Ieșenii sărmani au umplut cimitirele. Festinul de la praznice
* între colive împodobite, pachete pregătite cu grijă și oameni care așteaptă cu mâinile întinse, praznicele morților dezvăluie o lume a contrastelor * pentru unii ieșeni, pomenirea este și un prilej de mândrie gospodărească * pentru cei sărmani, poate fi una dintre puținele zile în care mănâncă pe săturate
În zilele de pomenire, așa cum au fost Ovideniile, cimitirele Iașului devin locuri de întâlnire între două lumi. De o parte sunt familiile care vin cu sacoșe pline de colaci, colivă și pachete pregătite pentru sufletele morților. De cealaltă, sărmanii, adulți și copii care așteaptă cu mâinile întinse să primească ceva de mâncare. Pentru ei din urmă, praznicele morților sunt adevărate festinuri.
Parada colivelor și mândria pachetelor împărțite
În zilele de praznic, cimitirele Eternitatea, Sfântul Vasile sau Sfinții Apostoli Petru și Pavel se umplu de oameni. Printre cruci, lumânări și flori, pomenirea morților capătă dimensiunile unui adevărat ritual social, în care credința se împletește cu tradiția, generozitatea și, uneori, cu o surprinzătoare competiție gospodărească.
Mai ales pentru bătrâni, pregătirea pomenilor este o chestiune de onoare. Pachetele trebuie să fie bogate, frumos aranjate, cu mâncare bună și, dacă se poate, mai îmbelșugate decât anul trecut. Nu lipsesc nici comparațiile între vecine, rude sau cunoscute. Cine a pus mai multe produse, cine a pregătit cele mai gustoase bucate, cine a împărțit mai mult.
Iar coliva are un loc aparte în această întrecere neoficială. Împodobită migălos, cu nucă, bomboane sau ornamente din zahăr, este admirată, gustată și comentată cu o seriozitate aproape festivă.
„Coliva ta a fost foarte aspectuoasă și gustoasă, a fost apreciată chiar și de părinte!”, a remarcat un bătrâni aflat la praznic în Cimitirul „Petru și Pavel”. Este genul de compliment care poate răsplăti ore întregi de muncă în bucătărie. Pentru o gospodină în vârstă, asemenea cuvinte sunt un motiv de mândrie. Reușita colivei devine aproape la fel de importantă ca numărul pachetelor împărțite.
Dincolo de această mică vanitate omenească există însă și o dorință sinceră de a cinsti memoria celor dispăruți. Pomenirea este o datorie sufletească, transmisă din generație în generație, iar masa pregătită pentru morți este împărțită celor vii.
Când cimitirul devine locul unde se astâmpără foamea
La câțiva pași de această desfășurare de bunătăți se află cealaltă față a praznicului. Oameni sărmani, unii îmbătrâniți de lipsuri, alții încă foarte tineri, așteaptă să primească o porție de mâncare.
Mâinile întinse primesc colaci, fructe, caserole cu mâncare, dulciuri sau bucăți de colivă. Pachetele se adună în sacoșe, iar pentru unii dintre cei care vin la cimitir tocmai acesta este rostul deplasării. În vreme ce familiile își pomenesc părinții și bunicii, oamenii nevoiași caută hrană pentru ei și, uneori, pentru cei rămași acasă. Imaginea are ceva tulburător. Cei care împart se preocupă să nu lipsească nimic din pomenile pregătite pentru morți. Cei care primesc se bucură de alimente pe care poate nu și le permit în zilele obișnuite.
Pentru sărmani, praznicul poate însemna o masă bogată, uneori mai multe. Nu este o sărbătoare a belșugului lor, ci una a belșugului altora, din care primesc și ei o parte.
După praznic, cimitirele se golesc. Colivele au fost lăudate, pachetele împărțite, lumânările s-au stins. Familiile se întorc acasă cu sentimentul datoriei împlinite. Pentru cei nevoiași, sărbătoarea se termină odată cu ultima bucată de mâncare.
Morții au parte de pomenire. Cei vii, de o masă. Foamea nu ține cont de calendarul bisericesc.
Maura ANGHEL