Sub 1.000 de vaccinări zilnice
Dimensiune font:
La nivelul judeţului Iaşi, până în prezent au fost efectuate 371.935 de vaccinări anti-COVID, dintre care 195.445 cu doza I * incidenţa pe municipiu se menţine la 0,03 cazuri la mia de locuiotori, iar cea pe judeţ la 0,02 cazuri la mia de locuitori
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi nu a fost înregistrat niciun caz nou de coronavirus, potrivit raportării date publicităţii astăzi de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform documentului, până joi, 1 iulie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.417 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore a fost efectuată o singură externare. De asemenea, în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun neces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese stagnând la 915.
De altfel, incidenţele pe municipiu şi judeţ rămân la valorile din zilele trecute: 0,03, respectiv 0,02 cazuri la mia de locuitori.
Sub 1.000 de vaccinări pe zi
În cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judeţului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 371.935 de vaccinări. Din acest număr, 195.445 au fost vaccinate cu doza I și 176490 cu doza II. Pe data de 30 iunie 2021 au fost vaccinate 890 de persoane. Menţionăm că 477 de persoane au primit doza I și 413 de persoane au primit doza a II-a. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, până în momentul de față au fost efectuate 10.397 de vaccinari, 237 doze fiind administrate în ultimele 24 de ore. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 429 de reacții adverse ușoare.
În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO, menționăm că în ultimele 24 de ore Serviciul Județean de Ambulamță Iași s-au realizat 4 recoltari la domiciliu.
Paturi libere
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 16 de paturi din care 4 sunt paturi ATI. În momentul de faţă sunt libere 12 paturi ATI: 5 paturi ATI la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, 6 paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani şi un pat ATI la Spitalul „Sf. Spiridon”. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturi ATI. Aceeaşi situaţie o întâlnim în zonele COVID ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau