Povestea nespusă a Sfintei Magdalena de la Mălainița și legătura ei cu credința

Calendarul ortodox din 15 octombrie amintește două vieți legate de credință, slujire și răbdare: Sfânta Magdalena de la Mălainița și Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia.

Copilăria Magdaleniei și începutul drumului său

Sfânta Măndălina s-a născut pe 22 noiembrie 1895, după calendarul vechi, în satul Șciubic. Familia ei era recunoscută pentru credința ei, iar nașterea a avut loc imediat după sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Tatăl său, Milenko Ilić, avea rădăcini sârbești, iar mama, Milca, provenea dintr-o familie românească veche, Cătălinici, venită din Transilvania. La botez, oficiat pe 3/16 decembrie, a primit numele Măndălina, adică Magdalena, care a rămas un simbol al smereniei și slujirii sale.

Încă din copilărie, a fost atrasă de rugăciune și de viața bisericească. Chiar dacă în acea perioadă fetele nu erau încurajate să meargă la școală, ea a reușit să învețe și era cunoscută pentru înțelepciunea și credința ei.

La 19 ani, pe 2 februarie 1914, în ziua Întâmpinării Domnului, s-a căsătorit în Mălainița, sat românesc din apropiere. Viața i s-a schimbat rapid, după ce soțul ei, Miloș, a murit în Primul Război Mondial, iar ea a rămas văduvă cu un copil mic.

În acele vremuri grele, Sfânta Măndălina și-a găsit puterea în credință. Cuvintele pe care le rostea des au rămas în amintirea celor care au cunoscut-o.

Vremuri tulburi și puterea credinței Magdaleniei

În perioada ocupației bulgare dintre 1915 și 1918, comunitatea din Șciubic a trecut prin mari greutăți. Preoții au fost arestați și uciși, iar biserica a rămas fără slujitori.

În acest context, Sfânta Măndălina a stat la strana bisericii și a ajutat la menținerea credinței vii în sat. Prezența ei la slujbe a fost foarte importantă pentru comunitate, mai ales în lipsa preoților.

Faptul că vorbea atât românește, cât și sârbește, a ajutat-o să fie aproape de toți credincioșii. Într-o perioadă în care unii se îndepărtau de biserică din cauza limbii, ea a reușit să țină oamenii aproape de slujbe.

Măndălina mergea pe jos 5 kilometri până la biserică, indiferent de vreme. Fie că era frig, ploaie sau soare puternic, venea să citească și să cânte la slujbe, iar răbdarea ei a rămas în memoria tuturor.

Episcopii au remarcat smerenia și râvna ei și i-au permis să intre în altar, lucru rar pentru o femeie în acea perioadă, semn al respectului de care se bucura.

Viața discretă și credința care a rămas în sufletele oamenilor

Sfânta Măndălina a trăit ca o călugăriță în mijlocul oamenilor. Postea, se ruga noaptea și îi îndruma pe cei din jur spre credință, cu blândețe și răbdare.

Mulți nu știau exact când erau sărbătorile sau posturile, iar ea le explica pe înțelesul tuturor. Se întorcea mereu la aceeași vorbă: „Vede Dumnezeu”.

Când păzea oile, citea din cărțile sfinte. Locul unde se ruga a fost ales mai târziu pentru ridicarea unei mănăstiri, văzut ca un semn al credinței ei.

Pe 15 octombrie 1962, după calendarul nou, adică pe 2 octombrie pe stil vechi, Sfânta Măndălina a trecut la cele veșnice. Potrivit celor care au fost acolo, avea o lumânare în mână și își făcea cruce până în ultima clipă.

La înmormântarea sa, slujba a avut loc în catedrala din Negotin, în prezența multor preoți și călugări. Oamenii au spus atunci că a fost o sfântă cum nu s-a mai născut alta în acele locuri.

Moaștele care adună credincioși și amintiri vii

Moaștele Sfintei Magdalena se găsesc astăzi în biserica Mănăstirii Mălainița și sunt cinstite de credincioșii români și sârbi.

Pe locul unde obișnuia să păzească oile și să se roage a fost ridicată o mănăstire. Cei care au păstrat amintirea ei povestesc despre rugăciunile ei neîncetate și despre viața ei discretă.

Se spune și că a avut un vis în care zbura la Ierusalim, iar Dumnezeu i-ar fi împlinit dorința, ducând-o cu duhul la Mormântul Mântuitorului.

Tropar, glasul 4:

Pe Sfânta Magdalena să o cinstim cu râvnă, ca pe o podoabă nouă a ținutului Timocului, că, lucrând faptele credinței, prin acestea a întărit obștea ortodocșilor, risipind toată neștiința din popor; iar acum și nouă, prin moaștele ei, ne dăruiește vindecări de tot felul de boli, cu harul Domnului.

Un preot care a marcat istoria credinței

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian s-a născut în Samosata, Siria, din părinți credincioși. După ce a rămas orfan, și-a împărțit averea celor săraci.

A mers apoi în Edesa, la dascălul Macarie, cunoscut pentru tâlcuirea Scripturii. Aici, Lucian s-a format în credință și a crescut în cunoașterea Scripturii.

Mai târziu a devenit preot la Patriarhia Antiohiei, a deschis școli pentru tineri și a lucrat la copierea și corectarea cărților sfinte în limba greacă.

În anul 303, sub împărații Dioclețian și Maximian, au început persecuțiile împotriva creștinilor. Când prigoana a ajuns în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu alți creștini.

Locul unde se ascundeau a fost trădat de Pangratie, un preot eretic. Lucian a fost întemnițat mulți ani și, în cele din urmă, a murit ca martir după anul 312.

Credința care nu s-a stins niciodată

Viața Sfântului Lucian rămâne legată de Scriptură și de slujirea Bisericii. Prin munca lui de copiere și corectare a cărților sfinte, a ajutat la păstrarea textelor pentru credincioși.

Moartea sa martirică arată cât de grele au fost persecuțiile pentru creștini. Amintirea lui a rămas vie în calendar, ca mărturie a credinței duse până la capăt.

Troparul, glasul 4:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Lucian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Chipuri de credință care rămân în amintirea Bisericii

Calendarul ortodox îi mai amintește la această dată și pe Cuviosul Savin Episcopul și pe Cuviosul Vars Mărturisitorul, episcopul Edesei.

• Cuv. Savin Episcopul;


• Cuv. Vars Mărturisitorul, episcopul Edesei.

Ziua de 15 octombrie aduce în față exemple diferite de credință: o femeie care a ținut comunitatea strâns legată de biserică și un preot care a apărat Scriptura și a răbdat prigoana. Amândoi au rămas în memoria Bisericii prin felul lor de a duce mai departe credința, fiecare în timpul și locul său.