Antipaticul Djokovici: De ce Novak nu va fi niciodată la fel de iubit, precum Federer și Nadal

13_11zon

Dimensiune font:

| 18-07-2023 08:27

Cel mai bun al tuturor timpurilor, dar nu și cel mai iubit. Cam așa se poate descrie cariera lui Novak Djokovici de până acum.

Iar dacă în privința numărului de trofee, sârbul mai poate face niște îmbunătățiri, în schimb, la capitolul de popularitate e clar că nu va atinge niciodată nivelul rivalilor săi, în frunte cu Roger Federer și Rafael Nadal. Această realitate s-a văzut, încă o dată, duminică, în finala de la Wimbledon. Pentru că pe Terenul Central atmosfera, una incendiară, a fost, în mod clar, împotriva sârbului de 36 de ani.

Explicația acestui fenomen a fost oferită de Kevin Palmer, într-un text foarte bun pentru tennis365.com. În materialul intitulat „Djokovici va fi mereu omul rău pentru fanii tenisului“, autorul a oferit, drept argument, declarațiile făcute de Pat Cash (58 de ani) și de John McEnroe (64 de ani). Primul a fost campion la Wimbledon 1987, în timp ce McEnroe are trei titluri la All England Club (1981, 1983 și 1984). Atât Cash, cât și McEnroe s-au numărat printre comentatorii finalei de duminică, pentru BBC, respectiv ESPN. Cei doi au simțit, de la fața locului, cum publicul a fost împotriva lui Nole.

„Supremația lui Djokovici la Wimbledon s-a încheiat și doi foști campioni susțin că legendarul sârb va fi mereu, omul rău, în ochii fanilor tenisului. Djokovici a acceptat înfrângerea cu eleganță și chiar a izbucnit în plâns, la interviul de după meci, când și-a văzut fiul, Stefan, aplaudându-l în mulțime. Această reacție a sârbului a fost primită cu o rundă de aplauze din partea publicului. În timpul partidei însă, Djokovici a avut, din nou, un conflict cu o parte a fanilor. De altfel, la această ediție, ne-am obișnuit cu reacțiile lui Djokovici la adresa publicului, în momentele în care adversarul său a fost aplaudat și încurajat“, e fragmentul de introducere din articolul publicat de tennis365.com.

„Pat Cash crede că Djokovici nu va fi niciodată iubit de publicul de pe Terenul Central. Djokovici a fost mereu omul rău. Nu pentru că nu-l iubim pe Novak, ci pentru că, înaintea sa, au jucat pe acest teren Federer, Murray și Nadal și toți au fost foarte populari. Și asta l-a transformat pe Djokovici în omul rău. Iar în finala de duminică, Novak și-a păstrat acest statut, fiindcă voiam să vedem un alt jucător câștigând. Carlos Alcaraz în cazul de față“, a continuat articolul semnat de Kevin Palmer.

Autorul a dezvoltat subiectul cu alte afirmații făcute de Pat Cash: „Mi-e îmi pare rău pentru tipul ăsta (n.r. – Novak Djokovici). Nu e un om rău deloc. E doar un jucător extraordinar, care dă tot ce are mai bun“.

Mai departe, McEnroe a încercat să explice situația cu care s-a confruntat Djokovici: „Ca jucător, vrei respectul adversarilor și susținerea tribunelor. De ele au beneficiat Roger (n.r. – Federer) și Rafa (n.r. – Nadal). Nu și Novak. El și-a petrecut toată cariera, încercând să ajungă la nivelul celor doi ani din punct de vedere al popularității. Și încă nu e la fel de iubit, precum cei doi. De ce? Pentru că e al naibii de bun! Prea bun“.

92 de victorii și 11 înfrângeri a adunat Novak Djokovici la Wimbledon, în cele 18 participări de până acum. Bilanțul său include șapte finale câștigate, două pierdute și trei ediții în care s-a oprit în semifinale.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vineri se joacă primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în primă ligă
17/05/2024 06:43

FC Botosani si CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru mentinerea/promovarea in prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo si ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Moştenitorii lui Diego Maradona îşi reclamă drepturile asupra Balonului de Aur furat de la tatăl lor
16/05/2024 00:14

Cei cinci moştenitori ai fostului fotbalist argentinian Diego Maradona incearcă să anuleze vanzarea şi să recupereze Balonul de Aur caştigat de tatăl lor in 1986, cand acesta a fost declarat cel mai bun ...

Simona Halep a primit un nou wildcard. Turneul la care va evolua românca după Paris
15/05/2024 22:38

     Organizatorii turneului WTA 125 de la Rabat din Maroc i-au oferit un wildcard Simonei Halep. Romanca va lupta acolo pentru a fi in formă excelentă la Roland Garros şi eventual l ...

Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei