Sentinţă-record pentru un adolescent care şi-a masacrat unchii cu toporul. Avea 16 ani la data faptelor

35_11zon

Dimensiune font:

| 06-03-2024 16:58

O condamnare deosebit de aspră a fost hotărâtă în cazul unui adolescent din judeţul Neamţ, care a fost acuzat şi găsit vinovat de comiterea unor grave infracţiuni. El avea şi alte fapte la activ.

Sentinţa a fost pronunţată de către magistraţii de la Tribunalul Neamţ, la începutul lunii martie 2024, într-un dosar penal care-l avea ca inculpat pe un adolescent în vârstă de 17 ani. Cu un an în urmă, pe când avea 16 ani, acesta a săvârşit două infracţiuni împotriva vieţii, victime fiind persoane din familie, respectiv unchi.

„Constată că inculpatul ADS a săvârşit cu vinovăţie şi în stare de minoritate, infracţiunile de omor calificat şi tentativă de omor (...). Pentru toate infracţiunile concurente comise de inculpat pe perioada minorităţii, înlocuieşte măsura educativă (...) cu măsura internării într un centru de detenţie pentru o perioadă de 15 (cincisprezece) ani“, se arată în sentinţa Tribunalului Neamţ.

Minorul a mai fost obligat la plata unor daune morale şi materiale în valoare de 4.000 de euro, către rudele persoanelor vătămate.

Magistraţii au mai dispus confiscarea unor corpuri delicte. Este vorba despre două cuţite cu lame de 15 şi 20 de centimetri, topor, toporişcă şi o rangă. Acestea vor fi păstrate până la un verdict final în acest caz, ulterior urmând a fi distruse.

Soluţia primei instanţe nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bacău.

Faptele de violenţă extremă au fost săvârşite cu toporul şi s-au petrecut în seara de 6 mai 2023, într-o locuinţă din satul Traian, din comuna Zăneşti, Neamț. Consumul exagerat de alcool, inclusiv din partea făptaşului, a fost factorul declanşator al conflictului soldat cu două victime.

De altfel, între părţi relaţiile erau tensionate. La fel ca în alte situaţii asemănătoare, după ce au băut, în jurul orei 21.00, cei trei s-au luat la ceartă, iar adolescentul a reacţionat, comiţând fapte oribile. S-a înarmat cu un topor, a lovit rudele de mai multe ori, provocându-le leziuni foarte grave. Vecinii au fost cei care au sesizat autorităţile despre scandal.

La locuinţa unde avusese loc altercaţia s-au deplasat şi cadrele de la Ambulanţă, dar nu s-a mai putut face nimic pentru un bărbat de 43 de ani, declarând decesul. Celălalt unchi, în vârstă de 41 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean Neamţ. Era în stare foarte gravă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut, având şi o rană la tâmplă.

După comiterea crimei şi a tentativei de omor, anchetatorii l-au depistat în scurt timp pe făptaş, în localitatea de domiciliu, acesta fiind arestat. Deşi avea doar 16 ani când a comis infracţiunile grave, adolescentul nu era deloc ceea ce se cheamă „uşă de biserică“, el având la activ şi alte fapte penale, fiind acuzat de furt şi violenţă în familie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Complexul Național Muzeal „Moldova” nu va participa la Noaptea Muzeelor
16/05/2024 19:16

Tot mai multe institutii de cultură din tară anuntă că nu vor participa la editia aniversară a evenimentului „Noaptea muzeelor”. La Iasi, angajatii Complexului Muzeal National „Moldova&r ...

Răsturnare de situație în accidentul care a generat Legea Anastasia
16/05/2024 16:02

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul avand loc in comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă in judecată şi pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comu ...

ATN Show, nou concept de spectacol marca Ateneul Național din Iași
16/05/2024 15:01

 Iesenii sunt invitati marti, 21 mai, de la ora 19.00, in Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” al Ateneului iesean, la cel mai nou proiect de improvizatie intitulat ATN Show, cu alte cuvinte ...

„Recital Classic”, prima ediție la Petran Music School
16/05/2024 14:39

Petran Music School, impreună cu Asociatia Excelentă pe Portativ si Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizează prima editie a „Recitalului Classic”, un eveniment dedicat dez ...

Povestea genții Lady Dior, spusă la Iași
16/05/2024 14:27

Cea de-a patra editie a Romanian Creative Week (RCW), cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative din UE, transformă clădirea-monument Baia Turcească, ridicată la finele secolului XIX si recent rea ...

Lotul „Mavromati” nu scapă de arestul la domiciliu
16/05/2024 12:24

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a i ...

COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
16/05/2024 10:46

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 16.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
16/05/2024 10:35

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 16 mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMI ...

CJ Iași insistă să preia proiectul Variantei Ocolitoare de la Podu Iloaiei
16/05/2024 08:55

* pe langă Varianta de Ocolire Podu Iloaiei, Consiliul Judetean Iasi a cerut Ministerului Transporturilor incheierea unor acorduri de parteneriat care să faciliteze realizarea prin ADI „Iasi Infrastruct ...

Sume record investite în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 08:52

* in parteneriat cu autoritătile locale, au fost infiintate 14 distributii de gaze naturale, pe o lungime de 110 km, in zeci de localităti din judetele Iasi, Bacău, Suceava , Botosani * anul trecut a fost de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei