Se închid şcolile!

1suspendare
1suspendare1

Dimensiune font:

| 10-03-2020 00:00


Aceasta este ultima decizie a Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență şi pe care administraţiile locale se pregătesc să o pună în aplicare * de altfel, la nivel local, ieri a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căreia s-a decis formarea unui grup operativ de lucru, suplimentarea echipamentului de dezinfecţie în şcoli, notificarea supermarketurilor, închiderea parcurilor de joacă pe durata nopţii şi monitorizarea persoanelor vulnerabile * în Iaşi sunt peste 800 de persoane izolate la domiciliu, în 93 de localitați din județ

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis ca toate școlile din România să se închidă începând de miercuri, 11 martie, pentru o săptămână. Însă, în funcție de evoluția numărului de cazuri de infecție cu coronavirus, suspendarea cursurilor va fi preungită sau nu. Grupul de suport tehnico-ştiintific condus de Raed Arafat propunea, inițial, înainte de ședința CNSSU, ca toate cursurile să fie suspendate până pe data de 21 aprilie. Măsura propusă viza grădiniţele, învăţământul primar, gimnazial, liceal, postliceal şi profesional. Iaşul se va conforma acestei decizii deşi, în cadrul unei noi întâlniri derulate ieri la Primăria Iaşi, se luase în calcul o soluție recomandată de Ministerul Educației - defazarea orarelor - pentru a micșora numărul situațiilor în care elevii intră în contact în grupuri mari. Aceeaşi măsură este valabilă pentrui cele 11 creșe gestionate de Direcția Creșe, urmând ca perioada de inactivitate să fie folosită pentru demararea unor lucrări de reparații și igienizare la toate unitățile de învățământ din oraș.

De altfel, la nivelul municipalității a fost constituită o structură de permanență alcătuită din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Iași, direcțiilor subordonate și societăților comerciale municipale. Această structură flexibilă, condusă de primarul Mihai Chirica, coordonează toate măsurile necesare evitării apariției gripei sezoniere și infecției cu noul coronavirus și este pregătită să ia măsuri de urgență în eventuale astfel de cazuri. Din aceasta fac parte, pe lângă reprezentanții Primăriei, direcțiile, societățile și instituțiile cu atribuții directe în această problematică (Direcția de Asistență Socială, spitalele de Recuperare și „Dr. C. I. Parhon”, Direcția Creșe, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Direcția Piețe, Compania de Transport Public SA, Salubris SA, Servici Publice SA). Printr-o decizie luată ieri, structura municipală va forma un grup de lucru operativ pentru o mai rapidă colaborare cu alte instituții ale statului reprezentate și în Comitetul Local pentru Situații de Urgență și care sunt direct implicate în gestionarea situației, anume Direcția de Sănătate Publică, Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, Inspectoratul Școlar Județean, Instituția Prefectului - Județul Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Municipiului etc. Activitățile și atribuțiile în cadrul grupului de lucru sunt precis stabilite și trasate în regim de permanență, fiecare reprezentant având stabilit minim câte un înlocuitor, astfel încât Primăria, societățile comerciale municipale și celelalte instituții să funcționeze la parametri normali indiferent de evoluția situației.

Suplimentare de dezinfectanţi în cabinetele medicale şcolare

Printr-o decizie a Comitetului Local pentru Situații de Urgență încă din 29 ianuarie, Direcția de Asistență Socială a primit fonduri de la Primărie pentru a achiziționa stocuri suplimentare de materiale necesare pentru dezinfectare, măşti și mănuși de protecție pentru cabinetele de medicină școlară. Primarul Mihai Chirica a dispus ieri Direcției de Asistență Socială să achiziționeze încă 500 de litri de material dezinfectant pentru podele și 500 de litri pentru mâini, astfel încât toate cabinetele de medicină școlară să aibă cantitățile necesare. Totodată, edilul-șef a solicitat verificarea stocurilor de materiale de igienizare și dezinfecție din toate unitățile de învățământ și a garantat că municipalitatea va asigura fondurile necesare pentru completarea acestor stocuri. De asemenea, date fiind prețurile și stocurile de multe ori epuizate de măști de protecție, primarul Mihai Chirica a dispus achiziționarea unei cantități de 500 de kilograme de tifon, din care la atelierele Colegiului Tehnic „I. C. Ștefănescu” vor fi confecționate astfel de măști, care vor fi dezinfectate și distribuite unităților școlare, creșelor, precum și altor instituții care au relații cu publicul și un număr semnificativ de beneficiari.

Notificări pentru şefii supermarketurilor

Începând de ieri, evenimentele care presupun participarea unui număr major și necontrolat de persoane sunt interzise în Municipiul Iași. În context, primarul Mihai Chirica a ridicat și problema aglomerațiilor din mall-uri, supermarketuri și unități de alimentație publică (resturante, baruri etc.) și a cerut Poliției Municipiului și Poliției Locale să aducă la cunoștința reprezentanților acestor unități necesitatea de a lua măsuri de igienizare și dezinfecție, precum și aceea de a obține avizul special al Direcției de Sănătate Publică în vederea organizării unor activități cu participare ridicată (concerte, petreceri, nunți, parastase etc.). Formularul aferent este disponibil pe site-ul Direcției de Sănătate Publică.

Parcuri de joacă închise noaptea

Primarul Mihai Chirica a mai dispus Servicii Publice SA ca toate spațiile de joacă să fie închise între orele 22.00 și 7.00, iar toate echipamentele și mobilierul urban din acestea să fie dezinfectate zilnic cu materialele avizate de Ministerul Sănătății. Nu în cele din urmă, Direcția de Asistență Socială va monitoriza suplimentar toate persoanele vulnerabile din evidență, le va identifica cu prioritate cu cele cu vârsta peste 65 de ani și le oferi, la nevoie, servicii de aprovizionare cu alimente, produse de igienă etc. „După cum am mai spus, abordăm problematica gripei sezoniere și noului coronavirus în mod responsabil, constant și cu toată atenția. Ne concentrăm cu toate forțele și resursele pentru a face față acestui fenomen și suntem permanent pregătiți să aplicăm măsurile deja decise la nivel local, precum și cele luate de Guvern. Vom rămâne pe poziții și vom continua aceste măsuri până la dispariția completă a oricărui risc de infecție”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În Iaşi nu există persoane confirmate a fi infestate cu coronavirus

Cele mai recente date despre situaţia există în Iaşi indică faptul că nu sunt persoane în carantină, iar 813 persoane sunt izolate la domiciliu in 93 de localitați din județ, fără simptomatologie specifică. Cel mai important rămâne faptul că, în acest moment, nu sunt persoane din judeţul Iaşi confirmate cu coronavirus, toate testele efectuate la persoane cu suspiciuni de infecţie cu coronavirus din judeţul Iaşi fiind negative.

De notat faptul că începând de ieri, 9 martie 2020, ora 12:00, au intrat intră în vigoare deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență privind impunerea unor restricții de trafic dinspre și înspre statele afectate de infecția cu noul coronavirus.

Astfel, sunt sistate cursele aeriene către și dinspre Italia. De asemenea, operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre.

Tot de ieri, România se află în stare de alertă ceea ce înseamă că autorităţilor pot lua orice măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă, fără, însă, restrângereadrepturile constituţionale ale locuitorilor din zona pentru care s-a instaurat starea de alertă, aşa cum se întâmplă în cazul stării de urgenţă.

Alte măsuri luate până în prezent la Iaşi

În precedentele două ședințe ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență, precum și prin dispoziții, primarul Mihai Chirica a cerut să fie acordată o atenție sporită asigurării continuității și bunei funcționări a serviciilor publice (transportul în comun, salubritatea, asistența socială, lucrările edilitare, evidența populației și starea civilă) a serviciilor de sănătate asigurate de spitalele din subordine, a măsurilor de protecție luate în creșe și în unitățile de învățământ etc.

Pentru a veni în sprijinul ieșenilor care au nevoie de informații sau de sprijin, edilul-șef a dispus organizarea unui birou specializat de relații cu publicul în cadrul Centrului de Informații pentru Cetățeni, care va funcționa zilnic, între orele 6.00 și 23.00, și care va putea fi apelat la numărul de telefon 0232.984. Prin această structură angajați ai municipalității special instruiți vor putea prelua orice sesizare referitoare la eventuale cazuri de gripă ori de infectare cu noul coronavirus, vor îndruma cetățenii și vor trimite sesizările la instituțiile abilitate.

Reprezentanții municipalității amintesc ieșenilor că informaţii oficiale despre situaţiile legate de COVID-19 pot fi obținute apelând numărul TELVERDE 0800800358, linia fiind asigurată de Institutul Naţional de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătăţii.

În altă ordine de idei, toate direcțiile Primăriei și societățile comerciale municipale, în special cele care au relații cu publicul, au achiziționat și folosesc dezinfectanți pentru igienizarea ghișeelor, mânerelor ușilor etc. și vor amplasa la intrări dozatoare cu dezinfectanți pentru mâini. O atenție deosebită în acest context a fost recomandată instituțiilor cu un flux sporit de beneficiari, precum Direcția Locală de Evidență a Persoanelor sau Termo-Service SA.

De asemenea, EcoPiața SA va amenaja „covoare” cu soluții dezinfectate pentru încălțăminte la intrările în piețe și va acorda o atenție deosebită igienizării și dezinfectării tarabelor, cântarelor etc. Salubris SA va acorda o atenție sporită dezinfecției, dar și deratizării la punctele gospodărești.

Compania de Transport Public SA va continua igienizarea și dezinfectarea mijloacelor de transport în comun atât în cursul nopților, cât și ziua, la capetele de traseu.

Nu în cele din urmă, municipalitatea a organizat un punct de carantină format din module de urgență, acestea fiind racordate la utilități, igienizate, mobilate și cu toate dotările necesare, personalul medical și organizarea acestora să fie asigurate, în caz de nevoie, de Direcția de Sănătate Publică, în colaborare cu Instituția Prefectului - Județul Iași. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei