Bătrâni ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari, cu răni până la os și plini de fecale. „Condițiile de la Auschwitz. Cerșeau la gard, în pielea goală"

5

Dimensiune font:

| 05-07-2023 06:37

O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață când au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale, potrivit IGPR. Două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sunt vizate, de asemenea, de o anchetă. Locuitorii din Voluntari au povestit că bătrânii stăteau dezbrăcați la gardul centrelor și cerșeau bani sau mâncare trecătorilor. Neregulile din căminele de bătrâni au fost semnalat de o amplă investigație jurnalistică începând cu luna februarie.

Potrivit IGPR, 26 de suspecți au fost duși marți la audieri în acest dosar privind tratamente inumane ori degradante la care erau supuse persoanele adulte, încadrate în grad de handicap.

Aproximativ 100 de persoane în vârstă din cămine private din județul Ilfov au fost supuse unor rele tratamente, potrivit Digi 24.

Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane, a precizat comisar-șef de poliție Georgian Drăgan.

Zeci de bătrâni, transportați la spital

Mai multe ambulanțe și medici de la Spitalul Floreasca au ajuns la căminele sociale pentru a-i ajuta pe bătrâni, a declarat Bogdan Toma, ofițer DSU.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în cele trei azile din Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei, citați de Agerpres.

„Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD - Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri", a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU.

„Condițiile de la Auschwitz”

„Condițiile de la Auschwitz, dacă vă închipuiți. Asta era aici. Îi vedeam la gard, cerșeau de mâncare, în pielea goală. În pielea goală erau ținuți la gard”, a povestit un bărbat care trece zilnic pe lângă un azil al groazei din Voluntari și a văzut rezidenții dezbrăcați înclusiv în sezonul rece, potrivit Digi24.

„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: 'Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni, transmite Agerpres.

Polițiștii susțin că s-au sesizat din oficiu în acest dosar.

Concomitent, procurorii investighează și două cauze în care sunt implicate și autoritățile, fiind puse în aplicare mandate la sediile unor instituţii publice şi private implicate în activitatea infracţională în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa.

Două instituții publice, investigate

Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, care nu deținea licență de funcționare, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost devzăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

Asociația primea banii, dar nu presta serviciile

Potrivit investigației, o organizație înființată de persoane apropiate Gabrielei Firea, primea 30.000 de euro pe lună de la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane încadrate cu grad de handicap într-un azil din Pipera, Voluntari, dar, de fapt, serviciile medicale nu erau oferite.

Este vorba despre Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, deținut de Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai Gabrielei Firea și soțului ei, Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, conform jurnaliștilor de investigație.

Un alt centru al asociației se află în comuna Afumați, unde peste 30 de oameni erau ținuți în condiții greu de crezut, azilul fiind infestat cu ploșnițe, iar mirosul de urină și fecale este pregnant.

Rezidenții din centrele unde în mod normal trebuia să primească îngrijiri ajungeau să fie mușcați de ploșnițe și să aibă escare adânci până la os, au descoperit jurnaliștii de investigație.

Condițiile inumane în care trăiau bătrânii au fost semnalate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov, iar Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav, mai arată jurnaliștii de investigație.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Veștile proaste curg: Românii pensionați până în 2001 pierd bani la recalculare
16/05/2024 00:18

Vin vesti proaste pentru o parte din romanii care s-au pensionat inainte de 2001. Conform unor informatii apărute in spatiul public, acestia nu vor benefica de majorări in urma recalculării pensiilor. Asta p ...

Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari
14/05/2024 09:30

Zeci de angajati din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan in fata Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, angajatii cer salarii mai mari si de ...

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”
12/05/2024 19:35

Un cunoscut economist roman cu studii in Elvetia a starnit o adevărată furtună afirmand că, in acest moment, oricine nu reuseste să castige cel putin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest luc ...

800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Oamenii de rând nu pot cuprinde cu mintea sumele care le intră impostorilor în conturi
11/05/2024 07:16

In timp ce multi pensionari spun că pensia nu le ajunge nici pentru mancare, peste 800 de fosti parlamentari sunt speciali. Numărul lor va creste, chiar dacă indemnizatia a fost eliminată de CCR. Mai exact ...

Pensionarii militari protestează la București
09/05/2024 13:18

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atat pensionari militari, cat şi poliţişti aflaţi in pragul varstei de pensionare - anunţă că nemu ...

Profesorul Coșea îi desființează pe mincinoșii din PSD: Nu va exista o creștere reală a pensiilor!
09/05/2024 01:01

Noua lege a pensiilor prevede si o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decat recalcularea care se incheie in septembrie 2024. Intrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, e ...

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe riscă să ajungă după gratii. Ce presupune legea intrată în vigoare
09/05/2024 00:58

În tara in care incă se petrec numeroase abuzuri in grădinite si scoli, apare in sfarsit o completare a legii pentru protectia copilului, care interzice pedepsele corporale si umilirea celor mici. Sunt ...

Arde o groapă de gunoi de la Galați
08/05/2024 13:27

Incendiul cu degajări de fum se manifestă in continuare la groapa de gunoi a municipiului Galati, in zona Tirighina. Pompierii gălăteni intervin incă de ieri, insă situatia din teren impune prezenta aces ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei