A murit unul dintre cei mai mari urși panda din lume
Dimensiune font:
Un panda gigant oferit Taiwanului de către China în urmă cu 14 ani, în timpul unei perioade în care relaţiile diplomatice cunoscuseră o îmbunătăţire între cele două părţi, a murit sâmbătă după ce a suferit o serie de accidente vasculare cerebrale, a anunţat grădina zoologică din Taipei, relatează AFP.
Grădina zoologică a precizat că Tuan Tuan, un mascul în vârstă de 18 ani, a murit sâmbătă, după ce cu o zi înainte instituţia anunţase că boala animalului s-a agravat şi că este imposibil să se menţină o calitate adecvată a vieţii acestuia, chiar şi cu ajutorul medicamentelor.
Tuan Tuan şi partenera sa, Yuan Yuan, ale căror nume înseamnă "unitate" şi "reunire" în limba chineză, au fost oferiţi de către China în 2008 Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră parte a teritoriului său, într-un gest ce simboliza o îmbunătăţire a relaţiilor lor, în prezent aflate la cel mai scăzut nivel.
"Echipa noastră medicală a confirmat că inima lui Tuan Tuan a încetat să mai bată la ora 05:48 GMT", a afirmat instituţia într-un scurt comunicat.
Panda a fost anesteziat pentru o scanare CT sâmbătă, iar echipa medicală a decis "să-l lase pe Tuan Tuan să doarmă", imaginile arătând că starea lui era "ireversibilă", au afirmat oficiali ai grădinii zoologice.
"Ar fi fost extrem de dureros şi de riscant pentru Tuan Tuan să fie reanimat după anestezie", a spus Eric Tsao, un purtător de cuvânt.
Veterinarii au descoperit în august că Tuan Tuan era bolnav după ce în urma analizelor s-a constatat că panda avea o leziune cerebrală.
Gradina zoologică, care bănuia că animalul suferea de o tumoare cerebrală, îi asigura de luna trecută îngrijiri paliative.
La sfârşitul lunii octombrie, medici veterinari chinezi au fost invitaţi de Taiwan să viziteze ursul panda.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau