trebui să considerăm aceasta neapărat un lucru bun. În contextul actual, reziliența nu ar trebui să ne consoleze în fața performanțelor slabe. El atrage atenția asupra necesității de a analiza de ce rămânem în aceeași zonă, subliniind că starea de a rămâne în aceeași situație nu ar trebui să fie motiv de bucurie.

Reformele macro și impactul micro: Pânişoară critică reformele la nivel macro, subliniind că, deși există schimbări majore în sistem, acestea nu se reflectă adecvat în sala de clasă. Elevii și profesorii rămân legați de manuale și programe vechi, iar necesitatea unor schimbări la nivelul concret al procesului educațional este esențială.

Problema memorării mecanice: Dr. Pânişoară evidențiază problema memorării mecanice, subliniind că o cantitate mare de informație trebuie absorbită într-un timp scurt. Acest lucru duce la o memorare temporară și la riscul ca, în timp, elevii să uite o parte semnificativă din ceea ce au învățat.

Manualele ca instrument motivațional: Pânişoară susține că manualele ar trebui să fie mai mult decât simple resurse didactice – ele ar trebui să fie o „odisee a cunoașterii” și să inspire elevii să învețe. Într-o eră în care tehnologia domină, manualele ar trebui să fie concepute astfel încât să îi captiveze și să îi motiveze pe elevi să fie îndrăgostiți de procesul de învățare.

Compararea între generații: Într-o notă de înțelegere a schimbărilor, Pânişoară subliniază că nu putem compara direct condițiile de învățare de altădată cu cele de acum. Schimbările din societate și tehnologie au transformat modul în care învățăm, iar această perspectivă trebuie să fie luată în considerare în evaluarea sistemului educațional actual.

Abordarea informațională: Pânişoară propune o schimbare de paradigmă în predarea informațiilor. El sugerează că nu este nevoie să se predea multe informații, ci mai degrabă informațiile esențiale trebuie să fie învățate și consolidate prin activități practice și aplicative.

Comparativ cu practicile străine: Referindu-se la manualele din străinătate, Pânişoară argumentează că acestea sunt mai simple tocmai pentru că se concentrează pe esențial și permit profesorilor să aibă activități interactive și practice în clasă, un aspect care, din păcate, lipsește adesea din peisajul educațional românesc.

În concluzie, Pânişoară lansează un apel la o analiză critică a sistemului educațional și îndeamnă la schimbări concrete pentru a îmbunătăți calitatea învățământului în România.