* zeci de mii de ieșeni, coloane ale marilor fabrici, steaguri, portrete și ore de așteptare în soare * așa începea 23 August în Iașul comunist * după defilare, orașul își lua însă sărbătoarea înapoi: cu mici, bere, muzică și ieșiri la iarbă verde

În dimineața de 23 August, tramvaiele aduceau spre centru muncitori din Nicolina și Zona Industrială, oameni din Tătărași, Alexandru cel Bun sau Păcurari, elevi și studenți chemați să participe la cea mai importantă demonstrație politică a anului. Oficial era o mare sărbătoare populară. În realitate, bucuria avea loc de adunare, responsabil de grup și, adesea, prezență obligatorie.

Pregătirile începeau cu mult înainte. Întreprinderile își alcătuiau coloanele, se stabileau traseele, se împărțeau steaguri și pancarte, iar tinerii și grupurile care aveau momente speciale repetau uneori săptămâni întregi. Mărturiile foștilor participanți vorbesc despre „mii și mii de oameni” plecați din Zona Industrială, iar documentele de partid din anii '70 indică pentru unele manifestări mobilizări de aproximativ 30.000 de persoane.

„La ora la care într-o zi normală începea schimbul în fabrică, de 23 August începea așteptarea. Oamenii stăteau grupați pe întreprinderi și instituții, sub soarele sfârșitului de vară, până când venea rândul coloanei lor. Pantofii de sărbătoare începeau să strângă, se căuta o sticlă cu apă, pancartele deveneau tot mai grele, dar în apropierea tribunei rândurile trebuiau să se îndrepte, steagurile să urce și lozincile să se audă”, a spus Mihai Dima, un pensionar de 85 de ani.

Palatul Culturii, decor pentru marea demonstrație

Centrul Iașului devenea pentru câteva ore o scenă uriașă. Prin zona Palatului Culturii treceau muncitori, militari, elevi, studenți și sportivi, într-o ordine stabilită dinainte. Deasupra mulțimii se ridicau tricolorul și steagurile roșii, portretele conducerii comuniste, panouri despre producție, recolte și „mărețele realizări”, iar oficialitățile urmăreau spectacolul de la tribună.

În anii '80, decorul devenise tot mai dominat de cultul lui Nicolae Ceaușescu. România de pe pancarte producea mai mult, construia mai mult și trăia tot mai bine, în timp ce oamenii care purtau acele pancarte cunoșteau cozile, magazinele slab aprovizionate, frigul din apartamente și restricțiile de energie. Tocmai această diferență explică de ce, în amintirile celor care au defilat, discursurile aproape au dispărut. Au rămas căldura, orele de așteptare, glumele între colegi și nerăbdarea de a trece odată de tribună.

După defilare veneau micii și berea

Adevărata zi liberă începea după terminarea ceremonialului. Familiile se împrăștiau prin oraș, spre parcuri și zone de agrement, se organizau spectacole, iar la terase și punctele de alimentație apăreau mici, crenvurști, bere și răcoritoare. În anii penuriei, simplul fapt că de sărbători se găseau mai ușor anumite produse făcea diferența.

„Aici începe și partea savuroasă a amintirii. După câteva ore de disciplină colectivă, ieșenii redeveneau familii, prieteni și vecini. Copiii se jucau cu stegulețele primite dimineața, adulții comentau cine reușise să lipsească de la defilare, cât se așteptase anul acesta și unde se găsea bere rece. Pentru un copil, 23 August putea însemna un suc și o înghețată; pentru părinți, o după-amiază liberă și o pătură întinsă pe iarbă”, a continuat Mihai Dima.

De aceea, memoria zilei este contradictorie. Unii își amintesc obligația și propaganda, alții muzica, aglomerația și ieșirea cu familia. Nu se exclud. Regimul organiza dimineața, iar oamenii încercau să-și recupereze după-amiaza.

Ultimul 23 August

În vara lui 1989, ritualul s-a repetat fără ca participanții să știe că asistă la ultima ediție. Au fost din nou coloane, portrete, steaguri și discursuri despre un viitor luminos. Patru luni mai târziu, regimul Ceaușescu se prăbușea, iar sărbătoarea care scosese generații întregi de ieșeni în stradă dispărea aproape peste noapte.

Au rămas fotografiile și o imagine greu de explicat celor născuți după 1989: un Iași în care zeci de mii de oameni plecau de acasă într-o dimineață fierbinte de august pentru a participa la o demonstrație de entuziasm organizată până la ultimul steguleț, așteptând momentul în care coloana se va risipi și va începe, în sfârșit, sărbătoarea lor.

Maura ANGHEL