Protecția Consumatorilor a închis zeci de magazine Mega Image. Cauza - mizerie de nedescris

Untitled

Dimensiune font:

| 20-10-2022 16:45


Peste 300 de magazine Mega Image au fost amendate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cu 5,5 milioane de lei pentru mai multe nereguli, printre care produse expirate, fructe şi legume stricate, mizerie. De asemenea, peste 30 de unităţi au fost închise temporar.


ANPC a transmis, joi, că desfăşoară, de la începutul lunii octombrie, o amplă serie de verificări la magazinele unuia dintre cele mai importante lanţuri de retail din România, Mega Image, precizând că acţiunile fac parte dintr-o tematică naţională de control, care le urmează pe cele dedicate, de-a lungul anului, lanţurilor de magazine Lidl - unde au fost controlate 265 de locaţii, din peste 300, la noi în ţară - şi Penny - cu 256 de locaţii, din 306 existente în România.

ANPC a precizat că până în prezent au fost controlate 305 magazine din cele peste 800 deţinute de Mega Image în România, la care se adaugă şi unul dintre depozitele lanţului, din judeţul Ilfov.

“Impactul social în viaţa consumatorilor, pe care îl are fiecare dintre marile lanţuri de magazine, ţine, bineînţeles, de dimensiunea reţelei acestora. Pentru a putea stabili dacă ne confruntăm sau nu cu o practică generalizată, am hotărât să verificăm cel puţin două treimi dintre punctele de lucru la nivelul fiecărui operator economic. Nu înţeleg ce înseamnă obişnuit sau neobişnuit, atunci când se face referire la numărul acţiunilor de control. Deja două dintre lanţurile comerciale verificate se arată a fi mai tare vătămate de numărul acţiunilor decât de abaterile depistate. Nu există nicio restricţie legală legată de numărul controalelor. Mai mult, au fost verificate şi depozitele acestor operatori economici unde, de asemenea, au fost depistate nereguli. Am prefera ca cei sancţionaţi să înţeleagă să pună produse de calitate la dispoziţia consumatorilor, în locul celor neconforme, plecând de la legumele şi fructele comercializate, până la produsele congelate cu prea multă gheaţă, comercializate la preţ de produs normal. Sunt convins că fiecare dintre consumatori înţelege că ceea ce facem este numai în interesul acestora, iar numărul mic al operatorilor economici în raport cu milioanele de cetăţeni arată că aşa trebuie să procedăm”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: comercializarea de legume şi fructe cu modificări organoleptice sau cu deficienţe de calibru; comercializarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice; utilizarea unor vitrine sau lăzi frigorifice neigienizate sau deteriorate, cu rugină, insecte moarte, vopsea exfoliată, acumulări de apă şi reziduuri, praf şi grăsime sau cu strat gros de gheaţă, cu chedere neigienizate cu strat evident de impurităţi, praf şi resturi alimentare sau rupte şi lipite cu bandă adezivă, cu geamul crăpat, cu balamale şi şuruburi ruginite.

Comisarii ANPC au mai descoperit produse expirate, produce cosmetice care nu aveau trecute pe etichetă toate informaţiile, produse alimentare congelate cu acumulare de gheaţă în interiorul ambalajului sau pe suprafaţă, nerespectarea, în zona gastro, a regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor, în masa caldă, de minimum +60C, prezenţa fenomenului de mucegăire pe suprafaţa lădiţelor din plastic în care erau depozitate produse alimentare preambalate, aflate în camera de frig, lipsa afişării preţurilor unor produse, comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat, expunerea la comercializare a unor produse din gama carne fără eticheta cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea produsului, decongelarea produselor, în zona gastro, la temperatura mediului ambiant.

Alte nereguli depistate au fost utilizarea, în zona gastro, a ustensilelor de bucătărie neprofesionale şi a bureţilor de sârmă, existenţa pavimentului deteriorat şi cu acumulare de impurităţi, cu resturi de ambalaje, etichete, praf, zone cu mucegai, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimantare indicate de producător, nerespectarea vecinătăţiii produselor depozitate în lada de congelare din spatiul de comercializare, depozitarea produselor direct pe paviment.

În urma deficienţelor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare de 5,5 milioane de lei şi au fost oprite de la comercializare produse alimentare de 170.000 de lei.

De asemenea, comisarii ANPC au propus închiderea temporară pentru cel mult şase luni pentru 12 magazine şi pentru o perioadă între 6-12 luni pentru alte 20 de magazine. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Voluntari. Aproape 750 de depozite au fost sigilate într-o acțiune anti-evaziune
16/05/2024 21:12

 Controale masive făcute, joi, 16 mai, la mai multe depozite din Voluntari, de către inspectorii Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală. Au fost sigilate aproape 750 de astfel de locaţii folosite ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei