Festivalul Inimo: „Părintele Damaschin e lecţia pe care n-o vedem”

1inimo2
1inimo3
1inimo4

Dimensiune font:

| 22-08-2022 09:06

La sfârșitul săptămânii trecute, în Copou a fost spectacol, voie bună, bucurie, dar mai ales mii ieşeni cu inimi mari. Aşa putem spune despre oamenii care au decis să se distreze, dar şi să facă o faptă bună.

Îla sfârșitul săptămânii trecute, în Copou a fost spectacol, voie bună, bucurie, dar mai ales mii ieşeni cu inimi mari. Aşa putem spune despre oamenii care au decis să se distreze dar şi să facă o faptă bună. Cu ajutorul celor care au venit pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi, pentru a lua parte la Festivalul Inimo, 10.288 de copii sărmani vor pleca la şcoală cu hăinuţe noi, încălţăminte bună dar şi cu rechizite şi ghiozdane la fel de noi.

„Circulă o vorbă care, paradoxal, e şi adevărată. Educaţia e salvarea acestei ţări. Tocmai de aceea 10.228 de copii, datorită vouă, în această toamnă vor merge la şcoală complet echipaţi. Pe lângă asta, părintele Dan Damaschin mai are aici, în Iaşi, două centre de excelenţă, iar al treilea este pe drum. Va funcţiona din această toamnă. Aici învaţă 90 de copii. Ei primesc casă şi masă, plus alţi 20 de bursieri în oraş. Zic că merită aplauze. Mulţumesc, Iaşi, pentru povestea asta! Cu siguranţă la anul vor fi 15.000 de copii. Trebuie doar să ieşim din rând şi să abandonăm confortul, propriul nostru confort. Aici, în Iaşi, este dovada că se poate. O dovadă pentru care eu tot spun: România, te iubesc! Mulţumesc, Iaşi, pentru experienţa asta! Împreună am început o experienţă tare frumoasă”, a spus jurnalistul Alex Dima.

Smiley şi-a întrerupt concertul pentru a spune cât de mult aprecizăt iniţiativa preotului Dan Damaschin de a organiza un festival al familiei, şi de a ajuta peste 10.000 de copii să meargă la şcoală cu haine, rechizite şi ghiozdane noi. Celebrul artist a menţionat că astfel de gesturi pot fi făcute oricând de fiecare dintre noi, chiar şi la o scară mai mică. „Pentru tot efortul ăsta pe care îl face părintele Damaschin, şi bănuiesc că sunt o grămadă de oameni în jurul lui, merită toată aprecierea noastră. Merită urmat acest exemplu de fiecare dintre noi. Nu neapărat pentru 10.000 de copii, dar măcar pentru unul. Cred că dacă am face fiecare câte un efort pentru cineva de lângă noi, atunci lumea asta ar fi mai bună, ar deveni mai bună. Am vedea schimbări cu adevărat dacă nu am aştepta de la alţii", a afirmat Smiley în timpul concertului susţinut la festivalul Inimo.

Un mesaj profund şi emoţionant a avut şi omul de televiziune Dan Negru. Săracule! E o vorbă pe care o aud de multe ori. Sărăcia a devenit batjocora unor influenceri sau vedete. În lumea civilizată există campanii împotriva sărăciei. Noi o privim cu aroganţa roabelor cu şampanie din cluburile de fiţe. L-am întâlnit în aceste zile, la Iaşi, pe părintele Damaschin. Sunt mii de copii amărâţi, de familii nevoiaşe care-i poartă recunoştinţa. Părintele Damaschin e lecţia pe care n-o vedem”, a spus Dan Negru.  

Pe aceeaşi scenă au urcat şi cei de de la trupa Vunk, surorile Beregoi, iar în cursul zilei cei care au venit pe stadionul Emil Alexandrescu au avut ocazia să-i asculte pe Mioara Velicu, artiştii de la Rapsozii Botoşanilor şi Fanfara de la Chetriş.

Seara a fost închisă de DJ Mandu. Direcţia 5, Damian Drăghici, Andra şi ansamblul etno-folcloric Plăieşii, au venit la rândul lor să cânte gratuit pentru a-i ajuta pe copiii sărmani.

„Noi cinstim familia, cinstim viaţa şi copiii”

În ultima zi de festival pe scena de pe stadionul Emil Alexandrescu au urcat nazdrăvanii de la Gaşca Zurli, artiştii de muzică populară Laura Lavric, Gelu Voicu şi Carmen Macovei. În cursul serii au susţinut recitaluri The Motans, Feli, Connect-R şi Ştefan Bănică jr.

Festivalul Inimii înseamnăo serie de evenimente şi manifestări artistice care sunt organizate de preotul Dan Damaschin, parohul bisericii din incinta celei mai mari maternităţi din zona Moldovei, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna”.

Spre deosebire de alte festivaluri care sunt organizate în ţară, intrarea la Festivalul Inimo a fost gratuită. Accesul s-a făcut în baza unei invitaţii primite în schimbul unei donaţii.

Cu banii strânşi, preotul Dan Damaschin, prin Asociaţia Glasul Vieţii, va achiziţiona îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şi ghiozdane pentru 10.228 de copii. De câţiva ani buni, preotul Damaschin are în grijă câteva mii de copii care provin din familii fără posibilităţi financiare. În fiecare vară el duce în tabără la mare peste 1.600 de copii. Dar acţiunile lui de caritate nu se opresc aici. Ele se fac şi de Paşte, de Crăciun şi odată cu începerea anului şcolar. Lumea vine în număr mare la noi la festival. Vin râuri, râuri. Acum nu ştiu să spun dacă o fi fluviu de oameni, dar e un număr impresionant de persoane care vin zilnic la evenimentele organizate de noi. Este un eveniment unic, dat fiind că noi cinstim familia, cinstim viaţa şi copiii. Pe de altă parte, nu doar ne simţim bine, ci facem bine. Toţi cei care vin aici nu au venit doar să se distreze, ci să ajute şi un copil sărman care fără ajutor nu ar putea merge la şcoală. Cu banii de la toţi cei care donează, după ce vom achita câteva cheltuieli inerente, îi vom pune deoparte şi vom ajuta cât de mulţi copii putem”, a spus preotul Dan Damaschin.

La festival au venit familii întregi, dar şi bunicii şi-au însoţit nepoţii la spectacolele de pe Stadionul „Emil Alexandrescu”. Printre ei şi doamna Mariana şi nepoatele sale. Una dintre ele e în scaun cu rotile. Cu toţii s-au bucurat alături de ceilalţi ieşeni de spectacolul susţinut de surorile Beregoi. Pentru că ştim ce înseamnă greutăţile vieţii am venit să donăm şi noi nişte bănuţi. Nepoatele se vor distra iar noi vom fi alături de ele şi, la rândul nostru, ne vom simţi şi noi bine. Ar trebui să fie mai multe astfel de evenimente pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în necaz. Am fi cu toţii mai buni”, a spus doamna Mariana.

Chiar dacă, de azi, spectacolele caritabile nu mai sunt, fiecare dintre noi poate face în continuare donaţii pentru copii şi nevoiaşi fie la biserica de la Maternitatea „Cuza Vodă”, fie la Asociaţia Glasul Vieţii. Laura RADU

 

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Dimitrie Cantemir, cu sediul in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/485.389, e-mail: primaria.dtcm@yahoo.com, cod fiscal 3394295. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -suprafata totala de 20,00 ha, teren extravilan, pasune comunala, apartinand domeniului privat al Comunei Dimitrie Cantemir, situata in sat Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir, judetul Vaslui, conform H.C.L. Comuna Dimitrie Cantemir nr. 27/06.05.2025 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificata astfel: -Lot 1 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 875; -Lot 2 -sat Hurdugi, 10,00 ha, Tarla 69, Parcela 873. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Dimitrie Cantemir. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 20 Lei/exemplar, care se achita in numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 29.05.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00, la sediul Comunei Dimitrie Cantemir, comuna Dimitrie Cantemir, sat Hurdugi, Str. Principala nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.05.2025.
Trafic de coșmar, în acest an, pe zeci de străzi din oraș
18/05/2025 23:59

ApaVital a solicitat avizul Primăriei pentru o serie de lucrări de modernizare a retelelor de alimentare cu apă si canalizare in municipiul Iasi. Aprobările vin la pachet cu o conditie esentială: „lu ...

Meșterii populari i-au chemat pe ieșeni la târg, în sunet de bucium
18/05/2025 23:46

* spre a atrage publicul, meşterii populari au amenajat ateliere si demonstraţii practice, iar vizitatorii, mai ales copiii şi tinerii, au avut prilejul de a afla cum lucrau bunicii sau străbunicii lor Sun ...

O nouă realizare uimitoare a studenților de la UMF Iași
18/05/2025 23:45

* studenţii de la Facultatea de Bioinginerie Medicală au reuşit imposibilul: au transformat ecografiile şi RMN-urile in modele 3D reale, care ajută medicii să planifice mai bine operaţiile - chiar şi in ...

Terapie nutriţională personalizată, la IRO
18/05/2025 23:44

* serviciile, oferite exclusiv de dieteticieni nutriţionişti autorizaţi, cu experienţă in lucrul cu pacienţii oncologici, sunt gratuite * durata unei consultaţii este de 30 de minute, iar pacienţii nu a ...

Urs semnalat în apropierea Mănăstirii Florești, județul Vaslui. Locuitorii sunt sfătuiți să evite zona
18/05/2025 19:36

Autoritătile au emis in această după-amiază un mesaj Ro-Alert pentru a avertiza populatia cu privire la prezenta unui urs in apropierea Mănăstirii Floresti, situată in zona comunelor Ivănesti si Poi ...

  Ce mai caută angajatorii în 2025?  Top 10 joburi bine plătite la Iași, chiar și fără facultate
18/05/2025 18:21

Piata muncii din Iasi trece printr-o transformare vizibilă. În 2025, nu mai contează atat de mult ce diplomă ai, ci ce stii să faci. Companiile locale sunt tot mai dispuse să angajeze oameni fără f ...

GALERIE FOTO -- Cultura ideilor atrage mase. Mircea Cărtărescu și Horia Patapievici, spectacole de gândire cu săli arhipline la Iași
18/05/2025 14:29

Romanian Creative Week a demonstrat din nou, la Iasi, că forta ideilor poate umple săli intregi si poate reconecta publicul larg cu valorile culturii scrise. Mii de participanti, de la elevi de liceu la iubit ...

„Răni și renaștere”, când suferința devine cuvânt. O carte-confesiune, un eveniment despre forța de a te rescrie
18/05/2025 14:18

Pe 26 mai 2025, de la ora 14:00, Aula „George Emil Palade” a Universitătii de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi va găzdui un eveniment editorial profund: lansarea volumu ...

Ieșenii nu se îngrămădesc la vot!
18/05/2025 14:07

În turul al doilea al alegerilor prezidentiale, pană la ora 12,20, la Iasi votaseră 157.577 cetăteni, reprezentand un procent de 19,44 la sută din cei 810.595 ieseni inscrisi pe listele permanente. P ...

România, în elita gândirii. Mențiune la Olimpiada Internațională de Filosofie, câștigată de un elev din Iași
18/05/2025 13:51

Romania s-a remarcat la cea de-a 33-a editie a Olimpiadei Internationale de Filosofie, desfăsurată in perioada 15–18 mai in Italia, printr-o distinctie onorantă obtinută de elevul Matei-David Serban d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei