ITM a încasat, din amenzi, aproape un milion de euro!
Dimensiune font:
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu a participat ieri la şedinţa de prezentare a activităţii desfăşurate în anul 2018 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi (ITM), instituţie care împlineşte în acest an 20 de ani de existenţă.
Din datele prezentate de conducerea ITM, la finalul anului trecut, în judeţul Iaşi erau înregistraţi 20.972 angajatori, faţă de 19.789 angajatori înregistraţi la finalul anului 2017. O creştere importantă s-a observat şi în ceea ce priveşte numărul de salariaţi, de la 177.539 persoane la finalul anului 2017, la 184.864 persoane la finalul anului trecut. În ce priveşte zilierii, anul trecut au fost înregistrate şi 235.697 zile de muncă, echivalentul a 1.029 salariaţi care ar fi lucrat întreg anul 2018. „Partea de control este o parte importantă a activităţii ITM. Astfel, în anul 2018 au fost efectuate 1.916 controale, fiind constatate 4.585 de neconformităţi. În total, au fost aplicate 922 de amenzi contravenţionale în valoare de 4,3 milioane de lei. De remarcat este şi faptul că inspectorii de muncă pun accent pe partea de prevenţie, fiind purtate discuţii periodice cu angajatorii pentru a respecta prevederile legale în vigoare. Anul trecut, pe adresa ITM Iaşi au fost transmise şi 1.088 petiţii”, a declarat Marian Şerbescu. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau