A evitat pumnii adversarului, dar s-a împiedicat de-un scaun şi a stat trei luni în spital
Dimensiune font:
Marţi, 14 mai, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Iaşi a constatat legalitatea administrării probelor, a întocmirii rechizitoriului şi a dispus începerea procesului împotriva ieşeanului D.S., acesta fiind inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Cu toate că nu l-a atins cu niciun deget pe reclamantul M.L.
Episodul pentru care D.S. va fi judecat poate fi oricând scenariul unei piese de teatru absurd şi s-a petrecut într-o după-amiază de mai, acum câţiva ani, la o terasă din Copou. Cei doi erau beţi şi s-au luat la harţă din motive încă neclarificate şi greu de lămurit. S-au ridicat de la mesele lor, D.S., mai agresiv din fire, a încercat să-l facă imediat K.O. pe adversarul său. Pumnii nu şi-au atins deloc ţinta, M.L. a izbutit să se ferească, dar nu şi-a calculat deloc bine eschiva. A făcut alandala fandarea, n-a băgat de seamă scaunul din lemn masiv, s-a împiedicat de obiectul de mobilier şi a dat cu capul de ciment. Ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns, scanul i-a venit peste şale.
Agresorul a fost calmat de către angajaţii localului, cei care, totodată, au sunat la 112, chemând o ambulanţă. Ghinionistul a fost dus la spital şi a rămas internat mai bine de trei luni. După externare, pe baza certificatului medico-legal, a făcut plângere penală împotriva lui D.S., acuzându-l pe acesta de suferinţele sale. Că, dacă nu ar fi încercat să-l lovească, el n-ar fi avut de ce să încerce a se feri şi nu se mai împiedica de scaun.
Anchetatorii i-au dat dreptate, rechizitoriul a ajuns în instanţă la începutul acestui an, judecătorul de cameră preliminară a fost de acord cu ce au scris procurorii şi, prin încheierea finală de alaltăieri, a dispus începerea procesului.
Deşi n-a nimerit ţinta, din cauza îndelungatei perioade de spitalizare a adversarului ad-hoc, D.S. riscă o condamnare cu executare. Încă nu s-a stabilit primul termen al procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau