Covidul loveşte brutal: reputatul istoric Sorin Iftimi a trecut în nefiinţă

Weekendul recent încheiat a venit cu o veste şoc pentru ieşenii ce au, cât de cât, tangenţe cu viaţa culturală. La doar 56 de ani, reputatul istoric Sorin Iftimi a trecut în veşnicie, după o scurtă suferinţă provocată de COVID-19.  Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru loan Cuza” laşi în 1993, Iftimi s-a specializat pe perioada „Evului Mediu Întunecat”, a făcut numeroase expediţii pe teren, alături de arheologi profesionişti, a ajuns chiar în Caucaz cu cercetările sale. Din acest motiv, şi-a luat doctoratul destul de târziu, abia în 2006, culmea, cu o lucrare care nu-i chiar pe domeniul lui: „Curtea Doamnei în Moldova şi Ţara Românească (XV-XIX)”.

Spre deosebire de alţi istorici de anvergură pe care-i are Iaşul, Ifitimi s-a remarcat ca muzeograf. A depus o muncă titanică, a cumpărat din banii lui multe înscrisuri, documente etc. Obsedat de acel Ev Mediu întunecat despre care nimeni nu ştie prea multe. Drept urmare, graţie lui Sorin şi muncii lui îndârjite, am reuşit să aflăm multe lucruri esenţiale din istoria urbei noastre.

În toată cariera lui, Sorin a fost un tip discret şi săritor, n-a dorit niciodată să iasă în faţă, să se dea mare. Deşi, după cum afirmă răspicat un rival de-al lui într-un domeniu exclusivist, Moldova medievală, cea de după Ştefan cel Mare şi până la fanarioţi: „Sorin Iftimi e cel mai tare, el e expertul! ”.

Un pios omagiu

Modest, Ifitimi a făcut din Complexul Muzeal Naţional „Moldova” o instituţie apreciată la nivel european şi nu şi-a arogat vreun merit. În plus, a ajutat pe oricine l-a solicitat. Fără vreo pretenţie, în timpul său liber. Evaluări, expertize, chestii care în mod normal costă mulţi, foarte mulţi bani. Iftimi n-a cerut nimic, doar a lămurit nişte lucruri.

De asta, la discreta lui trecere în nefiinţă, lovit brutal de COVID-19, au fost enorm de multe... regrete. Impresionant este mesajul istoricului Cristian Sandache: „Sorin Iftimi - în opinia mea cel mai important specialist român în Istoria Orașului Iași, după istoricul Ioan Caproșu -, a adormit pentru totdeauna. Avea 56 de ani. Covidul a mai făcut o victimă. Nu am cunoscut, în viața mea, un om de o modestie atât de neverosimilă, prin contrast cu o erudiție și o pasiune pentru Istorie - cu adevărat excepționale. Sorin Iftimi apucase să-și cristalizeze o operă istoriografică respectabilă, având drept nucleu Iașii - cu tot ce înseamnă acest oraș fabulos - sub aspect cultural și civilizațional-edilitar. Cunoscător (aproape ca nimeni altul) al fiecărui colțișor al fostei capitale a Moldovei, el a iubit această urbe cu pasiunea unui dăruit. Originar din localitatea Mileanca, județul Botoșani, s-a afirmat, de timpuriu, ca un redutabil cercetător. Muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal Moldova din Iași (Palatul Culturii), Sorin a fost un istoric implicat activ în viața Iașilor, în tot ce a însemnat păstrarea și evidențierea tezaurului fascinant de cultură, pe care fosta capitală a Moldovei îl deține. Plămădit din stofa marilor cărturari de altădată, omul acesta a trăit în primul rând pentru cultură, carte, vestigii ale trecutului (...) Nu ai fost niciodată stăpânit de demonul aroganței, nu ai fost otrăvit cu veninul urii. Postez aceste fraze, ca și cum aș urla, cu degetele fremătând de o revoltă neputincioasă...”

Mesajele de condoleanțe și regretele au curs ieri râuri. Despre Sorin Iftimi, managerul Operei Iași, prof. univ. dr. Daniel Șandru a spus că „am avut extraordinara șansă de a colabora cu domnia sa în atâtea rânduri, tot atâtea ocazii de a-i putea admira profesionalismul, probitatea, onestitatea, modestia și fantastica știință de a povesti istoriile puțin știute ale Iașului!

Ne-am văzut, pentru ultima dată, pe 28 octombrie, când am participat împreună la un eveniment unde mersesem, în principal, pentru bucuria de a-l reasculta povestind. Înainte de intervenția pe care o avea în programul evenimentului, mi-a spus că nu se simte prea bine, acuzând o răceală neobișnuită. De altfel, a fost nevoit să își întrerupă discursul tocmai din acest motiv. S-a așezat la masa la care stăteam împreună, i-am turnat apă în paharul din care a sorbit două înghițituri și apoi s-a retras discret. Nu am știut că va fi pentru totdeauna, nu am știut că Iașul va pierde atât de multe istorii pe care, cu siguranță, domnia sa le avea pregătite pentru noi. Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe și multă putere familiei”.

Marcel FLUERARU, Maura ANGHEL