Călătoria Sfântului Ierarh Averchie printre misterele credinței și curajului

La 22 octombrie, calendarul ortodox îi pomenește pe Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei, și pe Sfinții șapte tineri din Efes, legați de două istorii despre credință, curaj și statornicie în fața prigoanei.

Ziua de 22 octombrie readuce în atenția credincioșilor două episoade din tradiția ortodoxă. Unul vorbește despre un episcop care a răspândit credința creștină într-un oraș unde domina cultul păgân, iar celălalt relatează povestea a șapte tineri care au ales să nu renunțe la credință, deși viața le era pusă în pericol.

Drumul Sfântului Averchie printre încercări și minuni

Sfântul Ierarh Averchie a fost episcop în Ierapole în timpul împăratului Marcu Aureliu, între anii 161 și 180. Pe atunci, locuitorii orașului îl venerau pe zeul Apolo, iar templul acestuia era plin de statui.

Se spune că, într-o noapte, Averchie a distrus statuile din templul zeului. Acest gest a stârnit furia păgânilor, dar episcopul nu s-a retras. Din contră, a ieșit în fața oamenilor și a început să vorbească deschis despre Hristos.

Un moment important din viața sa a fost vindecarea a trei tineri, fapt care a liniștit mulți dintre păgâni și a dus la botezul a cinci sute dintre ei. Pentru acea vreme, o astfel de schimbare era greu de trecut cu vederea.

Sfântul Averchie a ajuns și la Roma, unde a vindecat-o pe Lucilia, fiica împăratului Marcu Aureliu, logodită cu Lucius Verus. După șederea la Roma, a călătorit prin Siria, Antiohia, Apamia și alte orașe din zonă.

A trecut apoi Eufratul și a vizitat Bisericile din Nisibe și Mesopotamia. S-a întors prin Cilicia, Pisidia și Sinad, iar la final a revenit în Ierapole, unde a murit liniștit în anul 167, la vârsta de 72 de ani.

Troparul, Glas 4:

Îndreptător credinţei şi chip al blândeţilor, învăţător al înfrânării te-a arătat pe tine, turma ta, adevărul faptelor. Pentru aceasta, prin smerenie ai dobândit cele înalte şi prin sărăcie cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Curajul tinerilor din Efes în fața unui nou început

O altă pomenire importantă a zilei de 22 octombrie este cea a Sfinților șapte tineri din Efes. Povestea lor este legată de perioada împăratului Deciu, care a domnit între anii 249 și 251, când a emis un edict de prigoană împotriva creștinilor.

În jurul anului 250, Deciu a ajuns în Efes și a cerut aplicarea edictului. Printre cei identificați ca fiind creștini se aflau Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin, tineri cu funcții importante în armata romană.

Maximilian era fiul guvernatorului din Efes, ceea ce făcea ca situația lor să fie deosebită. Împăratul a încercat să-i convingă să renunțe la credință, dar ei au refuzat.

Văzând că nu cedează, Deciu le-a dat timp de gândire. Trebuiau să aleagă între credința în Hristos și păstrarea funcțiilor. Au ales să rămână creștini.

Cei șapte s-au ascuns într-o peșteră din muntele Ohlon, cunoscut azi ca muntele Pion, aproape de Efes. Cel mai tânăr, Iamblic, mergea uneori în oraș să cumpere hrană și haine, încercând să nu fie descoperiți.

Peștera care a păstrat o taină peste ani

Când Deciu s-a întors în Efes și a aflat că tinerii nu au renunțat la credință, a poruncit să fie zidită intrarea peșterii. Scopul era ca cei șapte să moară acolo, fără hrană și aer. Tinerii au rămas însă statornici.

Ofițerii Teodor și Rufin, creștini în ascuns, au primit sarcina de a zidi intrarea. Ei au scris pe două tăblițe de plumb povestea celor șapte și le-au ascuns între pietrele puse la intrare.

Potrivit sinaxarelor, cei șapte au fost lăsați de Dumnezeu într-un somn adânc, care a durat mulți ani. Unele surse menționează peste 300 de ani, altele 172 sau 170 de ani, dar firul poveștii rămâne același.

După această perioadă, un om pe nume Adolie, care stăpânea muntele, a luat pietrele de la intrare pentru o construcție. Astfel, intrarea a fost redescoperită, iar cei șapte s-au trezit ca după o noapte obișnuită.

Efesul văzut cu alți ochi după trecerea timpului

După ce s-au trezit, cei șapte l-au trimis pe Iamblic în Efes să cumpere mâncare. Orașul era schimbat: peste tot erau biserici și simboluri creștine, iar moneda lui Deciu nu mai era recunoscută.

Iamblic a fost arestat, fiind suspectat că ar fi găsit o comoară veche. A ajuns la guvernator, unde a povestit ce s-a întâmplat cu el și ceilalți tineri.

Guvernatorul l-a dus la episcopul Ștefan, care l-a ajutat să înțeleagă că nu mai trăia în vremea lui Deciu. Au mers împreună la peșteră, unde se aflau ceilalți șase, și au descoperit tăblițele de plumb cu numele lor. Povestea a ajuns la împărat, iar pomenirea lor a rămas în calendar ca exemplu de statornicie în credință.

Troparul, Glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori i-au biruit; şi au zdrobit îndrăznirile neputincioase ale demonilor. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Alte nume care dau greutate acestei zile

Mineiul mai amintește, pentru aceeași dată, și alte pomeniri. Aceste nume se adaugă celor ale Sfântului Averchie și ale Sfinților șapte tineri din Efes, întregind ziua de 22 octombrie.

• Sf. Mc. Alexandru Episcopul, Sf. Mc. Iraclie și Sf. Mc. Anna, Elisaveta, Teodota și Clicheria
• Sf. Mc. Zaharia
• Sf. Ruf
• Sf. Cuv. Lot

Toate aceste pomeniri sunt repere de credință, unele păstrate doar prin nume, altele prin relatări mai ample. Împreună, arată cât de bogată este memoria liturgică a acestei zile.

O zi care aduce împreună credința și răbdarea

Pomenirea din 22 octombrie pune în lumină două povești diferite, unite prin mesajul lor. Sfântul Averchie a predicat într-un oraș păgân și a călătorit mult pentru a întări credința. Cei șapte tineri din Efes au rămas neclintiți în fața prigoanei.

Relatările lor au rămas importante pentru că vorbesc despre curaj, răbdare și încredere. Chiar dacă vin din timpuri îndepărtate, mesajul lor e simplu: credința nu se pierde ușor când este trăită cu adevărat.