IGPR: Sancţiuni de peste 9,5 milioane de lei aplicate în minivacanţa de Revelion

13167078-transformed

Dimensiune font:

| 03-01-2024 16:30

 Poliţiştii au aplicat 23.863 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 9.580.000 de lei, în cadrul acţiunilor efectuate în minivacanţa de Anul Nou în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de cetăţeni, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi.

"În perioada 29 decembrie 2023 - 2 ianuarie 2024, poliţiştii au intervenit la peste 14.800 de evenimente, dintre care 12.945 au fost sesizate prin 112", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis, miercuri, AGERPRES.

"În această perioadă, zilnic, p
Au fost sesizate peste 4.300 de infracţiuni, dintre care 1.847 contra persoanei, 1.170 contra patrimoniului şi 479 la regimul siguranţei rutiere.

De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 755 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, fiind depistate 69 de persoane urmărite, dintre care 66 la nivel naţional şi trei la nivel internaţional.
oliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile naţionale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave. De asemenea, au fost monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1 şi A3 şi sectoarele dinspre punctele de trecere a frontierei", arată sursa citată.

Au fost reţinute 2.132 de permise de conducere şi retrase 957 de certificate de înmatriculare.

Comparativ cu anul trecut, în această perioadă, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 42%, al persoanelor decedate în accidente rutiere cu aproximativ 35%, iar al persoanelor rănite grav cu 48%.

Poliţiştii le recomandă celor care încă se află în vacanţă să nu uite de siguranţa personală, să respecte regulile de circulaţie şi să îşi ia măsuri de protecţie a bunurilor personale. "Celor care în aceste zile revin acasă, le recomandăm să conducă prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să ia periodic pauze de la condus", a transmis IGPR. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vremea se dezlănțuie! Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe regiuni/HARTA
16/05/2024 22:55

  Administratia Natională de Meteorologie a emis joi un Cod galben si unul portocaliu de vant puternic si vijelii valabile pină vineri seara. Avertizările vizează mai multe regiuni ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Incident șocant în țară. Un bărbat a încercat să-și omoare soția și fiul, intrând cu mașina în ei după ce i-a urmărit în trafic
16/05/2024 15:30

Un bărbat in varstă de 50 de ani a provocat intentionat un accident rutier pentru că a vrut astfel să-si ucidă sotia si fiul. El i-a urmărit pe sosea in judetul Brasov, intre localitătile Făgăras si Ci ...

Ruptură istorică în Europa: relațiile germano-franceze se deteriorează galopant pe fondul rivalităților militare
16/05/2024 00:39

Relatiile dintre Germania si Franta se deteriorează din cauza rivalitătii dintre Germania si Franta pentru conducerea militară in Europa, pe fondul investitiilor tot mai mari ale Germaniei in apărare Potri ...

Fiul atacatorului lui Robert Fico, șocat de incidentul care a cutremurat Europa: 'Poate că a existat un scurtcircuit, nu ştiu. El este mai agitat'
16/05/2024 00:26

Un bărbat in varstă de 71 de ani, rezident in Levice, este aparent suspectat de atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Arma cu care a tras mai multe focuri asupra premierului se afla, se pare, in poses ...

Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
16/05/2024 00:19

Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul. Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost de acord cu politica guvernamentală”. ...

Biografia neromanțată a premierului slovac Robert Fico: pro-rus, populist și anti-vaccinist
16/05/2024 00:16

Premierul slovac Robert Fico, care, potrivit guvernului său, se află in pericol de moarte după ce a fost impuşcat miercuri intr-un oraş din provincie, a preluat puterea in octombrie anul trecut pentru a pa ...

Rușii pun o presiune imensă pe Harkov - SUA lucrează din greu pentru a trimite ajutoare de apărare către Ucraina
16/05/2024 00:15

SUA lucrează din greu pentru a trimite ajutoare de apărare către Kiev, pe fondul reinnoirii impulsurilor ruse in nord-estul Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvant al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryd ...

VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei