Cea mai mare staţiune turistică montană din Ucraina, Bukovel, este ocupată aproape în totalitate de refugiaţi

15315911-city-67244-1732c48864f

Dimensiune font:

| 26-03-2022 10:47

Cea mai mare staţiune turistică montană din Ucraina, Bukovel, este ocupată aproape în totalitate de refugiaţi din zonele puternic afectate de război, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, adjunctul guvernatorului regiunii Ivano-Frankivsk, Ludmila Sirko.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din staţiune este de cel puţin 95%, iar toate persoanele care rămân peste noapte la hotelurile private din Bukovel plătesc serviciile de cazare.

"Foarte multe persoane refugiate aici sunt persoane cu bani, care au avut posibilitatea să închirieze apartamente sau camere la hotel. (...) 90 - 92% din locurile de cazare din Bukovel sunt ocupate. Nu mai sunt locuri libere, nici măcar contra-cost. Toate persoanele care sunt acolo sunt cu plată", a precizat ea.

Oficialii din Ivano-Frankivsk susţin că în regiune s-au refugiat, până în prezent, peste 83.000 de persoane. Dintre acestea, peste 43.000 sunt cazate în spaţii private.

Staţiunea Bukovel este situată la poalele Muntelui Bukovel, la graniţa regiunilor Ivano-Frankivsk şi Transcarpatia, în apropiere de frontiera cu România. Aici există mai multe hoteluri, care oferă peste 1.500 de locuri de cazare. De asemenea, în zonă există alte aproximativ 12.000 de locuri pentru turişti 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  România Atractivă - 36,35 milioane lei pentru dezvoltarea turismului
16/05/2024 12:23

Turiştii romani şi străini pot descoperi, incepand din această săptămană, noi destinaţii de călătorie prin tară, cu ajutorul platformei locale multimedia Romania Atractivă, care include 12 rute tema ...

Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă.  În zonă au fost semnalate căderi de pietre
08/05/2024 17:28

Circulaţia rutieră pe Transalpina, intre Ranca şi Obarşia Lotrului, rămane inchisă atata timp cat există in continuare pericol pentru siguranţa publică. În zonă s-au inregistrat căderi de pietr ...

Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat pe Litoral
07/05/2024 14:30

Peste 70.000 de turişti romani şi străini s-au aflat in hotelurile si apartamentele de vacantă de pe litoralul romanesc, in perioada 25 aprilie – 6 mai 2024, arată Federaţia Patronatelor din Industr ...

Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere
05/05/2024 11:33

Lumanarea cu care crestinii ortodocsi duc acasă Lumina Sfantă luată de la slujba de Înviere joacă un rol crucial in datinile religioase legate de acest eveniment. Ceea ce nu stiu multi credinciosi est ...

Aeroportul Internațional Dubai se mută în deșert
29/04/2024 14:45

Aeroportul International Dubai, cel mai aglomerat din lume pentru călătorii internationale, isi va muta operatiunile pe cel de-al doilea aerodrom extins al orasului-stat, in desertul său sudic, „in urm ...

În zbor alături de noblețea înălțimilor. Secretul vânătorii cu șoimi
24/04/2024 12:27

  În adancurile istoriei, undeva in stepele Asiei Centrale si in regiunile muntoase ale Mongoliei, a inceput o relatie sacră intre om si soim. Un parteneriat ce depăseste granitele timpului si spa ...

România participă, în premieră, la Târgul de Turism din Kazahstan
24/04/2024 11:53

Ţara noastră participă, incepand cu 24 aprilie, pentru prima oară, la Targul de Turism din Kazahstan, fiind prezentate destinaţii precum Constanţa - Mamaia, Eforie, Borşa - Maramureş, a anunţat secreta ...

Ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice are loc în Archaia Olympia
16/04/2024 11:41

Ceremonia de Aprindere a Flăcării Olimpice va avea loc in Archaia Olympia, sanctuarul in care au avut loc Jocurile Olimpice Antice. În faţa Templului Herei, se va ridica un nou pod intre Jocurile Ant ...

Pensiuni și hoteluri închise de ISU Braşov, din cauza neregulilor legate de prevenirea incendiilor
11/04/2024 14:38

Sapte unităţi de cazare din municipiul Braşov şi staţiunile Predeal, Bran şi Raşnov au fost inchise de pompieri in urma controalelor desfăşurate in primele trei luni ale anului, a anunţat, joi, şeful ...

Fără plaje private în Grecia: Amenzi de până la 60.000 de euro pentru încălcări ale accesului
11/04/2024 11:20

În incercarea de a respecta principiul accesului liber la plaje, autoritătile grecesti au implementat reglementări stricte, avertizand cu amenzi mari pentru cei care incalcă legea. Măsura vine după c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei