INCHIDE

Cutremur în PNL! Ilie Bolojan decapitează șase filiale după revolta internă

Cutremur în PNL! Ilie Bolojan decapitează șase filiale după revolta internă

Conducerea Partidului Național Liberal trece la măsuri radicale după tensiunile din ultimele săptămâni. Biroul Politic Național al PNL a decis luni demiterea liderilor și dizolvarea Birourilor Politice Județene și de Sector din șase organizații, într-o mișcare care consolidează autoritatea președintelui Ilie Bolojan și transmite un mesaj ferm către contestatarii din partid.

Cele mai importante schimbări vizează organizațiile PNL din Ialomița, Galați și sectoarele 2, 3, 4 și 5 ale Capitalei, unde conducerile au fost înlăturate prin votul conducerii centrale.

În cazul organizației PNL Galați, Biroul Politic Național a decis și revocarea președintelui interimar George Scarlat, una dintre cele mai importante schimbări operate în această ședință.

Bolojan începe reorganizarea partidului

Potrivit conducerii liberale, măsurile au fost adoptate în baza prevederilor statutare și urmăresc îmbunătățirea activității filialelor, precum și punerea în aplicare a strategiei politice a partidului.

Hotărârile au fost aprobate cu votul favorabil a două treimi dintre membrii Biroului Politic Național, pragul necesar pentru astfel de decizii.

Mișcarea vine într-un moment delicat pentru PNL, după apariția Platformei Conservatoare, gruparea formată din mai mulți lideri care contestă direcția imprimată partidului de Ilie Bolojan și cer o revenire la valorile liberal-conservatoare.

Mesaj de forță după revolta internă

Deciziile adoptate sunt interpretate ca o demonstrație de autoritate din partea conducerii centrale și arată că Ilie Bolojan intenționează să își consolideze controlul asupra structurilor teritoriale înaintea etapelor politice următoare.

Reorganizarea filialelor ar putea continua și în alte județe dacă rezultatele organizațiilor nu vor corespunde obiectivelor stabilite de conducerea partidului.

Consiliu de elită la Institutul de Studii Populare

În aceeași ședință, Biroul Politic Național a validat și noua componență a Consiliului Director al Institutului de Studii Populare (ISP), principalul think-tank al PNL.

Din noua structură vor face parte Ilie Bolojan, Valeriu Stoica, Emil Boc, Theodor Stolojan, Robert Sighiartău, Sebastian Burduja, Dragoș Pîslaru.

Prezența a trei foști președinți ai PNL în conducerea ISP este văzută ca un semnal că partidul încearcă să își consolideze atât direcția doctrinară, cât și strategia politică pentru perioada următoare. Adina MITREA