Cornel Nistorescu:Mircea Geoană la un pas de lansare

17

Dimensiune font:

| 10-04-2024 16:20

Se conturează un favorit, unul care a scăpat sforăriilor politice și menghinei cumplite a PSD-PNL. Este vorba de Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO și fost președinte al PSD. Nu mai am nici o îndoială că Mircea Geoană va candida și va marca prezidențialele din acest an. Numai un accident sau o lucrătură l-ar mai putea împiedica. Vrînd-nevrînd, electoratul va fi observat o recuperare spectaculoasă de credibilitate după accidentul pierderii alegerilor din 2009. Puțini oameni politici după o asemenea înfrîngere au mai rămas pe scenă. Pe cei mai mulți, pierderea competiției la președinție i-a și scos din scenă. Nu e vorba numai de România, ci și despre țări care au competiții politice cumplite.

Mircea Geoană se poate lăuda că a supraviețuit cu brio unei catastrofe politice, mai ceva ca o cădere de avion. Asta îl și califică pentru o cursă lungă și pentru o poziție cheie pentru țară.

Strategia sa de a reveni a scăpat de disputele cu mize mici și de coliziunile zgomotoase din studiouri. Mircea Geoană se ridică deasupra celorlalți și evită elegant rățoiala reporterilor trimiși să-l înghesuie și să-l toace. Adevărul este că piața de media s-a împărțit între partidele mamut, serviciile secrete autohtone, CIA, NATO și alte centre de influență de peste Ocean, plus Comisia Europeană și țările mari, dornice să aibă un interlocutor apropiat la București. Numai o asemenea fragmentare a intereselor plus o plăcere autohtonă de a cîrti pot explica întîrzierea anunțului și comunicarea unui program de campanie.

Cu această prestație mai puțin zgomotoasă, Mircea Geoană a intrat deja în cursă și obligă orice votant român să facă o comparație. Adică să-l așeze lîngă Ciolacu, Ciucă, Drulă sau Simion și să-și formuleze singur o concluzie. Adevărul este că nu ai cum să-l compari pe Mircea Geoană cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nici dacă ai vrea să le faci un deserviciu. Este o diferență enormă de gabarit cultural, intelectual, politic, diplomatic și chiar uman. Să nu mai vorbim de prestațiile grosiere ale lui Mihai Tudose, tot mai insistent trimis de Marcel Ciolacu la înaintare cu ale sale poante răsuflate și cu propoziții icnite, alcătuite din 5-6 cuvinte.

Mircea Geoană este un politician de un cu totul alt gabarit. L-am văzut peste hotare în împrejurări în care ceilalți nu ajung sau, dacă izbutesc, se învîrt pe la margine ca Traian Băsescu sau Klaus Iohannis. Geoană are ținută de interlocutor de nivel înalt și deține arta comunicării diplomatice și a socializării politice ca nimeni altul.

Distanța dintre Mircea Geoană și cei care se vîntură pentru competiție este enormă. Între Ciolacu cel așezat pe scaun să dea răspunsuri de „școler” și secretarul general adjunct NATO este cam de la Buzău la Londra. Şi retur. Dar de cîteva ori!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Vladimir Putin a aterizat în China pentru o vizită de două zile
16/05/2024 07:33

Vladimir Putin a aterizat in China pentru o vizită de două zile Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi in China pentru o vizită de două zile in cursul căreia se va intalni cu omologul său chinez Xi ...

Reacția lui Băsescu după atacul asupra fostului său coleg, Fico: 'Așa a înțeles el'
16/05/2024 00:23

Miercuri, fostul presedinte Traian Băsescu a afirmat că a avut o cunostintă cu premierul Slovaciei, Robert Fico, in trecut, cand au fost colegi in Consiliul European. Totusi, Băsescu a remarcat că, in acea ...

Aflat în Ialomița, Nicolae Ciucă le-a vorbit liberalilor despre 'Las Fierbinţi'. Acolo a fost şi e parodiată politica făcută la nivelul comunelor
16/05/2024 00:20

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, liberalilor de la filiala PNL Ialomiţa despre dezvoltarea comunităţilor, comunelor, oraşelor precum Slobozia, Urziceni, Fierbinţi-Tărg sau Dridu. Liderul partidului le-a ...

Șeful NATO, șocat și îngrozit de împușcarea premierului Robert Fico
16/05/2024 00:12

Secretarul general al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, si-a exprimat consternarea fată de impuscarea premierului slovac Robert Fico. „Socat si ingrozit de impuscarea pr ...

Tentativă de lovitură de stat în Turcia. Erdogan a dat alerta și a început arestările
15/05/2024 19:07

A avut loc o tentativă de lovitură de stat in Turcia! Cel putin asta sustine regimul Erdogan. Presedintele turc a declarat că autoritătile republicii stiu foarte bine cine se află in spatele asa-numitului ...

Șefa Comisiei Europene condamnă ferm atacul împotriva premierului slovac: Un atac la adresa democrației
15/05/2024 17:54

Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a "condamnat categoric" atentatul la viata premierului slovac Robert Fico si a declarat că incidentul "subminează democratia europeană". "Condamn categoric atac ...

Viktor Orban, șocat de atacul împotriva prietenului său, Robert Fico: 'Ne rugăm pentru sănătatea și recuperarea sa rapidă'
15/05/2024 17:46

Premierul ungar Viktor Orban se declară socat de atacul de miercuri impotriva premierului slovac Robert Fico, pe care l-a numit „prietenul său”. „Am fost profund socat de atacul atroce impotriva priete ...

Reacția lui Klaus Iohannis după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
15/05/2024 17:35

Presedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj după ce premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost impuscat după o sedintă de Guvern. ”Şocat să aflu de faptul că Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei