INCHIDE

USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!

USV CSM Iași, la prima înfrângere, dar locul 2 rămâne intact!

S-a rupt invincibilitatea! USV CSM Iași a suferit prima înfrângere a sezonului, după ce a pierdut cu 1-2 derby-ul disputat în deplasare cu CSM Vaslui, în etapa a VII-a a Ligii a III-a, Seria 1. Un meci în care ieșenii au controlat mare parte din prima repriză, au avut ocazii și nu mai puțin de șapte cornere, dar au plecat în cele din urmă fără niciun punct.

Prima repriză a fost una în care USV CSM Iași a pus presiune constantă și a arătat de ce se afla în partea de sus a clasamentului. Ocaziile au venit, cornerele s-au adunat, însă golul a refuzat să apară. Vasluiul a rezistat, iar la pauză tabela arăta 0-0.

Totul s-a schimbat însă imediat după revenirea de la cabine. În minutul 46, o ezitare în defensiva ieșeană a fost taxată fără milă de gazde. CSM Vaslui a deschis scorul, iar USV CSM Iași a încercat să răspundă.

În minutul 56, Marin a fost aproape de egalare, dar șutul său a trecut puțin pe lângă poartă. La faza imediat următoare, lovitura a venit din nou în poarta Iașului: Vasluiul a profitat încă o dată de o eroare și s-a desprins la 2-0.

Ieșenii nu au renunțat. Unghianu a avut o șansă importantă în minutul 60, iar zece minute mai târziu a încercat un voleu după o așezare excelentă cu capul a lui Marin. Mingea a trecut însă peste poartă.

Presiunea avea să dea roade în minutul 82. USV CSM Iași a obținut penalty, iar Marin a transformat fără emoții și a reaprins speranțele unei reveniri spectaculoase.

Finalul a fost pe muchie de cuțit. Ieșenii s-au aruncat în atac, iar egalarea a fost la un pas să vină chiar în ultima fază. Marin a executat o lovitură liberă de la marginea careului, însă mingea a trecut peste transversală.

Fluier final: CSM Vaslui – USV CSM Iași 2-1. Prima înfrângere a sezonului pentru formația ieșeană, dar și un meci în care două greșeli din debutul reprizei secunde au făcut diferența. „A fost un meci cu două părți clar diferite. O primă repriză în care ne-am creat oportunități de a marca și n-am reușit. (...) O a doua repriză în care s-au consemnat, pe început, două greșeli mari ale apărării noastre, care ne-au și costat până la final o înfrângere”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul ieșenilor, Cristian Ungureanu. Daniel LEONTE