ANAF pregătește o schimbare majoră pentru toate firmele din România!
Toate firmele din România vor fi încadrate, până la sfârșitul anului 2027, în trei categorii de risc fiscal: mic, mediu sau ridicat. ANAF pregătește un sistem prin care va trata diferit contribuabilii, în funcție de istoricul și comportamentul lor fiscal, inclusiv de activitatea administratorilor.
Anunțul a fost făcut miercuri de președintele ANAF, Adrian Nica, la conferința „Bugetul și fiscalitatea anului 2027”, organizată de CursDeGuvernare în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București.
Potrivit șefului Fiscului, contribuabilii cu risc scăzut vor fi considerați firme oneste, care își achită obligațiile fiscale și contribuie la realizarea veniturilor bugetare. În schimb, societățile cu risc ridicat vor intra cu prioritate în atenția structurilor de control.
Un element important al noii evaluări va fi istoricul administratorilor. ANAF nu va trata în același mod o firmă care funcționează de 30 de ani și își plătește constant taxele și o societate ai cărei administratori au avut, în ultimii zece ani, zeci de firme vândute cu datorii sau abandonate.
Adrian Nica a precizat că instituția a trecut deja la o analiză centralizată a riscului fiscal, prin intermediul unor sisteme informatice care permit corelarea datelor fiscale și contabile ale contribuabililor.
În prezent, ANAF a identificat aproximativ 1.800 de societăți comerciale cu risc fiscal ridicat. Informațiile au fost transmise structurilor de control, iar aceste companii urmează să fie vizate de inspecții fiscale.
Alte aproximativ 7.000 de firme, încadrate în categoria de risc mediu, au primit notificări în urma analizării comportamentului fiscal din 2024. Șeful ANAF a recunoscut că unele dintre notificări nu au explicat suficient motivele avertizărilor și a anunțat că, pe viitor, acestea vor fi personalizate.
Cursuri gratuite pentru firme și contabili
ANAF intenționează ca în 2027 să organizeze cursuri gratuite, atât fizice, cât și online, pentru contribuabili și profesioniștii din domeniul fiscal și contabil. Scopul este explicarea modului în care instituția corelează informațiile din declarații și verifică documentele depuse.
Totodată, în luna noiembrie, instituția urmează să publice prima metodologie de control fiscal dedicată sectorului agricol. Documentul va fi revizuit anual, în funcție de evoluția jurisprudenței.
Pentru anul viitor sunt pregătite și metodologii de control pentru alte domenii de activitate, la elaborarea cărora ANAF intenționează să implice și mediul universitar. Raluca STROE
Subiecte asemanatoare
România, în genunchi sub povara datoriilor! 150 de miliarde de lei deficit și 60 de miliarde aruncate doar pe dobânzi!
Bugetul pe 2027 se anunță unul de austeritate. Ce pregătește Guvernul
Alarmă economică: România a ajuns la cel mai mare deficit comercial din istorie!
Masacru terorist la Cracovia. Polonia, în doliu național
Noul Mercedes-Benz C-Class electric, prezentat de Casa Auto
Salariul minim din România, sub semnul întrebării în 2027
Fermierii vor putea cumpăra motorina fără acciză direct de la pompă
Coiful de la Coțofenești, salvat după furt, revine în muzeu
Vin reformele PSD!
Profesorii care au făcut grevă în 2023, loviți la vechimea în muncă!
Scandal uriaș în sistemul bancar! Zece bănci, acuzate că au umflat artificial ROBOR-ul
Rețeta zilei: Gulaș de ciuperci cu găluște pufoase, o mâncare care încălzește sufletul
ANAF pregătește o schimbare majoră pentru toate firmele din România!
Detaliul ascuns de pe sticluța de esență de vanilie care poate schimba gustul desertului tău
Iașul dă lovitura în educația digitală! UAIC câștigă patru dintre bursele naționale ANIS
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Investiții de peste 3,4 milioane de lei în energie verde la două școli speciale din Iași
Ieșenii își pot verifica gratuit glicemia în două locuri din oraș!
3,3 miliarde de lei pentru diabet, într-un singur an! CNAS pregătește schimbări pentru pacienți
UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!
Atelierul medieval de scris de mână, readus la viață în inima Iașului
Control judiciar pentru patru agresori din Voinești
Iașul devine o galerie de artă în aer liber! 23 de echipe pregătesc vitrine de poveste, cu premii de 10.500 de euro
Iașul afacerilor de sute de milioane, cu profituri mici sau pierderi
Panică în prag de iarnă! Primăria Iași caută 160 de milioane de lei pentru a ține caloriferele fierbinți
Statul, client de milioane pentru firmele din Iași
Kayaköy, orașul unde timpul s-a oprit și poveștile încă trăiesc
O cameră de supraveghere cu funcții speciale atrage atenția în oferta Dedeman de Black Friday
Greșeli la locul de muncă care pot schimba totul mai repede decât crezi
Peste 200 de animale de companie vor beneficia de vaccinare gratuită în cadrul campaniei „USV CU Tine”, organizată la Iași
COMUNICAT DE PRESĂ OPIA aduce un omagiu veteranilor din teatrele de operații 11 noiembrie 2026
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Scandal pe banii românilor! AUR îl ia la țintă pe ministrul finanțelor
Partidul Snobilor Deconectați
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor