Zeciştii ieşeni, premiaţi de Primărie

premiere zecisti

Dimensiune font:

| 04-07-2022 23:59

Festivitatea va avea loc miercuri în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu * în total, sunt 32 de tineri care au obţinut media maximă la  Evaluarea Naţională şi Bacaluareat

 

 

Cei 17 elevi din Județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională și cei 15 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Iași, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, care va avea loc miercuri, 6 iulie 2022, de la ora 11.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu. „A devenit o frumoasă și deja obligatorie tradiție ca Primăria Municipiului Iași, în colaborare și în cadrul parteneriatului constant cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, să își manifeste și în acest fel aprecierea față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor ieșeni. Ca și anul trecut, absolvenții cu media 10 vor primi premii în bani, alături de cărți, diplome și coronițele pe care le merită cu prisosință. De asemenea, vor fi recompensați, simbolic, și profesorii disciplinelor de examen și directorii unităților școlare. Dincolo de aceasta, îi așteptăm pe toți – elevi, părinți și profesori – să celebrăm împreună o nouă performanță a Școlii ieșene și a orașului nostru, în general!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Iaşul, locul doi pe ţară

În urma examenelor de Evaluare Naţională, 17 elevi din judeţul Iaşi au obţinut media 10, Iașul fiind din acest punct de vedere pe al doilea loc la nivel național. Cei 17 „zeciști” provin de la Colegiul Național Iași (șapte elevi; unitatea de învățământ are cel mai mare număr de elevi cu media 10 din întreaga țară), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (patru elevi), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu" Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev) și Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev).

Din punct de vedere al mediilor de 10 la Bacalaureat, Județul Iași se află pe al treilea loc în țară. Cei 15 „zeciști” de la Bacalaureat au studiat la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (cinci elevi), Colegiul Național Iași (trei elevi + un elev cu media maximă la sesiunea specială), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (doi elevi), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev).

Cumulând mediile de 10 de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, clasamentul unităților de învățământ din Județul Iași este următorul: Colegiul Național Iași (11 elevi: șapte la Evaluarea Națională + patru la Bacalaureat), Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași (șapte elevi: doi + cinci), Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași (șase elevi: patru + doi), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași (doi elevi), Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu" Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași (un elev), Școala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voinești (un elev), Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani (un elev), Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași (un elev) și Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani (un elev). Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei