INCHIDE

Alarmă pentru firmele din Iași: 37 de insolvențe într-o singură lună

Alarmă pentru firmele din Iași: 37 de insolvențe într-o singură lună

Val de insolvențe în România, iar Iașul nu face excepție. Nu mai puțin de 869 de dosare noi de insolvență au fost deschise la nivel național în septembrie 2026, potrivit datelor RisCo.ro. Capitala conduce detașat, însă și județul Iași apare într-o zonă care ridică semne de întrebare: 37 de firme au ajuns în insolvență numai într-o singură lună.

Cifra plasează Iașiul printre județele cu un număr important de dosare noi. Pentru comparație, Bihorul a înregistrat 39 de dosare, în timp ce Aradul și Prahova au avut câte 19. Cu alte cuvinte, Iașul a ajuns la aproape 4% din toate insolvențele înregistrate în România în luna septembrie.

Iar imaginea devine și mai interesantă atunci când Iașul este privit alături de celelalte mari centre economice. Bucureștiul a explodat la 195 de dosare, reprezentând aproximativ 22% din totalul național. Clujul a trecut de 50 de dosare și a înregistrat o creștere de 20% față de septembrie 2025, în timp ce Constanța a ajuns la 55 de dosare, după o creștere spectaculoasă de 112%.

Un semnal care nu poate fi ignorat

Pentru mediul de afaceri ieșean, cele 37 de dosare reprezintă un semnal care nu poate fi ignorat. Numărul nu înseamnă că toate companiile din județ sunt în dificultate, însă arată că presiunea financiară resimțită de firmele din România se regăsește și în economia locală.

La nivel național, unele domenii sunt pur și simplu lovite în plin. Restaurantele au înregistrat o creștere de 233% a insolvențelor, transporturile rutiere de mărfuri și serviciile de mutare au urcat cu 73%, iar construcțiile de clădiri rezidențiale și nerezidențiale au ajuns la 54 de dosare, cu 38% peste nivelul de anul trecut.

În acest context, și firmele ieșene trebuie să fie extrem de atente la partenerii cu care lucrează. Riscul nu vine doar din propriile probleme financiare, ci și dintr-o factură neîncasată, un client care intră în insolvență sau un furnizor care nu își mai poate respecta obligațiile.

De altfel, datele RisCo arată că firmele românești au început să verifice tot mai atent cu cine fac afaceri. Peste 100.000 de rapoarte privind clienți și incidente la plată au fost generate între iunie și august 2026, iar în aceeași perioadă au fost verificate peste 20.000 de firme unice.

Pentru Iași, cifra de 37 de insolvențe într-o singură lună vine, astfel, într-un moment în care prudența devine esențială. Într-o economie în care sute de companii ajung lunar să ceară protecția procedurii de insolvență, verificarea unui partener înainte de semnarea unui contract poate face diferența dintre o colaborare profitabilă și o gaură serioasă în buget.

869 de dosare într-o singură lună la nivel național și 37 numai în Iași. Sunt cifre care arată că pentru companii, atenția la bani, contracte și parteneri nu mai este opțională. Carmen DEACONU