Sfinții Mărturisitori Ardeleni și povestea credinței care a schimbat destine

Pe 21 octombrie, calendarul ortodox îi pomenește pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni, apărători ai credinței ortodoxe în Transilvania secolului al XVIII-lea, dar și pe Sfântul Ilarion cel Mare, cunoscut pentru viața sa aspră de pustnic.

Data de 21 octombrie aduce în atenție două istorii de credință trăite în vremuri și locuri diferite. În Transilvania, cinci mărturisitori au apărat Ortodoxia în fața unirii impuse cu Roma, iar unii dintre ei și-au pierdut viața în închisoare. În Palestina, Sfântul Ilarion cel Mare a ales să trăiască în pustie, în rugăciune și nevoință, devenind un model pentru monahi.

Curajul din Ardeal care a lăsat urme adânci

Sfinții Mărturisitori Ardeleni au trăit în secolul al XVIII-lea, într-o perioadă dificilă pentru românii ortodocși din Transilvania. Ei au apărat credința ortodoxă și au vorbit deschis împotriva unirii forțate cu Roma. Pentru aceste fapte, au fost urmăriți, arestați și întemnițați.

Sfântul Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinți români. A vizitat locuri sfinte, mai ales Ierusalimul și Muntele Athos, apoi a intrat în monahism la Mănăstirea Sfântului Sava. Aflând despre suferințele românilor din Transilvania, a pornit să le întărească credința.

Vizita lui în Transilvania a fost primită cu bucurie de credincioși. Oamenii îl vedeau ca pe un sprijin trimis la nevoie, iar predicile lui îi întăreau în credința ortodoxă. Pentru râvna sa, a fost închis la Sibiu, apoi dus la Kufstein, unde a murit mărturisind credința ortodoxă.

Sfântul Sofronie de la Cioara provenea dintr-o familie de preoți din zona Orăștiei. A deprins viața monahală în Țara Românească, iar după întoarcerea în satul natal a întemeiat un schit în mijlocul pădurii. Acolo îi învăța pe români drumul credinței și îi îndemna să rămână statornici.

Din cauza acestei activități, Sofronie a fost închis la Bobâlna, apoi eliberat de oameni și s-a refugiat în Munții Apuseni. A fost prins din nou și întemnițat la Abrud. După eliberare, mergea prin sate și ținea adunări, cerând încetarea unirii cu Roma și numirea unui episcop român ortodox în Transilvania.

Drumul spre Kufstein și încercările care nu s-au uitat

Sfântul Oprea Nicolae a fost un țăran din Săliștea Sibiului. A luptat împotriva unirii cu Roma, fiind inspirat de predicile Sfântului Sofronie de la Cioara. A participat la mai multe delegații care au dus petiții la împărăteasa Maria Tereza, cerând libertate pentru ortodocșii transilvăneni.

La început, aceste cereri au fost întâmpinate cu amenințări și alungări. În timp, presiunile au crescut, iar mulți apărători ai credinței au ajuns în închisori. Oprea Nicolae a fost arestat de mai multe ori și, în cele din urmă, a fost trimis la Kufstein, unde a murit.

Sfântul preot Ioan din Galeș a fost hirotonit în Țara Românească, pentru că în Transilvania nu era episcop ortodox. A fost unul dintre cei mai curajoși apărători ai credinței în fața autorităților habsburgice. În 1756, a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu.

Împărăteasa Maria Tereza a poruncit să fie închis la Deva până la moarte, apoi a fost mutat la Graz, în Austria. Un cronicar brașovean, Radu Duma, nota că în 1776 mai mulți negustori l-au vizitat în închisoare, iar el le-a spus că preferă să moară acolo decât să renunțe la credința strămoșească.

Mai târziu, Ioan din Galeș a fost dus la Kufstein. În 1780, un alt deținut, Ghenadie Vasici, a reușit să trimită o scrisoare în care amintea de suferința lui Ioan, spunând că acesta pătimește de 24 de ani pentru credința ortodoxă.

Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la București, de Mitropolitul Neofit, în jurul anului 1746. Pentru că s-a opus uniației, a fost arestat la Sibiu timp de 17 luni. A fost eliberat cu condiția să nu mai slujească și să ducă viață de țăran obișnuit.

În 1752, Moise Măcinic a plecat la Viena împreună cu Oprea Nicolae, pentru a prezenta plângerile credincioșilor din sudul Transilvaniei. Aceștia cereau drepturi pentru Biserica Ortodoxă în zone precum Făgăraș, Sibiu, Sebeș și Orăștie. Au fost primiți de împărăteasa Maria Tereza, dar nu au primit răspunsul dorit.

În loc să fie ajutați, cei doi au fost aruncați în temnița de la Kufstein, în Munții Tirolului. Mai târziu, clericii și credincioșii ortodocși au cerut de mai multe ori eliberarea lor. În 1784, Stana, soția lui Oprea, a cerut împăratului Iosif al II-lea să îl elibereze după 32 de ani de detenție, dar conducerea închisorii a răspuns că nu se mai știe nimic despre el.

Rugăciuni și amintiri care nu se sting

Troparul Sfinţilor Visarion, Sofronie şi Oprea, glasul 1:

Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe și, ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos.

Troparul Sfinţilor Ioan şi Moise, glasul 1:

Preoți cu chemare sfântă, Moise și Ioane, ca niște ostași adevărați ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ați propovăduit dreapta credință și mărturisitori ai Ortodoxiei v-ați făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugați pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace și unire, iar sufletelor noastre mare milă.

Cei cinci mărturisitori ardeleni sunt cinstiți pentru credința lor și pentru suferința îndurată. Ei au rămas în memoria credincioșilor ca oameni care nu și-au părăsit credința, deși au plătit scump această alegere. Cultul Sfântului Oprea Nicolae a fost extins în 1992, după canonizarea sa din 1950.

Singurătatea din pustiu și drumul spre lumină

Sfântul Ilarion cel Mare s-a născut într-un sat din Palestina, aproape de Gaza. Părinții săi, de neam elen, l-au trimis să studieze în Alexandria. Acolo a cunoscut credința în Hristos și a primit Botezul creștin.

Auzind despre Sfântul Antonie cel Mare, Ilarion a mers în Egipt să-l întâlnească. A stat o vreme lângă el și i-a văzut viața curată, dar și mulțimile care veneau să-i ceară ajutor. Dorind liniște, s-a întors acasă.

După ce a aflat că părinții săi au trecut la Domnul, și-a împărțit averea rudelor și săracilor. Nu a păstrat nimic pentru sine. A mers apoi într-un pustiu aflat lângă Maiuma Gazei, unde a trăit singur, între mare și lac.

În acel loc erau tâlhari, iar cunoscuții l-au sfătuit să plece, ca să nu fie ucis. El însă nu se temea de moartea trupească, ci voia să se ferească de moartea sufletească. Spunea că trebuie să fugi de cei care ucid sufletul, nu de cei care ucid trupul.

Viața lui era foarte aspră. Se ruga neîncetat, postea, iar hrana lui erau cincizeci de smochine pe zi, după apusul soarelui. Purta o haină de păr și o manta din piele primită de la Sfântul Antonie.

În pustiu a fost ispitit prin gânduri și vise care îl tulburau. Le-a biruit prin rugăciune și post. Și-a făcut o chilie mică, asemenea unui mormânt, în care abia încăpea.

Minuni, ucenici și o călătorie care nu s-a încheiat aici

Vestea despre Sfântul Ilarion s-a răspândit în toată Palestina. Oamenii veneau la el pentru sfat, vindecare și ajutor. Prin puterea lui Dumnezeu, a făcut multe binefaceri, inclusiv vindecări și izgoniri de demoni.

Sfântul Antonie auzea despre Ilarion și se bucura. Celor care veneau din Siria la el pentru tămăduire le spunea că aproape de ei este Ilarion, care a primit de la Dumnezeu darul să vindece toate bolile.

Cu binecuvântarea Sfântului Ilarion, în Palestina au început să se ridice mănăstiri. Monahii veneau la el pentru sfat, iar el îi îndruma pe calea credinței. Totuși, mulțimea ucenicilor și grija mănăstirilor îi tulburau liniștea pe care o iubea.

La vârsta de 60 de ani, Ilarion plângea adesea, amintindu-și de singurătatea de la început. Frații l-au întrebat de ce se mâhnește, iar el le-a răspuns că se întristează pentru că și-a pierdut liniștea, fiind cinstit de toți ca un stăpân.

După o vreme, a plecat cu câțiva ucenici apropiați. A ajuns la Vetilia, apoi la Pelusia, iar mai târziu în locul unde trăise Sfântul Antonie cel Mare. După moartea acestuia, acolo era secetă și foamete, iar Sfântul Ilarion s-a rugat cu lacrimi pentru popor.

După rugăciunea lui, a venit o ploaie mare, iar oamenii au început din nou să-l caute. Pentru că nu mai avea liniște, a plecat mai departe, ajungând în Sicilia și apoi în Cipru. Aproape de Pafos și-a petrecut sfârșitul vieții, trecând la cele veșnice la 80 de ani.

Troparul Sfântului Ilarion cel Mare, glasul 8:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

O zi cu multe nume care rămân în suflet

Mineiul amintește la 21 octombrie și alți sfinți pomeniți în această zi. Numele lor întregesc imaginea unei zile bogate în credință, nevoință și curaj. Pentru credincioși, pomenirea lor rămâne un prilej de aducere aminte și rugăciune.

• Sf. Mc. Gaie, Dasie și Zotic


• Sf. Mc. Andrei, Ștefan, Pavel și Petru


• Sf. Mc. Teodota și Sf. Mc. Socrate Prezbiterul


• Sf. Mc. Ecvrat


• Sf. Cuv. Filotei


• Sf. Mc. Zaharia


• Sf. Cuv. Varuh


• Sf. Mc. Azis


• Sf. Mc. Ioan din Monemvasia

Prin viețile pomenite în această zi, calendarul ortodox pune alături mărturisirea publică a credinței și nevoința tăcută din pustiu. Sfinții ardeleni au îndurat temnița pentru Ortodoxie, iar Sfântul Ilarion cel Mare a căutat liniștea rugăciunii până la sfârșit. Ambele drumuri arată aceeași statornicie, trăită în împrejurări foarte diferite.