Două noi aparate medicale donate pentru salvarea copiilor internaţi la Iaşi

2sf.maria2
2sf.maria1

Dimensiune font:

| 24-10-2022 23:22

 Spitalul pentru Copii primeşte un nou sprijin de la organizaţiile neguvernamentale. Cu ajutorul Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald's, Spitalul Sf.MariaIaşi a fost dotat cu un endoscop ORL, care va fi folosit în blocul operator, şi cu un aparat de testare a infecţiilor nosocomiale, ce vine la pachet cu 150 de teste.

Organizaţiile neguvernamentale fac încă un pas înainte şi dotează Spitalul pentru Copii din Iaşi. Este vorba de o nouă acţiune de sprijinire a copiilor făcută prin dotarea cu echipamente extrem de importante. „Aceste două echipamente au fost achiziţionate prin efortul unuia dintre cei mai mari susţinători ai noştri, Paul Drăgan. În expediţia sa, iniţiată în luna iulie pentru a urca pe vârful Kilimanjaro şi de a strânge fonduri pentru această cauză nobilă, am reuşit să strângem mai bine de 40.000 de euro. Banii au fost alocaţi achiziţionării acestor aparaturi şi consumabilelor necesare unei perioade de timp, a spus Andreea Cioban, directorul executiv al Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald's.

De aceste echipamente vor beneficia anual, în medie, 3000 de copii din toate judeţele Moldovei care vin la acest spital din cauza unor patologii grave.  „Am văzut ce se întâmplă în Iaşi, am văzut cum arată secţiile pentru copii. Practic, am văzut nevoia de astfel de aparate. Aşa am început campania de strângere de fonduri pentru a ajuta spitalul. A fost o expediţie unică, nu a fost simplu, dar mă bucură foarte mult că am reuşit să strâng toţi aceşti bani. Cei care au ales să doneze au înţeles ce înseamnă să faci bine, câtă nevoie este să faci bine în România. Mai mult decât atât, ce nevoie au copiii din această zonă de aceste aparate,  a spus Paul Drăgan, general manager al McDonald's în România.

Astfel se vor face paşi importanţi pentru a preveni infecţiile nosocomiale şi pentru ca Spitalul pentru Copii să aibă o incidenţă cât mai mică a incidentelor care au astfel de cauze. Aparatul este mobil, este digital, rezultatele analizelor se pot exporta în format electronic. Aparatul pentru infecţiile nosocomiale va testa în zonele critice încărcătura microbiană atât de pe suprafeţe, cât şi de pe tegumente. Vor fi testate atât suprafeţele din spital cât şi tegumentele personalului medical. Departamentul de Epidemiologie a fost instruit. S-au făcut deja primele testări, începem să facem graficele, intrăm deja în linie dreaptă cu tot ceea ce înseamnă supravegherea infecţiilor nosocomiale”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:46

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua sa soție
20/09/2024 15:04

Judecătorul Marian Enache (70 de ani), presedintele Curtii Constitutionale, s-a căsătorit in 2023 cu Irina Iuliana Costache (58 de ani), sefa Sectiei Cardiologie a Spitalulului „Sf. Spiridon” din ...

La Iași începe Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice
20/09/2024 10:56

Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Primăria Iasi, Directia Judeteană pentru Cultură Iasi, Centrul ...

Tangoul, o poveste a pasiunii și a artei în mișcare
20/09/2024 10:28

Tango-ul, un dans plin de elegantă si pasiune, a captivat inimile oamenilor din intreaga lume timp de mai bine de un secol. Originar din cartierele sărace ale Buenos Aires-ului si Montevideo-ului, acest dans ...

„Cămașa tradițională - meșteșug și mod de viață”
20/09/2024 10:02

În zilele de 21 si 22 septembrie 2024, pe Esplanada Palas Iasi va avea loc cea de a III-a editie Targului national „Cămasa traditională - mestesug si mod de viată”. Scopul manifestări ...

Un olandez a ajuns prizonier în Iaşi pentru următorii doi ani
20/09/2024 09:50

* a fost condamnat, dar cu suspendarea executării pedepsei * in timpul termenului de supraveghere, nu poate părăsi oraşului fără acordul Probaţiunii * trebuie să meargă periodic la intrevederile cu con ...

La Iași, doar două din zece locuințe sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale!
20/09/2024 09:49

* in judetul Iasi, 77.595 locuinte aveau, luna trecută, o asigurare PAID, iar cifra, surprinzător, este in crestere simtitoare * Comparativ cu anul 2014, de exemplu, numărul asigurărilor PAID a crescut, la ...

O şcoală din Pașcani a fost premiată de Comisia Europeană pentru predare inovatoare
20/09/2024 09:48

Şcoala Gimnazială Specială din Paşcani a fost laureată la categoria „Învăţămant secundar” pentru proiectul „Art therapy for Autism”, iar Grădiniţa „Ciupercuţa&rdqu ...

Casei de Pensii anunță modificări majore în privința plății ajutorului de deces
20/09/2024 08:48

Legea 360 din 2023, privind sistemul public de pensii aduce noutăţi şi in ceea ce priveşte acordarea ajutorului de deces. Şefa Casei de Pensii anunţă că prin noul act normativ, legiuitorul a extins cate ...

Într-o singură zi, 12 hoţi au scăpat de urmărirea penală
20/09/2024 07:52

* performanţa aparţine magistraţilor de la Judecătoria Paşcani * e vorba de furturi vechi, cu autori necunoscuţi, prejudicii relativ mici, in cea mai mare parte nerecuperate * aproape jumătate dintre pă ...

S-a dat semnalul de curățenie în cămine
20/09/2024 07:51

Campusul „Tudor Vladimirescu” din Iasi a prins deja viată. 200 de studenti au venit să ajute la curătenie inainte de inceperea noului an universitar. Tinerii se ocupă de toate treburile: văruit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei