Prognoza meteo: Vremea se va încălzi în toată țara

METEO  es (1)

Dimensiune font:

| 06-03-2023 13:59

 Vremea se va încălzi considerabil în perioada următoare, la nivelul întregii ţări, iar valorile termice maxime vor ajunge până la 18 grade Celsius, în timp ce creşte probabilitatea de apariţie a ploilor, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 6 - 19 martie şi publicată luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

 

În Banat, până spre finalul primei săptămâni, vremea se va încălzi semnificativ şi va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 11 la 16 grade, iar a celor minime de la zero la şase grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, temperatura aerului va avea variaţii mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 11 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 5 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie. Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitaţii, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor putea fi însemnate.

În Crişana, până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi şi va deveni caldă pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 8 la 14 grade, iar a celor minime de la -1 grad la 6 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 10 şi 15 grade, iar cele minime între un grad şi 4 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni. Vor fi perioade cu precipitaţii pe aproape tot parcursul intervalului, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor putea fi însemnate.

În Transilvania, pe aproape tot parcursul primei săptămâni din interval, vremea se va încălzi de la o zi la alta şi va deveni caldă pentru această perioadă. Media temperaturilor maxime va creşte de la 6 la 14 grade, iar cea a minimelor de la -2 la 4 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea variaţii mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 9 şi 14 grade, iar cele minime între zero şi două grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie. Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitaţii, iar izolat, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor putea fi însemnate.

În Maramureş, până în jurul datei de 10 martie, vremea se va încălzi şi va deveni caldă pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 6 la 12 grade, iar a celor minime de la -1 grad la 5 grade. Până la finalul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului va avea oscilaţii mai ales la valorile diurne. În medie, temperaturile maxime vor varia între 9 şi 14 grade, iar cele minime între 0 şi 3 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 15 martie. Pe tot parcursul intervalului, vor fi perioade cu precipitaţii, iar pe alocuri, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor putea fi însemnate. 

În Moldova, temperatura aerului va avea variaţii pe tot parcursul intervalului, dar mediile, în special ale valorilor diurne, se vor menţine peste cele normale pentru această perioadă. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ şi va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 8 la 15 grade, iar a celor minime de la -2 la 4 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, maximele vor varia între 9 şi 14 grade, iar minimele între 0 şi 3 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni. Vor fi perioade cu precipitaţii slabe pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales între 10 şi 14 martie şi după data de 17 martie.

În Dobrogea, vor fi variaţii termice pe tot parcursul intervalului, dar mediile, în special ale valorilor diurne, se vor menţine peste normele perioadei. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ şi va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 9 la 16 grade, iar a celor minime de la 2 la 7 grade. Ulterior, până la finalul intervalului, temperatura aerului va avea oscilaţii. În medie, maximele vor varia între 11 şi 15 grade, iar minimele între 3 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe cantitativ va fi ridicată în intervalul 10-14 martie şi după data de 17 martie.

În Muntenia, în prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ şi va deveni deosebit de caldă. Media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 10 la 18 grade, iar a celor minime de la -1 grad la 6 grade. Până la finalul următoarelor două săptămâni, temperatura aerului va avea oscilaţii, dar valorile se vor menţine peste normele perioadei. În medie, maximele vor varia între 12 şi 17 grade, iar minimele între 2 şi 4 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe cantitativ va fi ridicată în intervalul 10-14 martie şi după data de 17 martie. 

În Oltenia, temperatura aerului va avea variaţii pe tot parcursul intervalului, dar media valorilor diurne se va menţine peste cele normale pentru această perioadă. În prima săptămână, vremea se va încălzi semnificativ şi va deveni deosebit de caldă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 11 la 17 grade, iar a celor minime de la 0 la 5 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, maximele vor varia între 12 şi 16 grade, iar minimele între un grad şi 4 grade, cu cele mai ridicate valori spre mijlocul celei de-a doua săptămâni. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 10-13 martie şi după data de 16 martie, când vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

La munte, până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi şi va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime va fi în creştere de la 0 la 5 grade, iar a celor minime de la -7 la 0 grade. Până la finalul intervalului, temperatura aerului va oscila mai ales la valorile diurne. În medie, valorile maxime vor varia între 2 şi 6 grade, iar cele minime între -4 şi 0 grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 16 martie. Pe tot parcursul intervalului vor fi perioade cu precipitaţii, iar izolat, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor putea fi însemnate. (Agerpres)

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Incident șocant în țară. Un bărbat a încercat să-și omoare soția și fiul, intrând cu mașina în ei după ce i-a urmărit în trafic
16/05/2024 15:30

Un bărbat in varstă de 50 de ani a provocat intentionat un accident rutier pentru că a vrut astfel să-si ucidă sotia si fiul. El i-a urmărit pe sosea in judetul Brasov, intre localitătile Făgăras si Ci ...

Ruptură istorică în Europa: relațiile germano-franceze se deteriorează galopant pe fondul rivalităților militare
16/05/2024 00:39

Relatiile dintre Germania si Franta se deteriorează din cauza rivalitătii dintre Germania si Franta pentru conducerea militară in Europa, pe fondul investitiilor tot mai mari ale Germaniei in apărare Potri ...

Fiul atacatorului lui Robert Fico, șocat de incidentul care a cutremurat Europa: 'Poate că a existat un scurtcircuit, nu ştiu. El este mai agitat'
16/05/2024 00:26

Un bărbat in varstă de 71 de ani, rezident in Levice, este aparent suspectat de atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Arma cu care a tras mai multe focuri asupra premierului se afla, se pare, in poses ...

Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
16/05/2024 00:19

Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul. Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost de acord cu politica guvernamentală”. ...

Biografia neromanțată a premierului slovac Robert Fico: pro-rus, populist și anti-vaccinist
16/05/2024 00:16

Premierul slovac Robert Fico, care, potrivit guvernului său, se află in pericol de moarte după ce a fost impuşcat miercuri intr-un oraş din provincie, a preluat puterea in octombrie anul trecut pentru a pa ...

Rușii pun o presiune imensă pe Harkov - SUA lucrează din greu pentru a trimite ajutoare de apărare către Ucraina
16/05/2024 00:15

SUA lucrează din greu pentru a trimite ajutoare de apărare către Kiev, pe fondul reinnoirii impulsurilor ruse in nord-estul Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvant al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryd ...

VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei