Un parlamentar ieşean trimite toate taximetrele pe banda unică!

2banda unica

Dimensiune font:

| 21-12-2021 00:00
Filip Hăvârneanu susţine că de facilităţile de care se bucură taximetriştii tradiţionali ar trebui să beneficieze şi șoferii Uber și Bolt * de asemenea, deputatul ieşean vrea să introducă taximetrele cu o capacitate de 9 locuri

 

Deputatul ieşean Filip Hăvârneanu (USR) a depus zilele trecute în Parlamentul României un nou proiect legislativ menit să acorde facilități de circulație șoferilor care lucrează pentru companiile de ride sharing de  genul Uber și Bolt. „Prin inițiativa pe care o semnez și care este susținută de mai mulți colegi USRPLUS, am solicitat ca autoturismele care efectuează transportul alternativ, respectiv prin intermediul unor platforme precum Uber sau Bolt, să poată utiliza banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor. În momentul de față, de această posibilitate beneficiază doar conducătorii auto care transportă persoane în regim de taxi și cred că prin folosirea benzilor de circulație pe care administrațiile locale le-au pus la dispoziție autobuzelor sau troleibuzelor, am putea preveni aglomerația sau ambuteiajele și, desigur, putem lua în calcul, mai puțină tensiune în trafic, determinată de blocaje și presiunea timpului”, spune parlamentarul ieşean.

Fără discriminare

Acesta crede că dacă propunerea va fi avizată, va fi eliminată discriminarea care există între șoferii clasici de taxi și cei la Uber sau Bolt. „Contribuim de asemenea și la creșterea mobilității urbane, avem nevoie de decongestionarea benzilor de circulație, nu doar pentru ca toți clienții care solicită transport să ajungă mai repede la destinație, ci și pentru a reduce stresul tuturor din traficul de zi cu zi”, mai spune deputatul.

Prima bandă unică din Iaşi a apărut anul acesta pe tronsonul Podu Roş – Tehnopolis. Iniţial, culoarul a fost folosit de mijloacele de transport, după care a fost permis şi accesul taximetrelor, alături de, evident, maşinile aparţinând Ambulanţei, Pompierilor şi Poliţiei.

Taxiuri mai încăpătoare

O altă iniţitivă a acestuia se referă la modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. „Am depus un alt proiect de lege în care am solicitat taxiuri cu capacitate mai mare. Dorim să redefinim taxiul ca  autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 9 locuri, în loc de 5. Găsesc justificat acest proiect pentru că, deseori, apar grupuri mai mari de patru persoane care au nevoie să utilizeze simultan un taxi, poate de la serviciu, poate de la aeroport, iar taximetriștii, în prezent, nu pot lua mai mult de patru persoane în mașină, pentru că ar încălca normele legale în vigoare care îi limitează”, mai spune Filip Hăvârneanu. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
Iașul poate deveni un punct de atracție pentru „nomazii digitali”
31/10/2024 23:59

* „Mă bucur că si Romania acordă această viză de nomad digital, pe 12 luni, si că se află in topul tărilor din Europa care primesc acesti tineri pe teritoriul ei... Iasul are de toate pentru a atr ...

Mihai Chirica: „Niciodată în ultimii 150 de ani Iașul nu a traversat vremuri mai bune”
31/10/2024 23:52

* joi, 31 octombrie, au depus jurămantul 20 dintre cei 27 consilieri locali * doi consilieri au lipsit motivat, iar alti 5, cei supleanti, vor depune jurămantul in a doua jumătate a lunii viitoare, după ce ...

Doar doi studenți ieșeni au solicitat ajutorul pentru cazare, acordat de stat!
31/10/2024 22:53

Ajutorul de la stat pentru studentii care provin din familii cu venituri mici nu prea i-a interesat pe studentii ieseni. Suma prea mică, de 224 de lei, dar si birocratia excesivă pentru dosar ii descurajează ...

Poliția Locală ridică, zilnic, zeci de autoturisme de pe străzile orașului
31/10/2024 20:58

* soferii care aleg să parcheze neregulamentar riscă două sau trei puncte penalizare şi amenzi cuprinse intre 750 şi 1.500 de lei * totodată, există şi costuri suplimentare, in valoare de 420 de lei, pe ...

Alimentația necorespunzătoare poate conduce la dezechilibru emoțional
31/10/2024 20:56

* psihologii si nutritionistii ieseni intampină tot mai multe astfel de cazuri * „Este important să intelegem că alimentele pe care le consumăm au capacitatea de a ne schimba starea de spirit. O perso ...

Teroristul din Feredeni a încălcat de 188 ori ordinul de protecţie
31/10/2024 20:55

* la ultima acţiune, cea care i-a adus şi condamnarea, a tocmit doi mercenari * unul din aceştia, vechi recidivist, a primit cinci ani de inchisoare * cel de-al doilea, un pusti de 17 ani, a fost lovit la bu ...

Un subinspector de la Crima Organizată  a strâns de gât un agent de poliţie rurală
31/10/2024 20:54

* achitat in prima instanţă, acesta a fost condamnat de Curtea de Apel * a fost găsit vinovat de ultraj, primind o pedepasă de nouă luni inchisoare, evident cu suspendare * sentinţa e defin Costel M. a f ...

Tot mai mulți ieșeni își petrec sărbătorile de iarnă în țările calde
31/10/2024 20:51

* „Foarte multi clienti au achizitionat pachete pentru destinatii precum Tenerife, unde temperatura medie in lunile de iarnă este de 17 grade Celsius. Thailanda este un alt punct de atractie... Si vacant ...

Luminația, Sărbătoarea luminii și a amintirii veșnice
31/10/2024 20:18

În fiecare an, pe 1 noiembrie, credinciosii romano-catolici si greco-catolici celebrează Luminatia sau Sărbătoarea luminii si a amintirii vesnice. Cunoscută si ca Ziua Mortilor sau Ziua Tuturor Sfinti ...

Percheziții la Iași
31/10/2024 16:09

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice pun in executare joi 21 de mandate de percheziţie domiciliară la mai multe persoane ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei