Cantonamentul de iarnă şi zgârcenia la tărâţe

Facem economii la sânge, oricum  n-avem ca obiectiv promovarea, play-off-ul e şi el un vis terminat, aşa că de ce să se cheltuie bani pentru un cantonament de iarnă? Mai ales că baza din Copou poate asigura condiţii decente de pregătire!

La prima vedere, pare corectă o asemenea decizie. Echipa actuală e suficient de solidă pentru a nu avea emoţii de retrogradare, numeric, dar şi calitativ, lotul stă destul de bine. Cu sau fără cantonament, tot pe undeva în zona de mijloc a clasamentului Ligii 2 vom rămâne. Atunci, de ce să risipim 25.000-30.000 de euro? S-ar justifica în vreun fel cheltuiala?

Să vedem! Pe vremuri, în anii '70-'80, cantonamentul de iarnă însemna o perioadă de masive acumulări în plan fizic. Se "încărcau bateriile" pentru tot returul. Fotbaliştii urau la maxim această perioadă, cu alergări în pantă prin cele zăpezi, mingea mai mult lipsă, nici de rummy nu mai aveai chef după o zi plină.

De pe la mijlocul anilor '90, metodologia şi optica s-au schimbat. Se merge, de preferinţă, în Antalaya. Sau în alte zone cu climă blândă. Se caută perfectarea cât mai multor jocuri amicale, nu strică nici chiar două pe zi. De ce?

În aceste meciuri, antrenorul poate da pe acord-fin la capitolul "evaluarea lotului", poate face toate experimentele care-i trec prin cap, îşi poate astfel reconsidera strategia şi registrul tactic, are timp şi de partide de pregătire, dar şi de verificare. Asta-i ordinea amicalelor: evaluare, pregătire, verificare. După ce ştii exact pe ce lot te bazezi, pe ce calităţi motrice deţin (sau pot dezvolta) jucătorii (forţă, viteză, rezistenţă, îndemânare), tu, ca antrenor, îţi gândeşti strategia şi stabileşti registrul tactic. Transmiţi asta jucătorilor. În cantonament, ai tot timpul de pe lume. Acasă, nu prea.

Apoi, ai ocazia de a-ţi dezvolta ideile prin acele meciuri de pregătire. Totul e să ai adversari destui şi destul de valoroşi, care să-ţi creeze probleme. În partea de final a cantonamentului, urmează jocurile de verificare. Ai stabilit formula de bază, schimbările uzuale, cerinţele. E aproape ca la un meci oficial, doar că nu se contabilizează punctele şi nu se dau prime de victorie.

Stând acasă, nu ai şansa atâtor jocuri. Nimeni nu-ţi vine în vizită decât dacă-l plăteşti. Iar aritmetica e banal de simplă. E mult mai costisitor să faci pregătirea precompetiţională la baza proprie şi să inviţi adversari pentru amicalele de rigoare, decât să mergi într-un cantonament, chiar în Antalaya, unde vin zeci de echipe.

Zgârcenia la tărâţe nu s-a dovedit funcţională. Fotbaliştii de la Politehnica Iaşi n-au mai fost într-un cantonament din vremea lui Teja. Începusem bine acel sezon. De atunci, traiectoria a fost mereu una descendentă...

OK, să zicem că putem sări încă o tură peste cantonamentul precompetiţional. Dar la vară o să fie musai. Dacă vrem revenirea în Liga 1. Marcel FLUERARU