INCHIDE

Organizații ale PSD, PNL, USR și AUR strâng semnături pentru candidatura lui Geoană, Diaconescu, Terheș, Birchall și alți independenți

Organizații ale PSD, PNL, USR și AUR strâng semnături pentru candidatura lui Geoană, Diaconescu, Terheș, Birchall și alți independenți

Un fenomen extrem de interesant are loc în această perioadă. Partidele mari și-au activat rețeaua de strâns semnături, dar totodată s-au activat și jocurile de culise. Conform surselor noastre, organizații ale PSD și PNL nu strâng semnături doar pentru Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, dar și pentru candidați independenți. De asemenea, cei de la USR sau AUR strâng și ei semnături pentru rivali, inclusiv pentru Diana Șoșoacă sau Cristian Terheș. Totul face parte din strategia fiecărui partid de a slabi adversarii direcți prin introducerea în cursa electorală a unor personaje care ar fi capabile ”să ciupească” de la adversarul direct procente care să le favorizeze candidatul propriu.

Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, potrivit legii.

Un alegător poate semna pentru mai mulţi candidaţi. Tocmai aici este cheia: pentru că un alegător poate susține mai mulți candidați, unde se strâng semnături pentru candidații proprii, tot acolo se strâng semnături pentru candidați independenți precum Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Diana Șoșoacă sau Ana Birchall.

Nu doar organizațiile de partid au apelat la stratagemă - De asemenea, oamenii lui Mircea Geoană strâng, la rândul lor, semnături pentru Cristian Terheș sau alți independenți.

Este un haos total, în care fiecare strânge semnături pentru fiecare, cu scopul final ca toți cei înscriși în cursă să ajungă să candideze la alegerile prezidențiale.

Care este adevărata miză

Conform surselor noastre, misiunea a fost încredințată doar organizațiilor mari, obișnuite cu jocuri politice complicate.

Interesul PSD și PNL fi unul strict politic: fărâmițarea votului avantajează partidele cu bazine electorale mari. Astfel, liderii PSD și PNL se așteaptă ca primul tur la alegerile prezidențiale să fie unul în care foarte mulți candidați să rupă o felie, dar cum liberalii și social-democrații au partidele cele mai mari, atunci Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au cele mai mari șanse de a ajunge în finala prezidențială.

Pentru a le reuși strategia, cei de la PSD și PNL au nevoie ca independenții să intre în cursa prezidențială.

După ce se vor fărâmița voturile în turul I, liderii PSD și PNL mizează pe o regrupare masivă a electoratului și se dă adevărata bătălie pentru fotoliul de la Cotroceni.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!