Ieşenii vor putea circula pe Autostrada Unirii la sfârşitul anului 2030

1autostrada1
1autostrada2

Dimensiune font:

| 09-04-2024 07:27

Preşedintele Asociației civice „Hai că se poate”, Irinel Bucur, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă că, deși pe tronsonul Târgu Mureș - Târgu Neamț al Autostrăzii Unirii au fost deja semnate contractele de proiectare şi execuţie, fiind desemnat inclusiv constructorul, în privinţa segmentului Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni lucrurile stau cum nu se poate mai prost.

Prin urmare, membrii asociației trag un nou semnal de alarmă asupra eforturilor pe care atât Executivul, cât și societatea civilă le are de făcut pentru ca lucrurile să nu degenereze în mai rău, iar proiectul să fie blocat din lipsa finanțărilor. „Pentru segmentele din Ardeal, lucrurile stau bine în acest moment. În cel mult  o săptămână sau maximum două, estimăm noi, va fi emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul de la Leghin până la Pipirig, un lot destul de greu, care include un viaduct destul de mare la Coada Lacului, după care mai rămân alte patru loturi. Pentru ele se estimează că undeva în jurul datei de 20 aprilie vor fi emise rapoartele de audit pentru siguranța rutieră, urmând ca în perioada următoare să fie lansate la licitație lucrările de proiectare și execuție. Însă, din câte au spus colegii de la celelalte asociații care s-au întâlnit recent cu conducerea CNAIR, s-a tras concluzia că cel mai greu lot, respectiv cel montan (între Miercurea Nirajului şi Leghin – n.r.) va avea perioada de proiectare de 14 luni și perioada de execuție de 48 de luni. Astfel, dacă toate aceste termene ar fi respectate, putem spera că până în 31 decembrie 2030 vom putea circula pe autostradă de la Târgu Neamț și până la Târgu Mureș”, a declarat Irinel Bucur.

Exproprierile au întârziat foarte mult segmentul Târgu Neamţ – Iaşi - Ungheni

Potrivit acestuia, cele mai multe probleme le ridică, însă, tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni al Autostrăzii A8. „Din păcate, pentru acest segment de drum, veștile nu sunt prea bune, în sensul că pentru autorizarea lucrărilor ai nevoie de proiect, care în acest moment nu este finalizat. Acest lucru ar putea fi făcut, cel puțin teoretic, și în această perioadă, însă pentru a putea fi depuse actele necesare în vederea emiterii autorizației de construire este nevoie de un pas intermediar, prin care terenul trebuie să fie trecut în proprietatea statului, adică trebuie făcută exproprierea. Pentru a a face însă exproprierea ai nevoie de emiterea unei Hotărâri de Guvern (HG), procedură care este condiționată, la rândul ei, de aprobarea indicatorilor tehnico economici,  tot printr-o HG. Ca să poți ajunge la această etapă de aprobare a indicatorilor tehnico economici prin HG ai nevoie, automat, de acordul de mediu, care la ora actuală nu a fost emis. Cu alte cuvinte, dacă vrem să avem finalizat până la încheiere anului 2028 tronsonul de la Iași până la Pașcani, așa cum este prevăzut în lege, și, mai departe, până la Moțca, ar trebui ca undeva în jurul datei de 15 mai proiectantul să depună întreaga documentație pentru emiterea acordului de mediu. Ori, la ora actuală, acest lucru pare mai mult decât improbbil de realizat”, a precizat preşedintele Asociaţiei ”Hai că se poate”. Astfel, dacă până pe 15 mai, Studiul de Fazabilitate (SF) pentru segmentul Moţca – Leţcani-Iaşi-Ungheni nu este finalizat şi transmis către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNIR) pentrru a se putea obţine apoi autorizaţia de construire, termenele de începere a lucrărilor, aşa cum sunt ele prevăzute în calendar, ar putea fi date peste cap. ”Pentru a putea obţine autorizaţia de construire este nevoie de emiterea Hotărârii de Guvern privind exproprierile, care să fie publicată apoi în Monitorul Oficial. Pentru ca HG să poată fi publicată în Monitorul Oficial e nevoie, însă, de aprobarea indicatorilor tehnico-economici, iar pentru aceasta de acordul de mediu”, a menţionat Irinel Bucur.

„Următorii patru ani sunt decisivi pentru soarta Autostrăzii Unirii”

Cu alte cuvinte, a precizat preşedintele Asociaţiei „Hai că se poate!”, dacă toate aecste termene nu vor fi respectate este foarte posibil ca ieşenii să circule pe Autostrada A8 între Iaşi şi Moţca abia după anii 2029-2030. „De aceea, trebuie să facem presiuni către autorităţile centrale pentru respectarea acestor termene, pentru că, în caz contrar, vom circula pe tronsonul Iaşi – Moţca cel mai devreme la finalul anului 2029 sau până pe 31 decembrie 2030, în cel mai optimist caz”, a mai spus Irinel Bucur.

Prezent la conferinţa de presă, prefectul Iașului, Bogdan Cojocaru, a declarat că indiferent de funcţia pe care o va deţine după alegerile locale din 9 iunie, va sprijini în continuare demersurile societăţii civile privind finalizarea Autostrăzii A8. „Ne-am propus să nu facem politică atunci când este vorba despre marile proiecte de investiţii ale Iaşului. Indiferent dacă voi fi ales sau nu în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi la alegerile locale din luna iunie, voi susţine în continuare eforturile societăţii civile pentru ducerea la bun sfârşit a acestui deosebit de important proeict al Iaşului şi al întregii regiuni a Moldovei”, a transmis  prefectul Bogdan Cojocaru.

La rândul său, Cătălin Urtoi, membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi fost consilier al ministrului Transporturilor, Sorin Grinbdeanu, prezent, de asemenea, la întâlnirea cu ziariştii, a anunţat că următorii patru ani vor fi decisivi în ceea ce priveşte realizarea Autostrăzii Unirii. „În ultimii doi ani s-au făcut paşi importanţi în privinţa realizării Autostrăzii Unirii, însă pentru a ne încadra în termnele prevăzute în lege (31 decembrie 2028 –n.r.) este nevoie ca ele să fie respectate. De aceea, consider că următorii patru ani sunt decisivi pentru soarta A8”, a afirmat Cătălin Urtoi. Edi MACRI  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei