A fost inaugurata sectia de pediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Focsani
Dimensiune font:
Secția Ambulatoriu Pediatrie (fosta Policlinică pentru copii) din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani a fost modernizată și dotată printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Vrancea, urmând ca din luna ianuarie 2023 copiii să fie tratați în noua clădire.
Lucrările de modernizare, reabilitare termică și dotare din cadrul proiectului „Modernizare și dotare secție ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani“ au fost finalizate, mai devreme decât a fost prevăzut inițial, iar astăzi a avut loc inaugurarea clădirii.
„Orice investiție în sănătate este o investiție în viitor și mai ales pentru copii. Am finalizat lucrările de modernizare și dotare a secției pediatrie, care acum este un mediu prietenos. Clădirea a fost dotată cu aparatură medicală nouă, mobilier și echipamente IT, este un spațiu la standarde europene“, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
Cabinetele medicale de Pediatrie sunt dotate cu aparatură medicală ce include: canapele medicale, ecografe, dermatoscop, electrocauter, aspirator chirurgical, oxigenator, scaun ORL și tot ce înseamnă dotarea cabinetului ORL.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8: Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale și are o valoare totală de 3.840.932 lei, din care valoarea cofinanțării eligibile a CJ este de 68.673 lei.
Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea eficienței energetice, prin derularea de lucrări de termoizolare a clădirii, modernizarea instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, și alte lucrări conexe.
În perioada următoare clădirea va fi predată Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon”, urmând ca din luna ianuarie 2023 cadrele medicale din secția pediatrie să își poată desfășura activitatea în clădirea reabilitată și modernizată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau