INCHIDE

Strada Lăpușneanu se umple din nou de umbrele. Apel către ieșeni

Strada Lăpușneanu se umple din nou de umbrele. Apel către ieșeni

* „Feeria de culoare” revine pe Strada Lăpușneanu, iar ieșenii sunt invitați să contribuie direct la refacerea instalației * dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, lansează un apel pentru donarea de umbrele colorate, care vor fi montate în zona Galeriilor „Dumitru I. Grumăzescu”

„Feeria de culoare” revine pe Lăpușneanu

Una dintre cele mai iubite străzi ale Iașului se pregătește să-și recapete unul dintre decorurile care au făcut-o, în ultimii ani, ușor de recunoscut în fotografiile din centrul Iașului. Umbrelele colorate vor reveni în zona Galeriilor „Dumitru I. Grumăzescu”, iar proiectul va fi realizat, și de această dată, cu ajutorul comunității. Dr Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, îi invită pe ieșeni să doneze câte o umbrelă într-o singură culoare, astfel încât instalația să poată fi refăcută înaintea Sărbătorilor Iașului.

„Îmi doresc să fim și în acest an împreună în reluarea frumoasei tradiții care a adus «Feeria de culoare» pe Strada Lăpușneanu”, spune Aurica Ichim în apelul adresat publicului.

Ideea este simplă: multe donații mici pot reface un decor care, în edițiile anterioare, a schimbat aspectul străzii și a transformat zona din fața galeriilor într-un punct de oprire pentru ieșeni și turiști.

Ieșenii sunt invitați să doneze câte o umbrelă

Managerul Muzeului Municipal insistă asupra caracterului comunitar al proiectului. Cei care contribuie nu donează doar un obiect pentru o instalație urbană, ci devin parte din imaginea finală a străzii. „Vă rog pe fiecare în parte să donați câte o umbrelă, culoare uni, pentru că doar astfel putem realiza ceea ce ne-am propus”, transmite Aurica Ichim.

Umbrelele pot fi donate la Galeriile „Dumitru I. Grumăzescu”, de miercuri până duminică, între orele 9.00 și 17.00, dar și zilnic, la Galeria „Cupola” a Palatului Braunstein.

Organizatorii speră ca numărul donațiilor să fie suficient pentru ca „Feeria de culoare” să fie montată până la Sărbătorile Iașului, perioadă în care centrul orașului înregistrează un aflux important de vizitatori.

Umbrelele, din nou fundal pentru fotografiile din centrul Iașului

În anii în care instalația a fost prezentă pe Lăpușneanu, trecătorii se opreau frecvent pentru fotografii. Umbrelele suspendate au devenit astfel mai mult decât un decor temporar, intrând în imaginea unei străzi asociate de multă vreme cu promenada și cu viața culturală a centrului.

„Din experiența celorlalți ani, când se opreau și își făceau fotografii, trecătorii luau cu ei, indiferent unde îi purtau pașii, o frântură din Iași. Aș dori ca, venind pe Strada Lăpușneanu, să aveți sentimentul că sunteți parte din acest proiect și responsabili de zâmbetele și bucuriile trecătorilor”, spune managerul Muzeului Municipal.

Apelul are și o miză afectivă. Lăpușneanu este una dintre străzile care păstrează încă amintirea vechilor plimbări prin centrul orașului, iar instalația cu umbrele încearcă să readucă în actualitate tocmai această atmosferă.

Maura ANGHEL