Tony vrea fotbal „cu inima calda și cu mintea rece”, dar Poli e congelată de spaima!

tony

Dimensiune font:

| 07-04-2024 06:11

* FC Politehnica Iași - FC U Craiova, luni, de la ora 17,30, în etapa a treia din play-out-ul SuperLigii la fotbal

Misiunea Iașului de a salva categoria a devenit una aproape imposibilă. După înfrângerea de la Botoșani, din etapa trecută, și după victoria Voluntariului la Ploiești, de sâmbătă, Poli este obligată să câștige, luni, cu FCU Craiova, pentru a mai spera la minunea rămânerii în prima ligă.

Practic, Iașul mai are de disputat, cu meciul de luni, 7 partide, având posibilitatea de a acumula, în condițiile în care ar câștiga toate aceste jocuri, 21 de puncte. Are deja 17 (cele cu care a intrat în play-out), are nevoie de minim 32 pentru a se clasa deasupra liniei de baraj, ceea ce înseamnă că mai are nevoie de 15. Adică, de cinci victori. Asta implică o organizare ca de manual, fără puncte cedate pe teren propriu și musai o victorie în deplasările la Dinamo, „U” Cluj sau Hermannstadt. Greu, foarte greu, cum extrem de dificil îi va fi Iașului să bifeze „patru din patru” acasă, cu FCU Craiova, FC Voluntari, UTA și Petrolul.

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu FCU Craiova!

Dar pentru asta a fost adus portughezul Tony da Silva, un „cunoscător” al SuperLigii, după spusele sale și ale celor care l-au contractat, deși, după adevărul faptelor, s-a despărțit de România de mai bine de 13 ani (a evoluat pentru CFR Cluj în perioada ianuarie 2007 - ianuarie 2011)!

Un tehnician care, în ciuda situației Politehnicii din clasament, le recomandă jucătorilor „să iasă pe teren cu zâmbetul pe față și să joace fotbal de plăcere”, că doar... „nu e un război, e un meci de fotbal!”

Poate că lusitanul o fi având dreptate, poate că psihologia sa întrece puterea de judecată a psihologilor contemporani din conducerea Politehnicii, dar să  așteptăm până luni seara, pentru a vedea ce șanse rămân de a mai întâlni, din sezonul viitor, Rapidul, pe FCSB sau CFR Cluj.

„Nu e un război, e un meci de fotbal pe care trebuie să-l câștigăm. Am simțit o echipă cu dorință de a schimba lucrurile, și pentru mine cel mai important este ca jucătorii să iasă pe teren cu zâmbetul pe față și să joace fotbal de plăcere. Asta este cel mai important. Și sută la sută va fi așa. Asta încerc să le transmit jucătorilor, să joace cu curaj, cu plăcere. Va fi greu, dar ce nu este greu în viață? Mergem cu încredere, trebuie să transpirăm, să băgăm sânge și la final sută la sută ne vom bucura. Asta le-am spus, să jucați cu inima caldă și cu mintea rece. Și să lăsați presiunea pe mine”, a spus Tony da Silva la conferința de presă de dinaintea partidei cu FC U Craiova, accentuând faptul că are „încredere în băieți”. Dacă nu aveam încredere nu eram aici, stăteam acasă cu familia. Eu am 200 la sută încredere că ne vom salva de la retrogradare”, a precizat lusitanul de la Poli.

 Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

De partea cealaltă, FCU Craiova vine la Iași măcinată de probleme interne, cu tensiuni la nivelul conducerii și al băncii tehnice. După ce patronul Arian Mititelu s-a certat o întreagă săptămână, în presă, cu fiul său, un al membru al conducerii clubului, seniorul l-a instalat ca antrenor principal pe Eugen Trică (fost secund al lui Stoican la Poli Iași, în urmă cu câteva sezoane, dar și coechipier cu Tony da Silva la CFR Cluj, cândva...). Iar asta în condițiile în care abia ce îl numise antrenor principal pe recordmanul mondial Nicolo Napoli (aflat la al zecelea mandat de antrenor al formației din Craiova, fost și el antrenor al Politehnicii), pe care l-a „avansat” acum, în poziție de director tehnic!

Dar, acestea sunt problemele interne ale oltenilor, cu singura remarcă, pozitivă, că ieșenii nu ar avea prea multe „scuze” în cazul unui eșec. De fapt, un eventual eșec ar face imposibilă misiunea salvării de la retrogradare”!

Daniel LEONTE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Moştenitorii lui Diego Maradona îşi reclamă drepturile asupra Balonului de Aur furat de la tatăl lor
16/05/2024 00:14

Cei cinci moştenitori ai fostului fotbalist argentinian Diego Maradona incearcă să anuleze vanzarea şi să recupereze Balonul de Aur caştigat de tatăl lor in 1986, cand acesta a fost declarat cel mai bun ...

Simona Halep a primit un nou wildcard. Turneul la care va evolua românca după Paris
15/05/2024 22:38

     Organizatorii turneului WTA 125 de la Rabat din Maroc i-au oferit un wildcard Simonei Halep. Romanca va lupta acolo pentru a fi in formă excelentă la Roland Garros şi eventual l ...

Simona Halep s-a retras de la Trofeul Clarins după un set și jumătate
15/05/2024 20:16

 Simona Halep a castigat primul set disputat impotriva americancei McCartney Kessler (locul 123 mondial), dar fosta lideră WTA a acuzat probleme la genunchiul stang si nu a reusit să ducă la capăt prim ...

Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei