Scriitori celebri și ciudățeniile din viața lor. Cea mai mare frică a lui Voltaire și cine a ajuns să-i fie soție lui Edgar Allan Poe

0000   0141700

Dimensiune font:

| 28-04-2022 09:45

 Scriitori celebri și ciudățeniile din viața lor. Cea mai mare frică a lui Voltaire și cine a ajuns să-i fie soție lui Edgar Allan Poe

 Scriitori celebri, geniali deținători de condeie ale literaturii mondiale au avut în viața lor extravaganțe dintre cele mai diferite. La urma-urmei, erau oameni supuși unor trăiri specifice ideilor personale, modurilor de a privi natura și realitatea din puncte personale de vedere. Mai jos, vă prezentăm o serie de bizarerii din existența unor faimoși literați ai lumii. 

 

Frica cea mai mare a lui Voltaire

Înțelepciunea caustică a lui Voltaire, unul dintre cei mai faimoși scriitori și filosofi ai Ilumunismului francez, i-a creat pentru prima dată probleme cu autoritățile statului în mai 1716, când a fost exilat pentru scurt timp din Paris pentru acuzația că a compus poezii care batjocoreau familia regentului francez. Tânărul scriitor nu a reușit să-și stăvilească atitudinea considerat ofensatoare. Un an mai târziu a fost arestat și închis la Bastilia, pentru că a scris versuri scandaloase care sugerau că regentul a avut o relație incestuoasă cu fiica sa. 

Voltaire s-a lăudat că celula lui i-a dat  timp să se reflecteze. În cele din urmă, a stat 11 luni după gratii, după care a fost eliberat. Mai târziu, avea să îndure o nouă detenție la Bastilia, în aprilie 1726, când a fost arestat pentru că plănuia să se dueleze cu un aristocrat ce îl insultase și  bătuse. Aceste perioade de arest i-au indus lui Voltaire o teamă de întemnițare vecină cu fobia maladivă. Pentru a nu mai trăi asemenea experiențe, s-a autoexilat în Anglia, unde a rămas timp de aproape trei ani. 

Adevărul despre cine a ajuns a-i fi soție lui Edgar Allan Poe

Pe vremea lui Poe, căsătoria cu o verișoară nu era privită cu încruntare ca în zilele noastre. Nu a fost întotdeauna considerată o alegere nepotrivită. Există multe exemple în acest sens: Jesse James, celebrul spărgător de bănci, s-a căsătorit cu verișoara lui primară, Zerelda „Zee” Mimms, cum a fost numită chiar după mama sa. A doua soție a lui Albert Einstein a fost verișoara sa de- a doua, Elsa. La vârsta de 27 de ani, poetul și romancierul american,Edgar Allan Poe, s-a căsătorit cu verișoara primară, Virginia Clemm, o copilă de numai 13 ani, în acel an 1836. Astfel de conjugalități între veri nu erau neobișnuită. Probabil că doar frageda vârstă a Virginiei a ridicat unele reacții, altfel, nimic scandalos. Păreau să fi fost cu adevărat devotați unul altuia,  așa cum relatează „Women in History”. El o numea „Sissy”, iar ea îi spunea „Eddy”.

Unii au fost de părere că această căsătorie nu a fost niciodată desăvârșită. Alții, dimpotrivă, afirmă că cei doi au împărțit fericiți  patul conjugal, odată ce ea a împlinit 16 ani. Virginia Clemm Poe avea doar 24 de ani când a murit de tuberculoză în 1847. Mama lui Edgar a fost răpusă de aceeași boală și tot la 24 de ani. Edgar a urmat-o pe Virginia în 1849. Până în prezent, moartea lui este întunecată în mister. 

 

Scriitori celebri și ciudățeniile din viața lor. Cea mai mare frică a lui Voltaire și cine a ajuns să-i fie soție lui Edgar Allan Poe
Edgar Allan Poe

 

Andre Malraux a fost un jefuitor de temple

Scriitorul, fost  ministru al Culturii, Andre Malraux, nu a fost întotdeauna o figură emblematică. În 1923, a suferit o cădere din cauza investițiilor proaste la bursă. Astfel, s-a gândit că ar fi o idee bună să meargă în Cambodgia, împreună cu soția sa, pentru a fura statui din templele khmere pentru a le revinde la preț de speculă. Se întâmpla în anul 1920. Drept urmare, au ajuns să fie arestați, iar  Andre a intrat la închisoare.

Clara Malraux descrie apoi râvnitul templu khmer din Banteay Srei: „Era mic, dar avea o formă perfectă. Era sufocant de frumos, dintr-un material la care nu ne așteptam deloc,  din gresie roz”. Clara a declarat că a fost ceva neașteptat pentru ei, deoarece nu erau conștienți de gravitatea faptelor.

Lui Ernest Hemingway îi plăcea să omoare animale

Hemingway era un mare amator de vânătoare. Nu ucidea animale pentru a se hrăni, ci pentru a le face trofee. S-a pozat mândru cu victimele lui. Erau genul de fotografii care astăzi, pe bună dreptate, stârnește sistematic indignare. Mai mult, și-a stabilit o listă a „celor cinci mari” animale din savană (bivol, leu, leopard, elefant și rinocer) care trebuiau omorâte dacă voiai să fii un vânător adevărat.

În vara anului 1933, Hemingway, Pauline și un prieten din Key West au plecat în Africa pentru un safari de trei luni. Inspirat de vânătoarea legendară a lui Theodore Roosevelt, Hemingway a împrumutat fonduri de la unchiul lui Pauline și au a pornit spre ceea ce avea să devină o călătorie productivă și emblematică.

Cele trei luni petrecute în safari i-au oferit lui Hemingway suficient timp pentru a vâna și a se bucura de aer liber. În ciuda faptului că a contractat o boală gravă în timpul călătoriei,necesitând  recuperare în spital, trofeele lui Hemingway au inclus un leu și un alt animal mare care cutreiera pajiștile africane. A străbătut Kenya și Tanzania, a vânat în câmpiile din Serengeti, a urmărit animale mai peste tot, și-a înregistrat experiențele pentru a le folosi ulterior în scrierile sale. Acest periplu cinegetic i-a oferit lui Hemingway material și inspirație pentru romanul „Green Hills of Africa”, pentru nuvelele „The Snows of Kilimanjaro” și „The Short Happy Life of Francis Macomber”. Ultima avea să stea la baza filmului cu același titlu.

Hemingway s-a întors pe Continentul Negru 20 de ani mai târziu cu a patra soție. Au călătorit prin Congo Belgian, Rwanda și Kenya. Încă o dată, Hemingway și-a exersat talentul de vânător și a adus acasă multe și mari trofee de vânătoare. Persoana lui Hemingway de aventurier neînfricat a ieșit în evidență doar când a suferit două prăbușiri de avion în a doua sa călătorie în Africa, ceea ce a determinat multe instituții de știri să-i întocmească prematur necrologul.

Guy de Maupassant și-a împărtășit de bunăvoie boala luată din bordeluri

Se știa că renumitul scriitor francez  își petrecea mult din timpul său liber în bordeluri. Inevitabil, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. S-a îmbolnăvit de variolă. Se credea că asta l-ar putea liniști, dar nici vorbă. Mai mult de atât, s-a lăudat cu asta unui prieten într-o scrisoare, explicându-i că acum, cel puțin, nu-i mai era frică  de ea, din moment ce o avea deja. Și i-a explicat că acest curaj i-a permis să facă sex cu și mai multe prostituate. În text, spune astfel: „Mă culc cu târfele de pe străzi, cu cele de la terminale și după ce le „fac” le spun de boală. Lor le e frică și eu râd, ceea ce îmi dovedește că sunt cu mult superior acestora.

Jean-Jacques Rousseau și-a abandonat cei cinci copii

Printre altele, Rousseau a scris despre educație, încurajând oamenii să aibă copii și să-i crească. Atitudine nobilă, dar cel puțin stranie, pentru că el însuși și-a abandonat cei cinci copii la un așezământ  pentru copii găsiți, contrar sfaturilor mamei lor, deși rudele s-au oferit să-i adopte. În „The Confessions”, a încercat să se justifice explicând că era o modalitate de a le oferi educație publică.

Gustave Flaubert a avut conflicte majore cu toți scriitorii vremii sale

Faimosul romancier și dramaturg francez, cunoscut mai ales datorită romanului „Madame Bovary”, își ataca adeseori omologii literari. Despre Lamartine, el a scris: „Este un eunuc, mingile îi scapă, a micționat doar apă limpede”. Iar despre Balzac: „Ce om ar fi fost Balzac dacă ar fi știut să scrie!”.Ca om conflictual, a știut să-și facă mai mereu “prieteni”.

Arthur Rimbaud a otrăvit o mulțime de câini

Lucru știut: Rimbaud a făcut trafic cu arme. Pe lângă asta, se ocupa de comerțul cu cafea în Etiopia. Ceea ce e scandalos este faptul că, pentru a-și proteja stocurile de marfă de câinii care veneau să se ușureze pe ele, le stropea cu mari cantități de otravă, câștigându-și reputația de ucigaș de câini. Abominabil. Existau și alte modalități de a-și proteja cafeaua fără a ucide bietele patrupede canine. (surse: forr

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regina Camilla a Marii Britanii renunță la hainele de blană
15/05/2024 19:35

Regina Camilla a Marii Britanii şi-a luat angajamentul că nu va mai achiziţiona noi haine de blană, conform unui comunicat al organizaţiei pentru protecţia animalelor PETA (People for the Ethical Treatmen ...

Fiindcă școala nu avea numărul minim de elevi cerut de minister, o școală din Franța a înscris la cursuri și 4... oi
15/05/2024 14:03

 Profesorii dintr-un sat din Franta pun oi in bancă, ca să tină scoala activă. Sunt prea putini elevi, e justificarea oficială. 94 de elevi are institutul, cu 4 mai putini decat pragul impus de Minist ...

Lavinia Pîrva dezvăluie adevărul despre verighetă
15/05/2024 07:43

Lavinia Pirva a starnit recent interesul publicului prin faptul că nu mai poartă verigheta, alimentand speculatiile despre starea relatiei lor. Cu toate acestea, adevărul din spatele absentei simbolului căs ...

Margareta Paslaru, artista indragita, a plecat din Romania in 1983
15/05/2024 07:42

In anul 1983, una dintre cele mai indragite soliste din perioada comunismului, Margareta Paslaru, a luat o decizie surprinzatoare pentru multi: a parasit Romania pentru a se stabili in America alaturi de sotul ...

Monica Tatoiu avertizează: „Femeile sunt parșive”
15/05/2024 07:40

Monica Tatoiu, femeia de afaceri cunoscută pentru cariera sa de succes si pentru sfaturile de viată pe care le oferă, si-a surprins fanii cu o declaratie sinceră despre femeile parsive. Fosta profesoară de ...

Violatorul incestuos Josef Fritzl va fi eliberat condiționat
14/05/2024 15:01

Justiţia austriacă a confirmat marţi că a autorizat transferul violatorului incestuos Josef Fritzl spre un regim de detenţie clasic, prealabil unei cereri de eliberare condiţionată, apreciind că el nu m ...

Iubita lui Gică Popescu, prinsă când îl înșela pe președintele Farului Constanța. Despărțirea „Baciului” a făcut deliciul presei în anii 90
13/05/2024 20:45

Gică Popescu este un nume extrem de cunoscut in lumea fotbalului, insă, putină lumea stie povestile din viata acestuia. A trecut printr-un dezastrul sentimental atunci cand a vrut să isi facă pentru prima ...

Un panda uriaş brun, filmat în condiții speciale
13/05/2024 14:33

Un panda uriaş brun care trăieşte in sălbăticie a fost surprins de camerele de filmat in Munţii Qinling din provincia Shaanxi, situată in nord-vestul Chinei, fiind doar pentru a 11-a oară cand un exempl ...

Scandal ENORM la Eurovision. Reprezentanta Israelului, Eden Golan, a fost huiduită de spectatori
11/05/2024 17:02

Bambie Thug, care reprezintă Irlanda la Eurovision, a făcut apel la Uniunea Europeană de Radio si Televiziune (EBU) să „aibă constiintă„ si „umanitate”, in timp ce sefii concursulu ...

„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei