Calendar Ortodox 23 octombrie Povestea unor vieți care au lăsat urme adânci

Calendarul ortodox din 23 octombrie îi pomenește pe Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu și pe Sfântul Cuvios Macarie Romanul.

Pe 23 octombrie, trei destine deosebite sunt aduse în atenția credincioșilor. Un episcop din primele secole creștine, un preot român care a trecut prin încercările comunismului și un pustnic despre care tradiția spune că a dus o viață de nevoință, sunt pomeniți astăzi în calendarul ortodox.

Un drum greu spre Ierusalim și o amintire puternică

Sfântul Apostol Iacob, cunoscut ca „rudenia Domnului”, este menționat în Scriptură ca fiind apropiat de Hristos, nu ca unul dintre cei 12 Apostoli, ci dintre cei 70. De aceea, mai este numit și Iacob, rudenia Domnului.

După Înviere, Hristos i S-a arătat în mod special lui Iacob. Tradiția spune că Domnul l-a rânduit atunci conducător al creștinilor din Ierusalim și i-a descoperit taine ale slujirii liturgice. În Ierusalim, Iacob era foarte respectat și iubit de credincioși.

Viața sa era plină de rugăciune și simplitate. Se spune că se ruga atât de mult în genunchi, încât pielea genunchilor s-a îngroșat. În Epistola către Galateni, este numit unul dintre „stâlpii Bisericii”.

Un moment cheie din viața lui a fost Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50, când, datorită înțelepciunii sale, s-a hotărât ca cei care veneau la credință să nu fie obligați să urmeze legea lui Moise. Această decizie a influențat profund Biserica primară.

Scrieri care au trecut proba timpului

De la Sfântul Iacob a rămas o epistolă în Noul Testament, apreciată pentru sfaturile clare despre viața creștină, credință și răbdare. Sub numele lui este cunoscută și o Sfântă Liturghie, oficiată și astăzi în unele Biserici Ortodoxe la 23 octombrie și în duminica de după Nașterea Domnului. Sfântul Iacob a murit ca martir în anul 62, fiind aruncat de pe aripa templului și ucis cu pietre. Tradiția spune că s-a rugat pentru cei care îl omorau.

Troparul, glas 2:
Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic eşti de neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Pași grei prin încercări și credință neclintită

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în 1905, la Cavadinești, județul Galați, într-o familie săracă. Mama i-a murit când era mic, iar tatăl nu a mai putut avea grijă de el, așa că a crescut cu bunica sa, Ioana.

Bunica l-a învățat despre Dumnezeu și Maica Domnului cu vorbe simple, pe înțelesul unui copil. Îi spunea mereu că Maica Domnului îi va fi mereu alături și să se roage ei. Aceste cuvinte i-au rămas adânc în suflet.

Copilăria lui Constantin Sârbu a fost marcată de lipsuri. A urmat școala, a avut rezultate bune, dar a fost nevoit să renunțe la Școala de cântăreți bisericești din cauza taxelor. A muncit la o gospodărie, dar dorința de a învăța și de a se ruga nu l-a părăsit. Bunica l-a ajutat să ajungă la Seminarul Teologic din Galați, unde a intrat ca bursier la 15 ani, printre primii trei din 500 de candidați. Lucra noaptea la o fabrică de cherestea pentru a putea continua studiile.

O viață dedicată slujirii și o luptă dusă în tăcere

În 1925 a devenit student la Teologie și Muzică la București. A dus o viață grea, dormind pe unde apuca. După ce și-a luat licența, a fost cântăreț la Biserica Lucaci, apoi preot la Catedrala Episcopală din Huși. Mai târziu, a fost numit director și profesor la Școala de cântăreți, iar în 1938 a ajuns la parohia „Parcul Călărași” din București, într-un cartier foarte sărac.

La început, nu avea biserică sau casă parohială, așa că a organizat slujbele într-un paraclis improvizat în subsolul unui spital. Între 1942 și 1949 a ridicat biserica parohiei, trecând și prin pierderea soției, răpusă de cancer în 1941.

După venirea regimului comunist, a început prigoana împotriva clericilor. Constantin Sârbu a fost arestat în 1954 și a trecut prin închisori și lagăre grele. A fost torturat, dar nu a renunțat la credință. Eliberat în 1962, a avut domiciliu obligatoriu în Bărăgan, apoi s-a întors la București, unde a refăcut Biserica Sapienței. A murit la 23 octombrie 1975, la 70 de ani. Moaștele sale au fost descoperite în octombrie 2023, iar canonizarea a avut loc în iulie 2024. Este pomenit pe 23 octombrie.

Tropar, glas 5
Din pruncie, Părinte, în sărăcie trăind, te-ai curăţit spre slujirea cea rânduită de sus, ca să poți purta și sarcina aproapelui. Astfel, Sfinţite Constantin, Mucenic al lui Hristos, a tuturor mângâiere te-a arătat Cel ce lumea a mântuit prin răstignirea Sa.

O viață ascunsă în pustie și întâlniri uimitoare

Sfântul Cuvios Macarie Romanul s-a născut la Roma, fiu de senator creștin, în secolul al IV-lea. Crescut în credință, a dorit să devină monah, dar părinții l-au logodit cu o fată dintr-o familie bună. În noaptea nunții, Macarie a fugit de acasă și a fost găzduit de o văduvă. După șapte zile, a plecat mai departe, cu rugăciune și speranță.

Tradiția spune că Dumnezeu l-a trimis pe Arhanghelul Rafail, sub chip de bătrân, să-l călăuzească. Au călătorit împreună trei ani, până dincolo de Persia. Acolo, bătrânul i-a dezvăluit cine este cu adevărat.

Macarie a ajuns la o peșteră, condus de animale sălbatice, unde a găsit o leoaică moartă și doi pui. I-a crescut și i-a hrănit, iar aceștia l-au ascultat în toate. A trecut printr-o ispită grea, dar, după pocăință, a primit semnul iertării și chiar o arătare a Domnului Iisus.

O întâlnire care a schimbat totul

Viața lui Macarie a devenit cunoscută datorită a trei monahi, Serghie, Teofil și Ighin, veniți din Mesopotamia Siriei. Călăuziți în mod minunat, au ajuns la peștera lui Macarie, unde l-au găsit trăind în rugăciune, slujit de cei doi lei. După ce s-au încredințat că sunt oameni, nu demoni, le-a povestit viața sa. La plecare, monahii au fost însoțiți de lei, iar mai târziu au făcut cunoscută povestea lui Macarie.

Troparul, glas 1:
Pe cel aflat în adâncul pustiei de treimea de sfinți monahi pelerini: Serghie, Ighin și Teofil, pe fiul Romei și Părintele Răsăritului, pe Preacuviosul Macarie, cel cu nume de fericit, care în peșteră s-a nevoit și de doi lei era slujit, să-l fericim, cântând: Bucură-te, cel călăuzit de Arhanghelul Rafail la chipul îngeresc, crinule al curăției și biruitorule al curselor diavolești, înălțime a smereniei, care ai teologhisit atotputernicia Preasfintei Treimi!

Pomeniri care aduc împreună destine diferite

Mineiul amintește la această dată și alți sfinți: Sfântul Cuvios Ignatie, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Cuvios Nichifor de la Mănăstirea din Harsian și Sfântul Cuvios Petronie. Ziua de 23 octombrie rămâne una bogată în pomeniri pentru ortodocși, aducând în față exemple de credință, statornicie și curaj. Fiecare dintre aceste vieți transmite un mesaj clar despre rugăciune și tărie sufletească.