BAC-ul din caniculă rămâne. Ministerul Educației refuză să mute examenul
* în ultimele luni, profesori, părinți și elevi au cerut revenirea probelor scrise în luna iulie, argumentând că examenul organizat la final de iunie îi obligă pe candidați să susțină una dintre cele mai importante evaluări din viață în condiții de stres termic extrem * Ministerul nici nu vrea să audă, explicația principală oferită fiind legată de admiterea la universități
Ministerul Educației închide definitiv discuția privind mutarea examenului de Bacalaureat din luna iunie. După ce mii de absolvenți au susținut probele scrise în plin val de caniculă, iar temperaturile au depășit în multe zone ale țării pragul de 40 de grade Celsius, instituția anunță că nu intenționează să schimbe calendarul și va păstra actualul model și în anii următori.
Deși au existat numeroase solicitări pentru revenirea examenului în luna iulie, după modelul folosit până în 2025, răspunsul oficial este categoric: calendarul rămâne neschimbat.
În răspunsul transmis Parlamentului, Ministerul susține că sesiunea din iunie 2026 a fost monitorizată atent și că, în urma avertizărilor meteorologice, au fost dispuse măsuri speciale.
Printre acestea se numără distribuirea apei potabile, folosirea, acolo unde a fost posibil, a sălilor climatizate, măsuri pentru reducerea disconfortului termic, asistență medicală pentru candidați.
Ministerul consideră că aceste măsuri au fost suficiente pentru desfășurarea examenului „în condiții de siguranță”, fără a fi nevoie de modificarea calendarului.
Cererile pentru mutarea Bacalaureatului, ignorate
În ultimele luni, profesori, părinți și elevi au cerut revenirea probelor scrise în luna iulie, argumentând că examenul organizat la final de iunie îi obligă pe candidați să susțină una dintre cele mai importante evaluări din viață în condiții de stres termic extrem.
Ministerul respinge însă această variantă și afirmă că orice eventuală modificare va fi analizată doar în cadrul procedurilor obișnuite de consultare, fără ca în prezent să existe intenția schimbării calendarului.
Explicația principală oferită de Minister este legată de admiterea la universități.
Instituția susține că rezultatele Bacalaureatului trebuie publicate suficient de devreme pentru ca absolvenții să poată participa la înscrierile organizate atât de universitățile din România, cât și de cele din străinătate.
În plus, oficialii invocă necesitatea unui calendar predictibil pentru elevi, profesori și inspectoratele școlare.
Criticii acuză lipsa unei soluții reale
Răspunsul Ministerului este privit critic de numeroși reprezentanți ai sistemului educațional. În locul unei schimbări de calendar adaptate realităților climatice, autoritățile consideră suficiente măsurile logistice luate în timpul examenelor.
În condițiile în care valurile de căldură devin tot mai frecvente și mai intense, păstrarea Bacalaureatului în ultima parte a lunii iunie riscă să transforme canicula într-un element permanent al examenului național.
Pentru moment însă, mesajul Ministerului este clar: Bacalaureatul rămâne în iunie, iar elevii vor trebui să se adapteze unui calendar pe care autoritățile nu intenționează să îl modifice.
Carmen DEACONU