Un om a murit după ce două nave s-au ciocnit pe Canalul Sulina
O persoană a murit vineri, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit vineri, pe Canalul Sulina. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au explicat cum s-a petrecut accidentul naval pe Canalul Sulina. „O ambarcaţiune de pescuit, la bordul căreia se afla doar conducătorul acesteia, şi o ambarcaţiune de agrement ce avea la bord trei persoane, inclusiv conducătorul, au intrat în coliziune. În urma impactului ambarcaţiunea de agrement s-a scufundat. Un pasager în vârstă de 34 de ani, localnic din Partizani, şi-a pierdut viaţa. La faţa locului au ajuns o şalupă ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, precum şi o ambarcaţiune a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea”, au transmis reprezentanţii ANR. Ei au menţionat că a fost deschis un dosar de cercetare, iar investigaţiile sunt coordonate de Căpitănia Zonală Tulcea şi Poliţia Transporturi Navale Tulcea pentru a se stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, prin apel la 112, în cazul producerii unui accident naval pe Canalul Sulina, în dreptul localităţii Partizani. În eveniment au fost implicate două ambarcaţiuni. Într-una se afla doar conducătorul acesteia, iar în cealaltă erau trei persoane. În urma impactului, o persoană a murit.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Salariu de 70.000 de euro pe an pentru un paznic de câini
Britney Spears s-a internat voluntar la dezintoxicare după arestarea din martie
Bancul Zilei
Ireal! Acestea sunt sumele găsite în casa fraților Acatrinei, cea spartă la Iași de hoți. Nu ar fi fost angajați vreo zi, dar sunt condamnați pentru trafic de persoane
Rezultate LOTO 6/49, 22 martie 2026: Numerele extrase la tragerile de duminică
Adriana Bahmuțeanu, plângere penală împotriva lui Honorius Prigoană. Ce acuzații îi aduce jurnalista
Simona Halep, din nou îndrăgostită? Detaliul care a dat-o de gol pe româncă. Chiar ea le-a transmis fanilor
La 74 de ani, practică sexul tantric și se laudă cu partide intime întinse pe 7 ore! „E cea mai pură formă de iubire!”
Instanța din Iași a refuzat căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani și o fată de 16 ani. Cei doi voiau să își oficializeze relația de iubire
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate