Ieşenii mai au de aşteptat pentru primele buletine electronice!

2buletine

Dimensiune font:

| 15-09-2023 07:59

Schimbările anunţate de şefii DLEP Iaşi pentru finalul lui 2023 au fost decalate de guvernanţi * astfel, sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă devine funcţional abia în septembrie 2024, în timp ce procedurile vizând achiziţia materialelor pentru realizarea cărţilor electronice de identitate sunt ţinute pe loc de contestaţiile unor participanţi la licitaţiilor organizate de MAI

Anul 2023 ar fi trebuit să reprezinte anul marilor schimbări în activitatea de stare civilă și evidența persoanelor. O spuneau inclusiv oficialii DLEP Iaşi, care îi pregăteau pe ieşeni pentru cele două schimbări majore din activitatea instituţiei. „În 2023 va fi introdusă cartea de identitate electronică (spre finalul anului), iar în luna septembrie, sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă,  sistem ce va permite interconectarea tuturor oficiilor de stare civilă din România și implicit simplificarea întocmirii actelor de stare civilă”, afirma Marius Bodoga, şeful DLEP Iaşi. Afirmaţii care aveau în spate promsiunile venite de la Bucureşti...

Sistemul informatic, funcţional din septembrie. 2024...

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Informatizarea serviciilor oferite cetățenilor de către instituțiile statului pare a fi un proces lent, existând trei exemple de programe importante ale Ministerului Afacerilor Interne a căror implementare este întârziată. Ultimul este Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC), proiect care a fost demarat în aprilie 2019 și care trebuie implementat până la finele anului 2021. Între timp, Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care se amână termenul de la care se asigură, la nivel național, infrastructura informatică necesară operaționalizării SIIEASC, de la 24 septembrie 2023 la 24 septembrie 2024, aceasta nefiind prima prorogare a termenului. Potrivit proiectului inițial, se alocau 185.000.000 de lei pentru sistemul informatic de emitere a actelor de stare civilă, dintre care 80% proveneau din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate (POC). După implementarea sa, cetățenii ar fi putut să obțină actele de stare civilă de care au nevoie în urma unor cereri depuse online, tot online fiind achitate și taxele necesare. Practic, ar fi fost nevoie de un singur drum la ghișeu, pentru ridicarea actului necesar. De asemenea, urmau să fie digitalizate toate actele de stare civilă emise după 1 ianuarie 1921, adică peste 75.000.000 de documente. În plus, s-ar crea o rețea la care ar fi conectate 3.200 de primării, ceea ce ar reduce timpul de așteptare pentru eliberarea documentelor cerute de cetățeni precum și numărul de documente pe care aceștia trebuie să le prezinte la starea civilă.

Patru contestaţii la licitaţiile MAI

În ceea ce priveşte noua carte de identitate, şi aici au apărut amânări. Într-un răspuns oferit deputatului ieşean Monica Elena Berescu, oficialii Ministerului de Interne spun că nu se poate avansa o dată exactă. „În ceea ce priveşte momentul încheierii proiectului pilot de referinţă şi iniţierii extinderii emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional, precizăm faptul că, în prezent, la nivelul Companiei Naţionale Imprimeria Naţională sunt în derulare proceduri de achiziţie publică. Se impune a fi evidenţiat faptul că, până în prezent, în cazul uneia dintre proceduri au fost formulate patru contestaţii, motiv pentru care, la acest moment, nu este posibilă stabilirea unei date concrete pentru iniţierea extinderii la nivel naţional a emiterii cărţii electronice de identitate”, se arată într-o adresă semnată de Cătălin Predoiu,

Bine de ştiut

Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act. Autoritățile au anunțat unele modificări, față de datele care apar în prezent pe documente.

Așadar, locul nașterii nu va mai fi trecut pe noua carte de identitate, acesta va fi regăsit doar în format electronic. Și adresa de domiciliu va dispărea de pe buletinele cu cip, însă va rămâne inscripționată pe cele simple.

Pe de altă parte, cetățenii care nu vor buletin electronic, pot opta pentru cartea de identitate simplă, iar în cazul în care au nevoie de adresa de reședintă va fi emisă o nouă hârtie numită dovada de reședință. Doar că aceștia nu vor putea să călătorească în afara țării fără pașaport. Doar buletinul cu cip va putea fi folosit ca act de călătorie, inclusiv în aeroporturile din Uniunea Europeană la porțile automate de la frontieră. Totodată, acesta din urmă va înlocui și cardul de sănătate.

Documentul are o valabilitate de zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani, cinci ani pentru cele care au între 14 și 18 ani și nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani. Până în 2031 toți românii vor trebui să aibă noul act de identitate. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei