„Tripticul”, o nouă invitație la dans din partea balerinilor Operei Naționale Române Iași

1opera

Dimensiune font:

| 22-02-2022 09:00

 

Premiera de balet a lunii februarie, spectacolele lunii martie și noul sediu al Operei Naționale Române din Iași au fost subiectele conferințe de presă de ieri, la care au participat managerul interimar Andrei Fermeșanu, coordonatorul artistic Florin Guzgă, coregraful Cristina Todi și balerinul Vlad Mărculescu. După ce a trecut în revistă spectacolele derulate de la preluarea mandatului săi, „Boema, Sânge vienez, tenorul Andrei Fermeșanu a explicat de ce publicului i s-au oferit două reprezentații din același titlu, „decizie motivată de dimensiunea decorului, care trebuie montat și demontat. Ne dorim ca în cele 14 zile de spectacole, câte revin Operei, să încercercăm să fim cât mai eficienți, să ajungem la cât mai mulți spectatori, dar și să asigurăm o distribuție cât mai echitabilă a artiștilor. În lumina ultimelor informații legate de noul sediual Operei, tenorul a adus și câteva precizări: „Arhitectura Teatrului Național, acest templu al artei, este cu totul aparte. Nu vorbim despre o abandonare, ci despre găsirea unor soluții adecvate unui nivel artistic ridicat. Indiferent că vorbim despre unul dintre cele trei spații identificate pentru noua clădire a Operei, mai exact spațiul de pe strada Elena Doamna, cel de lângă Colegiul Pavelcu ori despre locul pe care acum se află cinema Republica, fosta sală de spectacole Trianon, vă asigur că vom ține cont de toate elementele necesare derulării unui spectacol, adică de dimensiunea fosei, sălile mari de repetiție și de cele dedicate studiului individual. Indiferent că vorbim despre soliști, instrumentiși ori balerini, cu toții au nevoie de săli mai mari”.

Dar până când Opera va avea un sediu nou, iubitorii muzicii sunt așteptați în sala cunoscută deja, unde astăzi va avea loc o premieră de balet - „Tripticul”, în coregrafia Cristinei Todi. Ideea Tripticului se bazează pe filtrarea capodoperelor coregrafilor Mihail Fokin și Jules Perrot și adaptarea coregrafiei clasice. Creațiile lui Mihail Fokin sunt astăzi nelipsite din repertoriul teatrelor de balet de prestigiu din întreaga lume. Grand pas de deux-ul poetic Invitație la vals, pe muzica lui Carl Maria von Weber, orchestrată de Héctor Berlioz în 1911, ne conduce într-o romantică visare. Tabloul de balet Chopiniana, creat în anul 1907 în stilistica lui Filippo Taglioni, pe muzica lui Frédéric Chopin, reunește pe scena ieșeană întregul corp de balet, a spus Cristina Todi.

Tripticul de balet se va încheia cu „Pas de quatre”, prezentat în premieră absolută în anul 1945.  Jules Perrot a coregrafiat pe acordurile lui Césare Pugni un moment unic prin care a adus pe scena teatrului londonez Her Majesty’s cele mai apreciate balerine ale vremii: Marie Taglioni, Carlotta Grisi, Fanny Cerrito si Lucile Grahn. Astfel, în luna iubirii, oferim publicului un eveniment artistic de elită, izvorât din pasiunea pentru arta coregrafică, într-o unitate de expresie spirituală, a punctat coregraful.

În această seară, publicul va putea să-i admire pe Georgiana Dimitrescu și Vlad Mărculescu, în Invitație la vals, pe Rumi Nishiguchi, Răzvan Vieriu, Monica Ailiesei, Eva Visconti, Ilinca Agafiței și Alexandra Grigore în Chopiniana și pe  Viviana Olaru, Saki Kagawa, Mariya Lozanova Buzincu și Honoka Nishimura, în Pas de quatre. Miercuri vor evolua Mariya Lozanova Buzincu și Dumitru Buzincu în Invitație la vals,

Lettizia Rossetti, Alexandru Radu, Anna van Haaren, Vittoria Silluzio, Ilinca Agafiței și Alexandra Grigore, în Chopiniana, urmând ca în Pas de Quatre să danseze  Maria Cotorobai, Eva Visconti, Vittoria Silluzio și Rumi Nishiguchi. Cât privește spectacolele lunii martie, pe afiș au fost deja trecute Gala primăverii (1 martie) și două reprezentații cu „Tosca” (5 și 6 martie). 

Maura ANGHEL, Laura RADU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei