Dreapta a-nceput cu stângul

Dorian OBREJA

Desigur, prin dreapta înțeleg, punctual și acum, PNL. Partid care, ca și concubinul său din guvernările Ciucă-Ciolacu, are mari probleme. Generate de felul în care s-a votat la alegerile prezidențiale din 2024 și 2025, vot covârșitor anti-sistem (or PNL e perceput ca fiind 100% sistem), dar și de deficitul bugetar uriaș rezultat în urma guvernărilor amintite.

Când ai probleme, apelezi la un profesionist/meseriaș pentru a le rezolva. În cazul de față, multe opinii, nu doar din rândul liberalilor, ci și din diferite zone ale spectrului politic, convergeau în a crede și susține, încă de prin noiembrie anul trecut, că persoana capabilă a îndeplini rolul reparatorului sau salvatorului, în ipostaza de președinte al PNL, dar îndeosebi premier (ba unii îl și vedeau un președinte mai perfomant decât cel care a fost ales), era Ilie Bolojan. Despre care se născuse mitul că ar fi făcut la Oradea ceva nec plus ultra.

Zis și făcut. Dar nu așa de repede pe cât ar fi fost de dorit în situația în care este România. În ultimele 6 luni, rând pe rând, Ilie Bolojan a fost cel care a trebuit să încerce a drege lucrurile la Senat,  ca președinte al acestuia, la Cotroceni, ca președinte interimar, iar, mai nou, pare condamnat a continua această traiectorie în calitate de premier și, de sâmbătă, 12 iulie, ca lider ales al PNL – în ambele ipostaze, pe o durată determinată, estimată, optimist, la doi ani.

Las deoparte celelalte zone, pentru a mă referi la calitatea de șef al liberalilor.

PNL poate fi considerat partid campion la devorarea liderilor săi. S-au perindat la conducere nu mai puțin de 17, în răstimp de doar de 36 de ani; cea mai mare vânzoleală a fost în ultimii 11 ani, când 10 persoane au ocupat fotoliul de președinte. În aceeași perioadă de referință, PNL a cunoscut și suișuri, dar, de o vreme, mai ales coborâșuri. Când nu a candidat în alianțe, ci singur, a obținut 7,50% (2000), 18,70% (2008), 20,40% (2016), 25,50% (2020), dar și 14,30% în 2024. Nu s-a verificat artimetica lui 1+1=2, care era presupusă după nefericita fuziune cu PDL. Azi, partidul se situează în sondaje în jur de 14%, de unde și zvonurile privind intenția absorbirii altor formațiuni – PMP, FD și REPER, ceva mai repede, USR, în 2-3 ani. În aceeași 36 de ani, PNL a dat o singură dată președintele țării (cu candidat vopsit circumstanțial drept liberal), iar la prezidențialele din 2024 a reușit un deloc onorant loc 5, cu 8,80%; la cele din 2025, deși candidatul era liberal și sprijinit de o alianță, s-a obținut doar locul 3.

Rezultate ce nu au cum să mulțumească și fac necesare schimbări majore în partid, dacă acesta vrea să se impună ca vocea principală a dreptei. Doar că: 1. relația dintre Ilie Bolojan și liberalism e una relativă, câtă vreme el s-a adăpat mare parte a vieții de la buget, drept consilier local, prefect, secretar general al guvernului, primar, președinte de C.J., senator; 2. relația dintre același și liberali e discutabilă, câtă vreme ne uităm la lista celor propuși de dânsul drept consilieri prezidențiali (majoritatea băsiști și iohanniști), sau a celor din ”felia” liberală a guvernului (2 băsiști, 1 reperist și 1 independent).

Prea multele modificări în statut, concentrarea puterii în jurul unui lider maximo și congresul de sâmbătă - un singur candidat și trecerea sub tăcere că acesta a fost ales de doar 976 de delegați din 1200 - constituie un început de drum făcut cu stângul, lucru nepotrivit cu dreapta...