Covata de pâine, inima vie a tradițiilor românești

În satele Iașului, la fel ca în multe altele ale Moldovei, covata de pâine este mai mult decât un simplu vas de lemn. Este un simbol al simplității, al grijii și al comunității, purtând în străfundurile sale amintiri transmise din generație în generație. Fiecare covată are o poveste, iar lemnul din care este confecționată pare să absoarbă toate acele povești de-a lungul anilor, împletind mirosul pâinii aburinde cu cel al lemnului cald.

Covata de pâine tradițională este cioplită, de obicei, din lemn de stejar, păr sau tei. Fiecare dintre aceste tipuri de lemn are o simbolistică aparte și o utilitate precisă. Lemnul de stejar este cunoscut pentru rezistența și durabilitatea sa, astfel încât o covată din stejar poate fi folosită zeci de ani. Pe de altă parte, lemnul de păr este mai fin și mai ușor, oferindu-i covatei o atingere delicată, care parcă respectă pâinea ce urmează să fie frământată. Lemnul de tei, ușor și moale, era adesea ales în locurile unde frământatul se făcea mai mult manual, fără instrumente grele.

Odată ce meșterul aduce lemnul în atelier, îl alege cu grijă, fiind atent la fibra acestuia. O covată trebuie să fie solidă, dar și ușoară, să fie adâncă, dar nu prea largă, să poată păstra căldura mâinilor celor care frământă pâinea.

Bunătăți de sărbători

În trecut, covata era o prezență constantă în casele românești. Frământatul pâinii nu era doar o activitate gospodărească, ci și un prilej de adunare a familiei. Pâinea era mai mult decât hrană – era rodul muncii colective, simbol al unității și prosperității. Încă de dimineață, femeile satului se adunau în jurul covatei, iar mirosul de aluat dospit umplea întreaga casă, promițând bucuria unei mese împreună.

Un alt moment important era legat de sărbători și evenimente importante din viața comunității, cum ar fi nunțile și botezurile. Covata devenea locul unde se frământa pâinea pentru sărbători sau cozonacii împodobiți cu nucă și stafide, ce aveau să fie împărțiți în semn de ospitalitate și bunăvoință.

În unele regiuni, covata era, de asemenea, folosită la anumite ritualuri străvechi. Se spune că, atunci când o tânără se mărita, primea în dar de la mama sa o covată nouă, lucrată de tatăl său sau de vreun meșter iscusit din sat. Aceasta era simbolul continuității tradiției familiei, purtând în ea toate bucuriile și necazurile gospodăriei.

Între uitare și renaștere

De-a lungul timpului, covata a fost treptat înlocuită de mașinile moderne de frământat sau de recipiente din plastic, însă există locuri în Iași unde această tradiție încă se păstrează. În ultimii ani, odată cu renașterea interesului pentru tradițiile vechi și pentru meșteșuguri, covata a revenit în atenția iubitorilor de artizanat și de autenticitate. Un fapt interesant este că mulți brutari artizanali din Iași au redescoperit covata tradițională și o folosesc pentru a frământa pâinea lor specială, care poartă în sine gustul autentic al vremurilor de altădată. Ei cred în puterea tradițiilor și în farmecul pâinii frământate manual, într-o covată de lemn care oferă un gust mai autentic și o textură unică. „Nici o tehnologie modernă nu produce pâini de calitatea celor amestecate la mână. Sigur, cere timp. Dar nu e nici pe departe asa de obositor cum crezi, asta dacă nu produci comercial. Până în 10 pâini, adică pentru o familie extinsă și rezerve la congelator, un malaxor e exagerat. Îți recomand să cumperi o covată mică din lemn și sa o ții în casă. Pentru mine e fabulos să văd piese vechi de 100 de ani, de vânzare pe net, la preturi foarte decente. Scapă nepoții de obiectele bunicilor. Cioplite ideal din trunchiuri de salcie, cu dimensiuni decente de 50-60 de cm lungime și 15-20 cm adâncime. Să nu fie prea mare. Aceste covate sunt practice pentru o familie și au o istorie interesantă și aș zice și o energie bună.

Nu coci deocamdată, nu contează, fă-ți cadou un obiect frumos. Ții în el fructe sau cartofi, îl faci masa sau blat de mai știu eu ce, dar îți va sări zilnic în ochi cu amintirea ca într-o zi te vei apuca de cozonaci sau turte sau pâini integrale. Sau caută un artizan la târg. Știu ca merge și la lighean de plastic. Pentru mine, procesul e mai important decât produsul final, nu se compară în veci senzația la mână. Întră pe grupuri de antichități, obiecte vechi, etc, cauta o covata mică necrapată, răzuiește stratul superficial, unge-o cu un ulei și ești deja la jumătatea drumuri spre pâine bună”, scrie, pe contul lui de Facebook, Alexandru Paicu, un brutar cunoscut din Iași.

La diferite festivaluri și târguri de meșteșuguri, cum ar fi Târgul Meșterilor Populari din Iași sau evenimentele de la Muzeul Țăranului Român din București, poți găsi meșteri care încă cioplesc covate, păstrând vii tehnicile vechi.

Un astfel de meșteșug ar putea fi admirat și la evenimentele dedicate tradițiilor gastronomice, cum ar fi Festivalul Pâinii de la Bran sau Sărbătoarea Covatei de la Gura Humorului, unde participanții pot vedea cum se frământă pâinea după metode tradiționale. Aceste momente sunt încărcate de emoție, deoarece ele marchează nu doar o revenire la rădăcini, ci și o reafirmare a legăturii dintre om, natură și tradiție.

Covata de pâine, cu toate neregularitățile și crăpăturile sale fine, este un simbol al răbdării, al muncii continue și al respectului pentru hrană. Fiecare frământare începe cu rugăciunea discretă a gospodinei, care-și face cruce deasupra aluatului, cerând sănătate și belșug. Această legătură intimă între gesturi și spiritualitate, între covata simplă de lemn și pâinea ce hrănește întreaga familie, face din acest obiect o comoară de neprețuit.

Într-o lume modernă, în care lucrurile par să-și piardă rapid valoarea, covata rămâne o amintire vie a celor care știu că tradiția și respectul pentru lucrurile simple sunt esențiale pentru identitatea noastră.

Maura ANGHEL