Povestea iei, la Neamț
Dimensiune font:
Ia românească are o vechime care traversează aproape douăzeci de veacuri, ajungând înapoi în istorie în vremea dacilor, acum două milenii.
Cămăşile purtate de femeile şi bărbaţii meleagurilor carpato-danubiano-pontice au însoţit istoria zbuciumată a poporului nostru, dar şi devenirea şi definirea noastră ca naţie.
Consultantul artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Valentin Andrei, a precizat că activitatea meşteşugărească vestimentară în zona Moldovei se dezvoltă în special în perioada feudală, mai ales în mediul rural, în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea.
„Începând cu secolul al XIX-lea, activitatea meşteşugărească cunoaşte o înflorire şi în interiorul oraşelor, aici regăsindu-se bresle de croitori, blănari, cojocari, ciubotari, talpalari, abagieri, şalvaragii, băibărăcari, sumănari, pânzari, pâslari, şălgii - care lucrau şaluri, fustăriţe - care lucrau fuste, mătăsuri sau ţesături. Industria casnică textilă excelează prin lucrul bumbacului, al cânepii, al inului şi al lânei din care se fac pânze, ţoale, sumane. Prin dezvoltarea amplă a meşteşugurilor care produceau piese de port şi a industriei casnice textile, se explică varietatea şi frumuseţea costumului popular din zona etnografică Neamţ”, a spus Valentin Andrei.
Zona etnografică a ţinutului Neamţ se împarte în trei subunităţi - zona Valea Bistriţei, zona Neamţ cu patru subzone - Târgu Neamţ, Războieni, Piatra-Neamţ şi Câmpul lui Dragoş şi zona Roman.
În zona de munte, Valea Bistriţei, costumul tradiţional conţine modele de culoare mai închisă, preponderent neagră, în timp ce în zonele de deal (Târgu Neamţ şi împrejurimi) şi chiar mai joase (Roman şi împrejurimi) culoarea se deschide, fiind preferat roşul. În vechime, costumul tradiţional era folosit mai ales în mediul rural. Costumul femeiesc nemţean este costumul specific Moldovei extracarpatice.
Piesele cele mai vechi, arhaice, cu o vechime de peste o sută de ani şi chiar mai bine, se păstrează, astăzi, în lăzi, fostele lăzi de zestre ale bunicelor şi străbunicelor.
Astfel de costume tradiţionale sunt de o incontestabilă valoarea artistică şi documentară, cele mai preţioase fiind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când dezvoltarea artei populare atinge apogeul.
Pentru cei care îşi desfăşoară activitatea profesională sub stindardul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, purtarea costumului tradiţional sau măcar a unor elemente ale sale este o datorie dublă.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau