Trei puncte cruciale! CSM Politehnica Iaşi - Chindia Târgovişte 1-0 (0-0), în penultima etapă a play-out-ului Ligii 1
Al doilea meci al săptămânii pentru trupa lui Mircea Rednic s-a desfăşurat ieri, tot în Copou. După succesul cu 2-1 consemnat joi, cu FC Voluntari, echipa ieşeană era condamnată să câştige şi disputa cu „lanterna” Chindia Târgovişte (care are însă „restanţele” cu penultima clasată, Dinamo), din penultima etapă a play-out-ului, pentru a fi şi mai aproape de clasarea finală pe locul 12, care duce la baraj, potrivit actualului regulament de desfăşurare.
Rednic a mizat pe aceeaşi formulă de echipă ca în disputa cu FC Voluntari, dar n-a mai beneficiat şi de lejeritatea manifestată în joc de formaţia ilfoveană, aşa că formaţia ieşeană n-a prea putut închega acţiuni consistente de atac. Jocul, aspru pe alocuri, a fost modest de ambele părţi, de fapt la nivelul locurilor ocupate în clasament, cum a fost şi şutul expediat de Grădinaru în minutul 19, de la 27 de metri, care însă a trecut departe de ţintă.
Prima fază notabilă s-a petrecut abia în minutul 26, când Omoh s-a debarasat în stânga de Martac, a pasat înapoi spre centrul careului, de unde Popadiuc a şutat pe jos, însă mingea a trecut pe lângă poartă! În minutul 39, Bic l-a deposedat pe Passaglia în jumătatea de teren ieşeană, dar n-a fost susţinut de niciun coechipier, iar şutul său de la 14 metri a fost reţinut de Axinte. Passaglia şi-a răscumpărat greşeala minutul următor. Mijlocaşul argentinian a şutat din afara careului, Aioani a respins în faţă, dar Luckassen s-a împiedicat în minge la 8 metri de poartă!
Introdus pe teren imediat după pauză, Yameogo l-a împins discret în propriul careu pe Lopes Cabral, Găman a observat şi a acordat penalty, iar Passaglia a transformat în minutul 48: 1-0. Chindia a preluat iniţiativa, dar Benga a luftat în centrul careului în minutul 61, mingea a rămas tot la formaţia oaspete, însă şutul lui Ivancic de la 15 metri a întâlnit braţul lui Mihalache, iar Găman a îndemnat cu gesturi largi continuarea jocului.
Luckassen putea majora scorul în minutul 75, dar a reluat slab, cu capul, de la 6 metri, centrarea lui Onea, precum şi în minutul 83, când a reluat, din cădere, de la 7 metri, peste poartă. Chindia a dominat finalul jocului şi a reclamat neacordarea unui penalty în minutul 90+2, la un fault discutabil, pentru ca la ultima fază a disputei Diallo să reia, cu capul, peste poartă centrarea expediată de Bic.
CSM Poli Iaşi a acumulat 29 de puncte, ocupă în continuare locul 12 şi nu mai poate fi depăşită în clasament de Chindia, iar în ultima etapă a returului play-out-ului se va confrunta, în deplasare, cu FC Hermannstadt, probabil pe 5 august. Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Subiecte asemanatoare
ACS USV vrea grupele Cupei României și pregătește deja promovarea
David Popovici, în istoria înotului! Tripla-dublă fabuloasă la Paris: nimeni nu a mai reușit așa ceva!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Am ajuns de râsul Europei! Fotbalul românesc, victima propriei aroganțe
Remiză cu emoții pentru Universitatea Craiova. CFR Cluij, distrusă în Gruia!
Gimnastică ritmică. Din nou, Andreea Verdeș, cea mai bună!
Giuleștiul, în delir! Rapid domină CFR și preia conducerea clasamentului
Iașul n-are juniori buni, dar ei se transferă la FCSB, Dinamo și Universitatea Cluj!
Omul nepotrivit la locul potrivit
Competiția Finală „Inclusive Boccia”: Dincolo de limite, prin sport și voință!
Seară neagră pentru fotbalul românesc în Conference League. FCSB a pierdut dramatic, CFR și U Cluj au obținut remize
Maia Sandu: „Nu cred că expulzarea ambasadorului va opri Rusia”
Minunea n-a durat decât o zi! Motorina s-a scumpit din nou la Iași, după marea ieftinire fiscală
Incendiu pus la cale, la Iași, pe strada Zugravi
Bătălie pentru șefia școlilor din Iași! 306 funcții de director și adjunct, scoase la concurs
Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei
Cu gândul la Jocurile Olimpice! Andreea Verdeş continuă lupta pentru a-şi împlini visul
Weekend sub asediul polițiștilor!
Camioanele prea grele, la țintă
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
FINALIZARE PROIECT Achiziție de mijloace de transport public – AUTOBUZE ELECTRICE 10 m la nivelul Municipiului Iași Codul proiectului: C10-I1.1-651
Parcările locuințelor sociale, plafonate la maximum 55 de euro pe metrul pătrat
Peste 85 de firme implicate în bătălia pentru Centura Podu Iloaiei!
Iașul face front comun cu Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria pentru fonduri europene
Admiterea de toamnă la liceele din Iași. 987 de locuri libere și doar 533 de cereri
Ce se întâmplă când pui un microfon în mâna unui copil
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 1” Codul proiectului: C5-A 3.1-295 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 2” Codul proiectului: C5-A 3.2-3 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
Argint mondial pentru Iași la Olimpiada de Geografie
„Luceafărul” deschide stagiunea cu artiști din New York și un musical
Dezastrul „Anghel Saligny”, la Iași: milioane de lei investiți, proiecte blocate la 1% sau 4%
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Orașul Îngerilor care crește în tăcere. Suspinele de la „Petru și Pavel”
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Alertă în Moldova! Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani, chemați în unitățile militare
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
Blocaj la mamografii. IRO nu mai are locuri
Rețeta zilei: Pêches Melba pentru diabetici, cu fructe de sezon
Studiul care schimbă perspectiva asupra orașelor. Ce înseamnă pentru Iași, oraș sufocat de betoane
Românii din Italia obțin un drept major: Episcopia Ortodoxă Română, recunoscută oficial
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Rețeta zilei -- Jeleu de pepene galben
Cutremur în Vrancea, marți seara! Seism de 4,5, cel mai puternic din ultimele aproape șase luni
Iașul bogaților: taxa pe lux se triplează pentru case și mașini
O firmă românească își face fabrică… în Brazilia!
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Iașul pregătește cel mai mare cimitir public din ultimele decenii
Republica Moldova cere mai multe investiții românești: „Podurile de flori trebuie să devină poduri de capital”
Focar de variolă ovină în județul Iași! Sute de animale vor fi sacrificate
Scandal la Chișinău! AUR acuză Guvernul Republicii Moldova că „taie” Ziua Limbii Române
Noul club de fotbal al Iașului are președinte!
AUTO
Ce tip de mașină merită închiriată în funcție de traseul pe care îl ai
De ce reușesc unii candidați să ia examenul auto din prima, iar alții îl repetă de mai multe ori
Acte, permis și reguli: tot ce trebuie să știi despre scutere
Când e momentul să schimbi anvelopele la camion
Pregătirea mașinii pentru vacanța de vară
Tahograful Digital Obligatoriu din 1 Iulie 2026 pentru Autoutilitarele 2.5-3.5 Tone în Transportul Internațional
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri