Licenţiat înaintea unei operaţii pe creier!

1 oblu

Dimensiune font:

| 21-07-2023 07:59

Un tânăr student în vârstă de 22 de ani, specializat în Inginerie Electrică, Energie și Informatică Aplicată, a trecut printr-o experiență incredibilă, reușind să învingă o tumoare de 9 cm în diametru, descoperită de medicii Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași după investigații de înaltă performanță. În ciuda stresului pe care l-a resimțit, tânărul și-a susținut examenul de licență chiar de pe patul de spital, iar apoi a fost supus unei intervenții chirurgicale de succes, care i-a salvat viața ca prin miracol. Acum, tânărul numește medicii săi eroi și le mulțumește pentru salvarea sa

Acest caz remarcabil a început când tânărul student avea simptome neobișnuite și dureri de cap persistente. După consultarea specialiștilor și efectuarea unor investigații de imagistică de înaltă precizie, a fost descoperită o tumoare cerebrală de proporții impresionante, aproximativ  9 cm diametru care reprezenta o amenințare serioasă pentru viața tânărului. „S-au manifestat dureri în zona ochilor. Simțeam că se umflă ca cepele. După a înaintat durerea către zona cervicală. Aveam stări de greață în timpul somnului. Am aflat că sufăr de o tumoare pe creier. Vedeam tulbure înainte acum văd bine. M-am stresat foarte tare”, spune Carlo Felix Adam.

A susţinut licenţa de pe patul de spital

În ciuda presiunii și stresului provocate de această situație, tânărul nu a renunțat la visul său de a-și susține examenul de licență. Cu determinare și dorința de a învinge obstacolul, el a lucrat din greu și a pregătit materialul pentru examen direct de pe patul de spital, în timp ce era supravegheat de medicii. După o pregătire intensă și încurajat de eforturile și sprijinul medicilor, tânărul și-a susținut examenul de licență cu succes, demonstrând un nivel remarcabil de rezistență și dedicație.

Caz complex

Imediat după examen, tânărul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe pentru îndepărtarea tumori. Neurochirurgii pricepuți și întregul personal medical au depus eforturi extraordinare pentru a realiza o rezecție totală a tumori, în timp ce au menținut integritatea vaselor importante din creier. Operația a fost un succes și tânărul a fost eliberat din pericol.

În prezent, tânărul student se află în perioada de recuperare și se simte bine. „A fost un caz complex. De câteva luni prezinta tulburări de comportament și accentuarea durerilor de cap, motiv pentru care s-a prezentat în serviciul nostru pentru diagnostic și tratament. În urma explorărilor de imagistică de înaltă performanță, respectiv rezonanță magnetică nucleară, s-a descoperit o tumoare la nivelul creierului. O tumoare de nouă centimetri în diametru care invada vase importante la nivelul creierului și zone din creier care îi dădeau simptomatologia respectivă, și anume lobii frontali. Supus unor investigații laborioase, inclusiv unui tratament de închidere a vaselor preoperatorii care țineau acea tumoare, ceea ce noi numim embolizare preoperatorie, ulterior a fost supus unei intervenții chirurgicale. Am realizat o rezecție totală a acestei tumori, fiind o tumoare benignă. Pacientul este bine în momentul de față, urmează câteva zile de recuperare și se va reintegra social în siguranță”, afirmă conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

Atenţie la celulare!

Medicul ieşean spune că numărul tinerilor cu tumori este în creştere, iar una din cauze o constituie utilizarea în exces a telefoanelor mobile. „Sunt din ce în ce mai mulți tineri cu probleme și cu tumori, am mai spus acest lucru. Acest lucru este probabil datorat unei vieți stresante, utilizării tehnologiei și mă refer la telefoanele mobile. Faptul că au o viață dezorganizată îi face să se adapteze mai greu stresului. Mai mult decât atât, și posibilitățile de explorare imagistică astăzi sunt mult mai ușor accesibile decât acum câțiva ani și atunci aceste leziuni sunt depistate mult mai ușor. Uneori în faze incipiente și pot fi tratate și vindecate, uneori în faze avansate care pot fi tratate sau parțial tratate în funcție de tipul de patologie”, a adăugat conf. univ. dr. Lucian Eva. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei