Conservă cu excremente de urs, „suvenirul” care se vinde în judeţul Covasna.

8

Dimensiune font:

| 06-12-2022 10:34

Un produs inedit se vinde, în această perioadă, într-un local din municipiul Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna. Este vorba de excremente de urs… la conservă. Produsul este comercializat pe post de „suvenir”, contra sumei de 40 de lei, de o companie care produce bere şi chipsuri pe plan local.

O cutie conține aproximativ 30 de grame de excremente, iar firma producătoare garantează că excrementele sunt autentic-secuieşti. Conforma etichetei de pe conservă, produsul conţine 100% excremente de urs brun transilvănean, „fără gluten, fără conservanţi, vegan”, iar nedeschis, îşi păstrează calitatea pe termen nelimitat în interiorul ambalajului. În schimb, după deschidere, trebuie „folosit” în termen de 22 de ore.

Reprezentanții Protecţiei Consumatorilor Covasna spun că produsul nu poate fi retras de la comercializare, pentru că pe ambalaj este specificat clar faptul că nu este destinat consumului uman.

Totuși, conţinutul poate fi scos din conservă şi „modelat ca plastilină”, astfel că un copil lăsat nesupravegheat l-ar putea ingera foarte uşor. Însă, ambalajul conţine şi un avertisment potrivit căruia produsul nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.

„Se vinde la noi în judeţ, am găsit la Târgu Secuiesc, într-un bar (…). Am înţeles că e un fel de suvenir, nu au putut să ne dea o explicaţie. Se dă şi un termen de valabilitate, care e aiurea, nu înţeleg la ce să dai termen de valabilitate dacă nu este produs alimentar. Traducerea nu este completă, se afirmă acolo că este produs secuiesc, produs în Székelyföld şi că se poate lucra cu el, se poate lua în mână şi mula ca o plastilină, aşa mi s-a explicat. Te-ai putea juca cu el, într-un fel, dar nu ştiu dacă e în regulă, ce se întâmplă dacă un copil se joacă cu el şi îl bagă în gură? Produsul costă 40 de lei, nu l-am retras de la vânzare pentru că nu este un produs alimentar, are avertismente, dar i-am sesizat şi pe colegii din Harghita, pentru că este produs la Sânsimion, în judeţul Harghita. Este foarte interesant de unde au prelevat acele materii organice, să le spunem aşa, şi dacă au avut aprobarea celor de la vânătoare, sau de la Romsilva, să se ducă în pădure să culeagă excremente de urs. Eu am rămas perplex când am văzut conserva, are 30 de grame, e o bucăţică mică înăuntru, e uşoară, dar nu mi-a venit să cred. Dacă are avertismentul, nu avem ce să facem, nu este produs comestibil, se pare că ar fi suvenir. Nu ştiu ce utilitate poate să aibă, decât, poate, dacă vrei să faci o farsă cuiva”, a explicat comisarul-şef adjunct al OPC Covasna, pentru presa locală.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
„Calea lui Moise”, locul spectaculos de pe Pământ unde marea se desparte în două
29/10/2024 16:36

„Calea lui Moise”, locul spectaculos de pe Pămant unde marea se desparte in două Brazilia găzduieste cateva fenomene naturale ciudate, dar unul dintre cele mai spectaculoase este „Calea ...

Festivități de amploare la Amsterdam, la cea de- 750-a anivesare a orașului
28/10/2024 11:59

Amsterdam a dat startul duminică unui an de festivităţi şi evenimente care marchează cea de-a 750-a aniversare a oraşului printr-o slujbă religioasă urmată de o petrecere zgomotoasă. În bazilica ...

Brașovul, inclus pe lista celor mai bune 25 de louri de vizitat din lume
25/10/2024 12:24

În lista anuală cu cele mai bune 25 de locuri din lume de vizitat in 2025 realizată de National Geographic este inclus si Brasovul, orasul medieval pe care publicatia il descrie ca fiind „poarta d ...

Radar pentru conflictele dintre oameni și urși
18/10/2024 14:15

Radarul Conflictelor Om-Urs, un prototip inovator de geamăn digital (Digital Twin), proiectat cu scopul monitorizării şi predicţiei conflictelor intre oameni şi urşi bruni in timp real, va fi prezentat pe ...

Castelul Mikes  din Covasna va găzdui Parada Cârnaților
13/10/2024 16:32

Castelul Mikes din localitatea Zăbala va găzdui, in prima parte a lunii noiembrie, cea de-a XIX-a ediţie a Paradei Carnaţilor. Conform tradiţiei, in cadrul acestui eveniment va fi organizat un concurs de ...

Care sunt orașele cu cei mai fericiți români
13/10/2024 14:45

Topul celor mai fericite orase din lume include două orase din Romania, care se clasează in topurile internationale ale bunăstării si fericirii urbane. Care sunt acestea si ce loc ocupă in clasamentul mond ...

Unde se află Tunelul celor 365 de stinți, unul dintre cele mai interesante calendare bisericești din Europa
13/10/2024 14:00

Două idei transpuse fericit in practică au făcut ca in staţiunea Straja, din Valea Jiului, să fie realizat unul dintre cele mai interesante calendare bisericeşti din Europa, pe un tunel in lungime de 54 d ...

Top 20 orașe care oferă cea mai bună mâncare
13/10/2024 12:30

Napoli din Italia, Johannesburg din Africa de Sud si Lima din Peru ocupă primele 3 locuri intr-un top al oraselor cu cea mai bună mancare din lume realizat de revista Time Out, relatează CNN. „Manca ...

În zbor alături de noblețea înălțimilor. Secretul vânătorii cu șoimi
13/10/2024 12:27

  În adancurile istoriei, undeva in stepele Asiei Centrale si in regiunile muntoase ale Mongoliei, a inceput o relatie sacră intre om si soim. Un parteneriat ce depăseste granitele timpului si spa ...

Laurisilva din Madeira, un monument important al UNESCO
13/10/2024 10:10

Laurisilva din Madeira, ce face parte din Parque Natural da Madeira, este o relicvă remarcabilă a unui tip de pădure de dafin răspandită in trecut. Pădurea de pe insula portugheză păstrează cea mai mar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei