Salariile directorilor subordonaţi Primăriei, motiv de discordie

1salarii directori 2

Dimensiune font:

| 01-04-2020 00:00

În ultimele zile s-au vehiculat tot felul de sume încasate de directorii societăţilor municipalităţii, unele de-a dreptul aberante * chiar dacă cifrele avansate nu sunt şi reale, consilierii locali au limitat câştigurile directorilor la nivelul salariului din decembrie 2019 * regula se aplică şi pentru membrii consiliilor de administraţie ale respectivelor societăţi * în acelaşi timp, au fost stabilite mai multe trepte pentru acordarea de bonusuri în cazul în care directorii îndeplinesc indicatorii de performanţă


În şedinţa de ieri a Consiliului Local, cele mai fierbinţi puncte de pe ordinea de zi le-au constituit bugetele pe 2020 a instituţiilor aflate sub autoritatea deliberativului. Este vorba de societăţile Compania de Transport Public, Salubris, Citadin, Termo-Service şi EcoPiaţa, nevoite anul acesta să se mulțumească cu profituri minimale comparativ cu anii precedenţi.

Chiar şi aşa, bugetele au stârnit controverse dat fiind faptul că unii consilieri locali au remarcat creşteri la nivelul indemnizaţiilor luate de directori şi  membrii consiliilor de administraţie.

După 90 de minute de discuţii aprinse, toate bugetele au fost adoptate, dar cu amendamente în privinţa veniturilor încasate de cele două categorii amintite anterior. Astfel, consilierii locali au hotărât ca salariile directorilor societăţilor din subordinea Primăriei, precum şi cele ale membrilor Consiliilor de Administraţie ale respectivelor societăţi să fie plafonate la nivelul lunii decembrie 2019. Totuşi, şefii instituţiilor îşi pot mări veniturile, însă doar dacă realizează anumiţi indicatori de performanţă. „Sunt companii care încasează bonificaţii şi la un target de 90%. Nu e corect. Propun următoarea schemă de acordate de indemnizaţiilor variabile: la un target de performanţă de de 100-104% să se acorde patru indemnizaţii lunare, pentru 104-110%, şase indemnizaţi lunare, pentru 110-115%, opt indemnizaţi lunare şi pentru 115-120%, zece indemnizaţii lunare. Doar pentru o realizare de peste 120% să se acorde cele 12 indemnizaţii lunare”, a propus liberalul Eduard Boz. Amendament cu care primarul Mihai Chirica a fost de acord. „Un buget este, de fapt, un scenariu pe care orice entitate şi-l face la începutul oricărui an bugetar. Unele şi-au bugetat cheltuielile la nivel maximal pentru că asta este legislaţia, care nu permite intervenţii salariale pe parcursul anului. Revenind, consider că că sunt propuneri clare si concrete, potrivite la acest moment. Însă trebuie să aibă şi un element motivaţional, pentru care consider că amendamentul consilierului Boz este potrivit”, a spus primarul Iaşului. 

„Trebuie stimulată performanţa”

Nu au lipsit nici contrele. Liberalul Răzvan Timofciuc a propus reducerea la jumătate a cheltuielilor aferente contractelor de mandat, iar pentru membrii consiliilor de administraţie, instituirea unui plafon de maxim 10% din veniturile directorilor. „Venitul fix plus componenta variabilă înseamnă un salariul de 7000-7500 net pe lună. Pentru unii directori, chiar mai mult”, a spus acesta. Afirmaţie nuanţată întrucât, cu o zi înainte, consilierul liberal avansa cu totul alte cifre, care, potrivit municipalităţii, nu se regăsesc în niciun document oficial și nu au fost prezentate nici măcar sub formă de schiță conducerii Primăriei Municipiului Iași. „Încercaţi să vă disculpaţi faţă de minciunile din week-end. Acum veniţi şi repetaţi: 7500 lei net. Dar aceste societăţi nu pot fi închise. Trebuie stimulată performanţa. De altfel, consilierii Gavril (n.r. - cel care a propus păstrarea indemnizaţiei directorilor la nivelul lunii decembrie 2019) şi Boz au abordat raţional subiectul având în vedere problemele actuale”, a spus primarul Chirica. O afirmaţie mult mai temperată, după cea de luni: „Nu poți ieși să minți ieșenii, și așa tensionați de problemele de sănătate publică prin care trece țara noastră, și să afirmi că directorii și membrii CA și-au mărit substanțial veniturile pentru acest an. Nu s-a pus niciodată această problemă, iar minciuna este cu atât mai condamnabilă cu cât se face o comparație aberantă cu eforturile pe care le depunem ca toți angajații societăților în cauză să nu fie afectați de criza prin care trece țara noastră”.

Cât despre bugete, Compania de Transport Public Iaşi a prevăzut pentru anul 2020 venituri totale de 167,791 milioane lei, cu 15,05 % mai mari comparativ cu prevederile bugetului rectificate pentru anul 2019. Salubris estimează să obţină anul acesta venituri totale de 112.445 milioane lei, reprezentând o creştere de 27,15% faţă de cele din 2019. Citadin SA are prevăzute pentru anul 2020 venituri totale de 56, 320 milioane lei, cu 1,57% mai mari decât cele preliminate ale anului 2019, iar Termo-Service SA a prevăzut pentru 2020 venituri totale de 11,573 milioane lei. În fine, EcoPiaţa SA îşi propune pentru anul 2020 venituri totale de 7,5 milioane lei. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei