INCHIDE

Omul zilei: Elena Moşuc

 „Donizetti Heroines”, album editat de Sony Classical, cuprinzând scenele cele mai însemnate ale eroinelor lui Gaetano Donizetti, va fi lansat pentru prima dată în România, la Iaşi, în prezentarea criticului muzical Costin Popa. Evenimentul va avea loc în pauza spectacolului „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, programat de Opera Naţională Română Iaşi pe 15 decembrie, de la ora 18.30. Protagonista celor două momente va fi soprana Elena Moşuc, invitata specială a serii, alături de dirijorul Ivo Lipanovic, de la Opera Naţională Croată Zagreb.
Elena Moşuc şi-a făcut studiile muzicale la Iaşi, fiind absolventă a Conservatorului (astăzi - Universitatea de Arte) „George Enescu” (1990 – 1994). Este Doctor în muzică „summa cum laude” al Universităţii de Muzică din Bucureşti. Încă din studenţie, a strălucit pe scena Operei ieşene în roluri complexe, precum „Regina Nopţii”, „Lucia”, „Gilda” şi „Violetta”. În 1990 câştiga Premiul I la exigentul concurs muzical internaţional ARD, organizat la München, iar în anul următor a triumfat în competiţia de la Monte Carlo. După o serie de distincţii prestigioase în lumea muzicală, în România i-a fost acordat în 2005, prin decret prezidenţial, titlul de „Ofiţer al Artelor”, înaltă recunoaştere a meritelor sale excepţionale. În 2009 a devenit prima româncă şi prima soprană din estul Europei căreia i s-a decernat Premiul „Lina Pagliughi: Siola d’oro”, oferit de Asociaţia Criticilor din Italia.
Ataşată în mod particular de Opera din Zürich, unde şi-a demonstrat talentul şi dăruirea pentru scenă în roluri diverse, încă de la începutul carierei, Elena Moşuc a fost invitată, de asemenea, să cânte pe unele dintre cele mai faimoase scene de operă europene (Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Londra, Roma, Veneţia, Milano), dar şi din Japonia şi China. A fost aclamată în templul mondial al muzicii, la celebra Scala din Milano, iar evoluţiile sale la Opera de Stat din Viena, la Covent Garden din Londra, Deutsche Oper Berlin, Bayerische Staatsoper din München sau New National Theatre din Tokyo au avut ecouri răsunătoare, potrivit criticii de specialitate. Elena Moşuc şi-a câştigat renumele de „soprană de excepţie, una dintre cele mai versatile şi mai expresive din lume”, dar nu a încetat să dea concerte şi să apară în spectacole de operă organizate în România. Publicul ieşean a redescoperit-o în acest an, în cadrul primei ediţii a Galei Premiilor Operelor Naţionale Iaşi, dar şi a Festivalului Internaţional al Educaţiei – FIE.
Pentru spectacolul „La Traviata”, a cărui protagonistă va fi, pe 15 decembrie, la Opera ieşeană, biletele s-au epuizat. Spectacolul va putea fi urmărit însă şi online, pe www.operaiasi.ro. (Gina Popa)

Înregistrările pentru albumul „Donizetti Heroines” au avut loc la Lisinski Concert Hall, Elena Moşuc fiind acompaniată de Croatian Radio-Television Symphony Orchestra şi Croatian Radio-Television Choir, sub bagheta dirijorului Ivo Lipanovic.

„Donizetti Heroines” © Foto Susanne Schwiertz

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!